Vreme năroadă

Sfîrşit de ianuarie incert.
Vremea s-a nărozit de-a binelea.

Nu ştii dacă-i iarnă, vară sau primăvară. Pe trotuare se lăţesc băltoace indecente. Bătrînele blajine îşi supraveghează căţeii scoşi la plimbare pe post de nepoţi cu coadă. Un grup de puştani umplu Piaţa cu gălăgia lor tembelă. Fac glume proaste, rîd din orice fleac, se împing şi se hîrjonesc qvasierotic. Hormonii stau să plesnească în ei, ca mugurii în flori. Prin ferestrele fără perdele ale cofetăriei se văd distinct inşi tăind prăjituri cu linguriţa. De pe tocurile ferestrelor te fixează mîţe nepăsătoare. Doi lucrători împuşcă trotuarul. Sunt muncitori români tipici. Nu ştii dacă sunt cerşetori sau oameni normali, dacă lucrează sau doar se amuză. Trec pe lîngă ei două lungane pe patine cu rotile. Lucrătorii n-au nici un chef să se uite după bucile lor rotunjoare şi să le fluiere. Drapelul de stat atîrnă de unul singur la o Instituţie de stat obscură.

E greu să fii steag.
Ai chef, n-ai chef, trebuie să arăţi patriotic 24 din 24 de ore.

Mă opreşte un ins cu un băţ de stejar în mînă. Îl ţine strîns, cu fermitate, de parcă ar fi bastonul de mareşal despre care vorbea Napoleon.

— Unde-i Piaţa Aviatorilor ?

Păstrîndu-mă amabil, zîmbitor, îi indic cu mîna o direcţie vagă, ce-ar putea fi foarte bine Place de Concorde, de la Paris.