Gîndul de vineri, 17 martie 2017

Ca și Mareșalul Ion Antonescu, Traian Băsescu se iluziona crezînd că el controlează Sistemul

După publicarea primului episod din Noi sîntem statul! i-am trimis lui Dan Andronic un e-mail în care-l felicitam pentru investigația de tip Seymour Hersh, despre abuzurile CIA, în urma căruia a apărut în New York Times din 22 decembrie 1974 articolul care a zguduit Agenția.

Desigur, Presa noastră de azi nu e precum cea americană, şi nu pentru că i-ar lipsi curajul de a merge pînă la capăt cu investigaţiile, ci pentru că orice material în genul celor semnate de marii ziarişti americani rămîne fără efect în plan real dacă nu e rodul unei puneri la cale. Chiar dacă influenţa serialului semnat de Dan Andronic e minimă în România faţă de cea a unor astfel de dezvăluiri în presa americană, totuşi, postura lui de model de presă de investigaţie pentru tinerii jurnalişti, tentaţi de publicistica de tip copy paste nu poate fi negată.

Ce vrea să demonstreze serialul?
Că în timpul regimului Traian Băsescu în România zisă şi democratică s-a creat o frăţie banditească între generali, procurori, judecători, politicieni şi jurnalişti care, la un moment dat, au ajuns să se creadă şi nu întrutotul fals că ei sînt Statul.