Maximus. Zelenski, blestem sau erou?

Este cunoscut faptul că marii chirurgi, adică acei imenși doctori care rezolvă cele mai grele cazuri, care fac cele mai complexe operații, nu sunt în același timp și cei mai indicați pentru operațiile simple; tehnologia medicală care avansează într-un ritm amețitor și ultraspecializarea chirurgilor pentru a face față noutăților din domeniu, sunt responsabile de acest paradox.

Din momentul în care armata rusă a invadat Ucraina, în 22 februarie 2022, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru a-și apăra țara, s-a bătut ca un leu, pe pământ, pe mare, în aer, prin atentate, sabotaje, cu cea mai mare putere nucleară a lumii, cu cea mai întinsă țară de pe glob!

Întocmai ca Prim Ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, unul dintre cei mai mari conducători de război ai secolului XX, care nu a îngenuncheat în fața Germaniei militarizate și fanatizate condusă de Adolf Hitler, nici chiar atunci când nimeni și nimic nu mai părea să stea în calea invaziei, Volodimir Zelenski a stat drept și nu a făcut nicio concesie cotropitorului, nu a cedat nicio palmă de pământ, nu a acceptat nicio pace în schimbul unor teritorii care aparțin țării lui, a utilizat toate mijloacele militare și diplomatice, a obținut sprijinul Europei și Americii, a determinat cele mai mari sancțiuni economice și financiare împotriva Rusiei, pe care o țară europeană le-a suportat vreodată.

Volodimir Zelenski nu este altcineva decât Winston Churchill al secolului XXI!

„Gândiți-vă la asta: un comediant modest, Volodimir Zelenski, a reușit să păcălească America să cheltuie 350 de miliarde de dolari pentru a se implica într-un război pe care nu avea cum să-l câștige, care nu avea de ce să fie declanșat, dar un război pe care el nu avea cum să-l continue fără SUA…Statele Unite au cheltuit cu 200 de miliarde mai mult decât Europa, dar în timp ce banii Europei sunt garantați, America nu va primi nimic înapoi”!Donald Trump

După invazia Ucrainei de către Rusia, nimeni și nimic nu ar fi putut face mai mult pentru Ucraina, decât Volodimir Zelenski; din acest punct de vedere, eu îl asemuiesc pe Volodimir Zelenski cu un mare chirurg și îl consider un erou al Ucrainei!

Cu totul altfel stau lucrurile până în momentul declanșării războiului; din acest punct de vedere, eu îl consider pe Volodimir Zelenski un om politic slab, fără viziune, fără instinct politic, care a împins lucrurile peste linia roșie, peste măsură și a obligat astfel Rusia să declanșeze războiul preventiv, Vladimir Putin fiind pus cu spatele la zid.

Între medicină și război există o imensă asemănare: în ambele cazuri, a preveni este mult mai ușor și mai profitabil decât a trata!

A preveni războiul ruso-ucrainean s-a dovedit a fi însă o operație prea ușoară pentru marele chirurg Volodimir Zelenski, care s-a soldat din păcate cu moartea pacientului (pacient, repet, care putea fi salvat).

Din acest punct de vedere, al declanșării războiului ruso-ucrainean, eu îl consider ca singur vinovat – așa cum am mai spus în mai multe rânduri, de-a lungul celor trei ani de război – pe Volodimir Zekenski, din cauza  aroganței și insistenței lui a de a cere NATO să primească Ucraina în rândurile sale; prin incapacitatea sa politică de a preveni războiul, Volodimir Zelenski s-a dovedit a fi un blestem pentru Ucraina, unic responsabil de moartea a sute de mii de soldați ucraineni și ruși, de distrugerea  și dezmemberarea țării sale.

Politica de prestigiu este o formă fundamentală de luptă pentru putere pe scena internațională, puterea unei Națiuni fiind egală cu reputația de putere pe care aceasta o are!

O politică de prestigiu își atinge scopul atunci când îi acordă Națiunii care o aplică o asemenea reputație, încât nu trebuie să mai utilizeze instrumentele reale ale puterii.

Cele două instrumente specifice ale politicii de prestigiu sunt: exhibarea puterii militare și protocolul diplomatic.

Forța militară este măsura evidentă a puterii unei Națiuni și de aceea, afișarea sa servește la impresionarea celorlalte națiuni.

De-a lungul istoriei, exhibarea puterii militare a fost de multe ori neglijată, un lucru fatal, care a favorizat din plin izbucnirea unor războaie catastrofale, ce ar fi putut fi evitate.

Un singur exemplu în acest sens este mai mult decât edificator: America, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial era deja, potențial, cea mai puternică națiune de pe pământ; în ciuda acestui fapt, Germania și Japonia s-au comportat ca și cum Statele Unite, ca putere de prim rang, nici nu ar fi existat. Semnificația atacului de la Pearl Harbor, din acest punct de vedere, constă în exprimarea implicită a disprețului față de puterea militară a SUA. Reputația lor de putere – prestigiul – era atât de nesemnificativă, încât Japonia era convinsă că puterea militară americană nu-și va reveni la timp în urma loviturii, pentru a influența soarta războiului.

