Zîna cea Bună care răpea copii

— Da, dar cum arăta Castelul? întrebau, vicleni, miliţienii, convinşi că din descrierea lor s-ar putea ghici blocul sau casa în care-i dusese răpitoarea de copii.

— Păi, era înalt, cu acoperişul de turtă dulce, cu uşi din halva, începea să povestească, încîntat, copilul, la poartă şedeau de pază doi iepuraşi (aha, răpitoarea creşte iepuri de casă! conchideau, pătrunzători, anchetatorii), iar un urs mare-mare îţi deschide uşa (o fi vorba de portarul unui hotel?! făceau, derutaţi cu totul, anchetatorii). Mai ciudat pentru anchetatori era că fiecare copil povestea alte lucruri decât cel dinaintea lui. Şi oricât se străduiau ei, nu reuşeau să închege din aiurelile copiilor ceva care să semene cu o casă de pe o anume stradă, de la o anume adresă. Aşa cum avea să se afle la proces (şi după aceea în sat), miliţienii din Floreşti nu descopereau nimic, pentru că ei, de fapt, nu credeau o iotă din basmele copiilor. Voiau într-una să afle strada şi numărul la care se găsea răpitoarea. Copii povesteau tărăgănat, cu mirări şi exclamaţii, şi ei nu rezistau aiurelilor pe care erau obligaţi să le asculte, dădeau semne de nerăbdare, şi copii simţind asta, se închideau în ei şi începeau să mintă.

Mariei Protase îi veni de hac un maior de la Bucureşti, care avu inspiraţia să se îmbrace în Făt-Frumos. Intrînd în jocul ultimului copil răpit, el îi spuse că e Făt-Frumos şi a venit s-o salveze pe Zîna cea Bună din ghearele Zmeului. Riscase mult. Copii puteau să-l simtă că minte. Numai că el însuşi era un pic nebun, mare amator de basme, şi copiii căzură în vraja povestirii, oferindu-se să-l ducă la Castelul Zînei, să-l biruie pe Zmeu.

Şi aşa se descoperi locul unde ţinea Maria Protase copiii răpiţi.

Pagini: 1 2 3