Zîna cea Bună care răpea copii

Dar Maria Protase nu ştia nimic din ce avea să se întîmple, nu era aşa de deşteaptă ca Costache Purdel, de exemplu. Ea jucă cît jucă în piesele de teatru de la Căminul cultural, pînă cînd unul din profesorii tineri, care interpreta în piesă rolul amantului, îşi luă rolul în serios, şi, în timpul spectacolelor, inventa noi scene cu săruturi prelungi, care depăşeau cu mult indicaţiile de regie. Ca să scape de el, Maria Protase inventă şi ea scene în care-şi pălmuia amantul, scene care duseră de rîpă activitatea formaţiei culturale. Dacă scenele în care profesorul (în spectacol, un flăcău zdravăn) o săruta într-una pe Maria Protase le plăceau mult şi le urmăreau chicotind şi plescăind, scenele cu pălmuitul le luau drept o jignire adusă speţei bărbăteşti şi cînd vedeau că femeile se dădeau de ceasul morţii după ele,  se apucau să le care pumni în cap.

După moartea tatălui, Maria Protase se mută la Floreşti, ca femeie în casă la un inginer. De aici, ea dispăru complet din gîndurile celor din sat, şi abia peste cîţiva ani, cînd se judecă, la Floreşti, procesul ei, despre care se scrisese chiar şi în ziare, descoperiră că Maria Protase era din satul lor. Ce se întîmplase precis, nu prea se ştia; în Vintileasa se aflase doar atît, că fusese condamnată la cinci ani închisoare pentru furt de prin casele oamenilor. Abia peste vreo cîţiva ani, cînd Vasile Şotîrlea avu un proces lung cu Căile Ferate (trenul mixt Floreşti-Vidra trecînd pe lîngă via lui, i-o opărea sistematic cu aburii locomotivei), satul află întreaga poveste. Cum în acea vreme, la televizor, se dădea un serial de basme pentru copii, Maria Protase fura copii, dîndu-se drept Zîna cea Bună. Intra în casă şi, cum semăna leit cu Zîna, copilul, lăsat singur acasă, făceau tot ce-i spunea ea. Chiar şi cei mai răsfăţaţi şi mai obraznici o ascultau supuşi, plutind parcă de încîntare, şi se încălţau şi se îmbrăcau să meargă, aşa cum le spunea Zîna cea Bună, cu glasul ei plutitor, în Căsuţa cu alune, la cei 7 pitici. În timp ce se încălţa, copilul turuia într-una, vesel, punea sute de întrebări, şi Maria Protase, ca orice Zînă Bună, răspundea la toate, fără să se supere.

Cum se arătase la proces, succesul extraordinar al Mariei Protase se datora felului cum se purta cu toţi copii. Orice mamă din lume, oricît de iubitoare ar fi fost, nu rezista sutelor de întrebări sîcîitoare, uneori de-a dreptul aiurite, ale unui copil. Maria Protase le răspundea însă cu glasul ei vrăjit, intrînd în jocul lor, zicînd, de exemplu, cînd copilul întreba: dar cu ce-o să mergem? o să mergem cu căluţul năzdrăvan, şi copilul abia aştepta să iasă pe uşă, să încalece căluţul năzdrăvan şi, cînd, pe stradă, copilul întreba de căluţul năzdrăvan, Maria Protase răspundea că, acum, căluţul doarme, să mergem uşor, să nu-l trezim, şi copilul, fericit, păşea în vîrful picioarelor, să nu trezească căluţul. Apoi, Maria Protase trimitea părinţilor scrisori, în care cerea bani în schimbul copilului, şi atît de mare era puterea ei asupra celor mici că aceştia se întorceau singuri acasă, ascultînd orbeşte de ce le spunea ea.

 La proces, mulţi se mirară, cum de n-o prinseseră timp de cîţiva ani, deşi Miliţia se dăduse de ceasul morţii. Realitatea era că – explică procurorul răspunzînd acestei mirări retorice – întrebaţi, copii dădeau răspunsuri absolut aiuritoare, de genul, am fost cu Zîna cea Bună, am stat la Castelul celor 7 pitici.

Pagini: 1 2 3