În anii 1960 – 1962, locuiam pe Calea Victoriei, în București. Când venea iarna, scoteam și eu sania, ca toți copiii, să văd cum merge. Zbura, zbura, dacă prindeam o zonă de gheață.
Cel mai mult îmi plăcea să îmi dau drumul în panta străzii care duce la Sala Palatului. Era o pantă ușoară, mă întindeam pe spate pe sanie cu picioarele înainte și zburam la vale. Puneam o pungă de plastic în cap, o trăgeam pe ochi, deasupra căciulii, așa am văzut eu undeva că se poartă căști cu vizieră transparentă. Mă visam la marile competiții, dar cariera mea în sportul de sanie atunci a început, dar tot atunci s-a și oprit.
Când au crescut copiii mari, îi mai trăgeam pe zăpadă. La nepoți, nu a mai fost cazul, că nu prea mai era zăpadă. Tot așa ca în iarna asta. O iarnă, 2022, în București fără depuneri serioase de zăpadă.
Acum, la Olimpiada albă din China, vom avea și noi echipă la sanie.
Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan, Darius Șerban; antrenori – Eugen Radu, Ioan Apostol, kinetoterapeut Ioan, Team Leader – Sorina Țicu. Cu ei vom defila.
Trecând cu grație de la istoria mea la istoria participării sportivilor români la olimpiadele de iarnă, lotul de sanie a fost prezent la 12 ediții : JO 1980, JO 84, JO 88, JO 92, JO 94, JO 98, JO 02, JO 06, JO 10, JO 14, JO 18, și acum la JO 2022.
Adaptarea, perseverența și curajul au compensat lipsa infrastructurii și a unor materiale egale cu ale adversarilor și au contribuit din plin la dezvoltarea acestei discipline în România odată cu introducerea ei în programul olimpic, la Jocurile de la Innsbruck 1964.
Sania se află pe locul 3 la performanță între disciplinele de iarnă din țara noastră, după bob și biatlon, după cum arată COSR. Sportivii Team Romania au debutat în competițiile olimpice la ediția de la Lake Placid, din 1980. Rezultatele cele mai bune au fost obținute după 1990.
Istoria acestei discipline în România se leagă de numele lui Ioan Apostol, cel care a participat la cele mai multe ediții de jocuri dintre sănieri, 4 la număr, și care are de două ori clasări în Top 10. Team România a fost la un pas de medalie la ediția de la Albertville 1992 unde echipajul de dublu Ioan Apostol – Sorin Cepoi a terminat pe locul 4. De altfel, în istoria participărilor olimpice românii au obținut cele mai bune clasări la masculin cu echipajele de dublu.
Fetele nu s-au lăsat mai prejos și au reușit să intre în top 10 la Jocuri. Raluca Strămăturaru a obținut locul 7 la individual, la ediția Pyeongchang 2018 ea a depășit performanța Gabrielei Haja de la JO Sarajevo 1984, aceasta a terminat pe locul 14. Însă, prima participare pentru sportivele din România a fost consemnată la ediția din 1980, de la Lake Placid, unde Elena Stan și Maria Maioru au deschis seria prezențelor tricolore.
Ce va fi oare în luna următoare în China? În condițiile în care Olimpiada alba va avea loc, vom avea ocazia să aflăm cele mai noi știri din sportul de iarnă numit sanie.
Lasă un răspuns