Prestigiul american era atât de scăzut, încât Germania, în loc să încerce menținerea SUA în afara conflictului european, a părut aproape nerăbdătoare să implice acest stat, declarându-i război pe 10 decembrie 1941. Hitler declara: „Americanul nu este soldat. Inferioritatea și decadența presupusei Lumi Noi sunt vizibile în ineficiența sa militară”.

O desconsiderare de asemenea proporții își avea originea în primul rând în absența unei politici americane de prestigiu, în ceea ce privește reputația puterii militare; astfel, America și-a încurajat dușmanii să o atace și să-i ignore potențialul imens, favorizând pericolul fatal la adresa intereselor ei.

Ministerul Apărării din România este echivalentul Departamentului Apărării din SUA, iar Ministrul Apărării din România este omologul Secretarului Apărării din SUA.

Cu ceva timp în urmă, propuneam revenirea Ministerului Apărării la vechea sa denumire de Minister de Război, deoarece în fond asta și este; nicio armată serioasă de pe glob nu se pregătește de apărare, ci de atac, deoarece (ca și în fotbal) cea mai bună apărare este întotdeauna atacul  – inclusiv atacul preventiv – și nu apărarea!

Relațiile dintre diplomați sunt în mod natural instrumente ale politicii de prestigiu, deoarece ei sunt reprezentanții simbolici ai țărilor lor.

Reprezentantul simbolic al armatei unei țări este Ministrul Apărării; el trebuie să proiecteze puterea armatei prin simpla sa apariție, astfel încât atunci când îl vezi sau îl asculți, să poți fi mândru și liniștit că țara ta este bine apărată de o armată puternică, modernă și temută.

Cu cât armata unei țări este mai slabă, cu atât Ministrul Apărării trebuie să proiecteze imaginea unei armate mai puternice vecinilor imediați cu pretenții teritoriale, de care din păcate nu ducem deloc lipsă.

Donald Trump l-a numit, în 25 ianuarie 2025, în funcția de Secretar al Apărării, pe Pete Hegseth, 44 de ani, veteran al războaielor din Afganistan şi Irak, cu două stele de bronz, ofițer superior în Garda Națională a Armatei.

Pete Hegseth, membru al Partidului Republican, absolvent al Universității Princeton, Departamentul de Științe Politice, cu un Master la  Harvard, s-a remarcat prin opiniile sale ferme şi conservatoare, astfel:

• a propus concedierea ofițerilor superiori ai armatei americane promovați – în detrimentul criteriilor de competență profesională și al realizărilor – pentru că sunt transgenderi, homosexuali sau lesbiene, sau că aparțin unor minorități de culoare, concedierea tuturor conducătorilor militari implicați în iniţiative legate de diversitate, echitate şi incluziune (DEI), considerând aceste politici dăunătoare pentru eficienţa armatei americane.
• a afirmat că „SUA rămân angajate în alianța NATO și în parteneriatele de apărare cu Europa, dar nu vor mai tolera o relație dezechilibrată care încurajează dependența”
• a criticat participarea femeilor în roluri de luptă, afirmând că aceasta nu îmbunătăţeşte capacitatea de luptă a armatei. „Bărbaţii sunt mai potriviţi pentru astfel de roluri, din punct de vedere istoric şi biologic”!

Pete Hegeth a devenit astfel simbolul prestigiului puterii militare americane!

Pete Hegeth nu are doctorat.

Marcel Ciolacu l-a numit în funcția de Ministru al Apărării pe Angel Tîlvăr, 62 ani, în 31 octombrie 2022; războiul ruso-ucrainean din Europa începuse de opt luni!

Angel Tîlvăr, membru PSD, absolvent al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din Galați, a fost în perioada 1985-2004, profesor de limba engleză, apoi membru al Parlamentului României.

Onorabilul Premier Român Marcel Ciolacu a considerat că el este cel mai potrivit om din România pentru a conduce ceea ce a mai rămas din armata română! Un sexagenar, profesor de engleză!

Angel Tîlvăr a devenit astfel simbolul prestigiului puterii militare române!

Angel Tîlvăr are doctorat în  Științe Umaniste.

Privindu-i comparativ pe cei doi miniștri, cred că nu există niciun dubiu că la capitolul politică de prestigiu, ramura protocol diplomatic, scorul este în favoarea guvernului american. Deci, Donald Trump vs Marcel Ciolacu: 1-0

PS Zelenski, blestem sau erou al Ucrainei? Cu siguranță, amândouă!

PPS Pete Hegeth a mai propus ceva: redenumirea Departamentului de Apărare în Departament de Război al SUA!

Quod Erat Demonstrandum!