Zîna cea Bună care răpea copii

Cu mulţi ani în urmă, cînd Maria Protase cîştigase Faza raională a concursului Talente din popor, ca interpretă a Zînei Bune dintr-o piesă de actualitate, în care Zîna cea Bună îi ocrotea pe ţăranii săraci din regiune, iar Zmeul cel Rău ţinea partea chiaburilor, nimeni nu se gândi că talentul ei poate folosi şi la altceva decît să aducă Vintilesei Cupe de sticlă, una după alta. Cupe care o făceau pe ţaţa Marghioala, femeia de serviciu a Sfatului Popular, să-şi blesteme zilele: ori de cîte ori le ştergea, simţea nevoia să le scape din mîini, şi, apoi, să plîngă ca proasta de nenorocirea întîmplată. Nu se gîndi nici Maria Protase, pe acea vreme o fetişcană cuminte, membră activă în formaţia de teatru a căminului cultural, pentru că, spre deosebire de alte fete din sat, n-avea cine să-i interzică să joace teatru. Gavrilă Protase, tatăl Mariei  umbla tot timpul atît de beat încît nu realiza lucruri mari, bătătoare la ochi, cum ar fi cel că avea o fată mare, d-apoi unul mai mic precum mersul fiicei sale, seară de seară, la Căminul cultural, care era, deja o chestiune de subtilă nuanţă.

Mai tîrziu, cînd se întîmplă ceea ce se întîmplă, mulţi din sat descoperiră, ca de obicei, că ei ştiau asta dinainte. Că, într-o zi, întorcîndu-se cu autobuzul I.R.T.A. de la Floreşti (povestea unul, la bufet, în ziua cînd, în sat, ajunse vestea procesului), el văzuse un lucru care-i dăduse de gîndit. Un copil din Vidra, băiatul unor învăţători, luat de taică-său la Floreşti, să-i cumpere o tricicletă la mîna a doua, nu se mai dezlipea de Maria Protase, zicînd că era Zîna cea Bună. Toţi din autobuz rîdeau, mamele se înduioşaseră adînc de tot, cum se înduioşează ele cînd văd un copil deştept, că n-a sosit încă vîrsta aia la care începe invidia, o tînără profesoară, din Vităneşti îl pupă chiar, numai el, cel ce povestea acum la bufetul satului, dîndu-se mare psiholog, s-ar fi îngrijorat atunci, realizînd ce-ar putea face Maria Protase. Se îngrijorase pe dracu’, dac-ar fi să-i crezi pe unii, ei sînt cei mai mari detectivi din lume, mai ales după ce s-a descoperit făptaşul (gîndi Vasile Alecsandrescu, secretarul Sfatului popular, care-l asculta pe acela, fără să intervină, şedea la o masă singur şi-i ardea o bere). Un altul sări cu un alt amănunt: că, în maşină, cînd se duceau prin satele vecine, să prezinte spectacole urmate de dans, Maria Protase era singura fată pe care băieţii n-o înghesuiau şi n-o ciupeau de ţîţe, cum făceau cu celelalte, sub pretextul că glumesc cu ele.

– Uite, zise Ştefan Banu, care era şi el acolo, asculta ce spunea Costache Purdel, fără să prea creadă, în cele auzite, cum nu-mi puteam eu explica de ce sînt atîţia copii din flori în satul nostru. Da’, acuma ştiu de ce: că voi care vă tot preumblaţi cu maşina dintr-un sat într-altul vă plăcea să glumiţi, vă dădeaţi în vînt după asta şi fetele rîdeau pînă cînd rămîneau gravide din atîta rîs.

Ceilalţi behăiră amuzaţi, mai mult de ce ins al dracului era Ştefan Banu, decît de poanta lui, dar Costache Purdel, ca orice povestitor orgolios, se făcu că nu aude, şi zise mai departe că, ori de cîte ori, flăcăii se apropiau de Maria Protase, chipul ei se îndulcea şi se făcea atît de blajin încît toată pornirea aia din ei se răcea şi ei simţeau nevoia să fie blînzi, domoli cu ea. Cred că în acele momente – continuă Costache Purdel – semăna cu Maica Domnului, şi cum dracu să ai curajul s-o înghesui în oblonul camionului  şi s-o strîngi de ţîţe pe Maica Domnului?!

Pagini: 1 2 3