Vulnerabilitatea presei actuale

Ziarele editate pe hârtie se închid rând pe rând, dispar, tipografiile clasice îşi reduc tot mai mult activitatea, iar presa se mută în mediul virtual, unde cheltuielile sunt incomparabil mai mici, având în vedere că problemele financiare legate de tipar, de transport şi de difuzare nu mai există. Mulţi – sau, dacă vreţi, mai toţi – vorbesc deja tranşant despre „moartea presei tipărite”. Eu, unul, care am lucrat foarte mulţi ani în acest domeniu, nu agreez – evident, subiectiv, dar şi obiectiv – o astfel de sintagmă. E clar că există o tendinţă tot mai accentuată de digitalizare a presei scrise, de remodelare a ei în mediul online, dar, ca şi alţii ca mine, îmi place să cred că ziarele cu istorie, publicaţiile cu tradiţie, revistele bune, de calitate, vor continua să fie căutate şi răsfoite cu plăcere, la o cafea, de cititori avizaţi.

Timpurile ne-au adus, iată, şi aici: informaţia – scrisă, audio, video – este transmisă rapid, la fracţiuni de secundă, pe laptop, pe tabletă, pe smartphone, pe ceas, pe te miri ce suport digital. Prin urmare, mulţi îşi fac socoteli: de ce-ar mai trebui să folosească hârtia de ziar? De ce ar mai fi nevoie de astfel de costuri? Apar însă, în noile condiţii, alte probleme. Ba chiar le-aş numi vulnerabilităţi. Cum ar fi, de exemplu, faptul că în spaţiul virtual sunt  unele site-uri, aşa-numite „ziare online”, cu unul sau doi angajaţi, a căror principală preocupare e să preia şi să rostogolească – uneori doar cu… copy-paste, fără o minimă prelucrare, fără corectură, fără verificare! – aceleaşi informaţii și comunicate de presă legate, în general, de accidente rutiere, cu morţi şi răniţi, de sex, droguri, sânge şi aşa mai departe. A dispărut aproape de tot jurnalismul de investigație. Ici-colo se mai ridică câte o voce singuratică întrebându-se „unde-i reportajul jurnalistic?”.

Pentru orice ziarist cu vocație, a exista înseamnă a se documenta. Sunt, din păcate, din ce în ce mai puţini reporteri care merg pe teren ca să afle şi să judece cu mintea lor o situaţie sau alta. Această reorientare  către digitalizare în presă – repet, în primul rând din cauza situaţiei economice, a problemelor financiare – vine, aşadar, la pachet cu o scădere evidentă a calităţii actului jurnalistic. Vorbim aici despre o alarmantă deprofesionalizare în domeniu. La adăpostul unui cod CAEN, unii mânuitori ai  mausului  sunt gata să laude orice realizare a celui care „sare cu banu”, cu „contractu”, ori, din contră, să-l înfiereze pe cel care se ia de viaţa „finanţatorului” său. Așadar, presa trăieşte vremuri dramatice, ducând, în multe situaţii, adevărate lupte pentru supravieţuire. Cine-i ajută pe ziarişti? Nimeni! Niciunul dintre factorii decizionali, politicieni, cu care am încercat să stau de vorbă pe această temă, nu par a fi preocupaţi de soarta presei, nu se gândesc la vreo facilitate menită să mai reducă din povara financiară cu care se confruntă făcătorii de ziare. Trist, dar adevărat! Cum filmul n-a înlocuit şi n-a ucis teatrul, tot aşa netul nu va ucide Cuvântul Tipărit! El nu poate  și,  mai ales, nu trebuie să atace difuzarea presei, librăria și biblioteca.

Florenţ Mocanu, senior editor şi redactor şef al ziarului regional „Gazeta Munteniei”, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR)