W.C. care respectă regulile U.E.

Accesul era gratuit, într-adevăr. Numai că solicitantul sau, mă rog, solicitanta (W.C.-ul era Unisex) ar fi preferat unul contracost, indiferent cît ar fi trebuit să scoată din buzunar decît să completeze la ieşire, în chip obligatoriu, un formular pe care-l găsea într-o cutie chiar în cabina toaletei, singura, de altfel.

Mihalache Purdel accesase fonduri europene pentru W.C.-ul de la răscruce, iniţiind un proiect cu titlul:
Toaletă publică la răscruce de drumuri, menită a satisface nevoile cetăţenilor comunitari.

Aşa cum îi spusese firma de alcătuit proiecte din orăşelul reşedinţă de judeţ, înfiinţată de cîţiva foşti activişti ai Comitetului judeţean de Partid, Uniunea Europeană reclama acest formular pentru a fi sigură că banii au mers la concretizarea proiectului şi nu în buzunarele unor excroci. Printre altele, utilizatorul W.C.-ului de nivel european trebuia să declare, sub semnătură, că respectase întocmai Regulile de utilizare a toaletei, afişate pe un perete al cabinei în limbile oficiale ale Uniunii Europene. Trecute într-o anexă a Proiectului trimis la Bruxelles, Regulile săreau în ochi şi prin desenul artistic care servea de fundal celor scrise. Înfăţişa o bucată de hîrtie higienică desfăşurată dintr-un sul marcat de stelele Uniunii Europene. În partea dreaptă, un lanţ argintiu sugera fără echivoc folosirea obligatorie, după momentul supus legităţii naturale, a mecanismului de tragere a apei.

Textul suna aşa:
„Reguli de utilizare a toaletei
Acest loc minunat este o toaletă. Unii mai numesc acest spaţiu destinat «meditaţiei», «WC», «Closet», «Privată», «Locul unde merge împăratul pe jos», etc., etc.
Aşezămîntul despre care vă povestesc nu a fost ocolit de progresul tehnic şi timpurile moderne. El a fost înzestrat cu vas de apă, butoane, odoranţi, capace şi alte accesorii.
Aşadar, luaţi aminte:

• Nu vă urcaţi cu picioarele pe capacul vasului de toaletă!
• Nu uitaţi să trageţi apa!
• Folosiţi cu încredere peria alăturată pentru curăţirea vasului după ce l-aţi folosit!
• Aruncaţi toate materialele folosite în coşul de gunoi!
• Nu uitaţi să vă spălaţi pe mîini!

Vă mai aşteptăm pe la noi!”

Afacerea a mers bine vreun an de zile. Mihalache Purdel era mulţumit. Cîştiga binişor din tărăşenia asta. Cei mai mulţi dintre solicitanţi rămîneau apoi să bea o bere sau chiar să mănînce.

Într-o zi, însă, un grup de inspectori ai Comisiei Europene, trimişi în noile membre ale UE – România şi Bulgaria – pentru a verifica felul în care sunt utilizate fondurile europene, poposiră la California Dream sub acoperire de şoferi de Tir rătăciţi pe aceste meleaguri în drum spre Istanbul. Ca să nu dea de bănuit, îşi luaseră cu ei, pe post de tîrfe la drumul mare, nişte actriţe de la Bucureşti, specializate în roluri de prostituate. La capătul unor verificări minuţioase, pe parcursul cărora folosiseră toaleta şi completaseră formularul, inspectorii constatară că apa din bazinul toaletei nu respecta normele europene pentru W.C.-urile de la răscruci, reguli stabilite de o subcomisie de la Bruxelles şi votate în unanimitate de Parlamentul European.

Drept pentru care, la finele inspecţiei inopinate, trîntiră un Proces Verbal constatator prin care Mihalache Purdel se vedea obligat să returneze o parte din suma primită ca fond nerambursabil.

Cum însă el folosise cea mai mare parte din bani într-o vilişoară din munţi, pentru a rambursa banii fu nevoit să vîndă locul unui om de afaceri din oraş, care dărîmă restaurantul şi amenajă pe terenul astfel disponibil o benzinărie particulară.
Fără W.C., desigur.

Pagini: 1 2 3