1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când dogma și erezia nu se exclud

19 – 24 februarie

STIL ȘI METODĂ. Aproape nu exista luare de poziție, fie publică, fie de „uz intern” a lui Nicolae Ceaușescu în care să nu ceară ca, în toate domeniile și la toate nivelurile, „să se treacă la îmbunătățirea stilului și metodelor de muncă”. Devenit, de mult timp, un slogan banal, pe fond rațional, se transformase, prin nerespectare, într-o o simplă dădăceală. Or, aici, se afla una dintre cele mai mari carențe ale lui Nicolae Ceaușescu, vizibile pentru foarte mulți. Nu mai subliniez că formula încălca, din start, raportul logic și legic între parte și întreg, ci remarc doar că metodele utilizate în orice tip de activitate sunt parte integrantă a „stilului de muncă”. Firește, nu acesta era aspectul cel mai important, dar dacă pretinzi ca exemplul tău personal să fie însușit de toți ceilalți, se impune măcar să urmărești rezultatele, să identifici ceea ce nu merge în ceea ce te privește și să-ți schimbi „stilul”.

Nu este cazul să se înțeleagă din această teorie managerială că Nicolae Ceaușescu era total încremenit în modul în care lucra. Nu i se putea reproșa (în nicio împrejurare) că este nepăsător, delăsător, chit că bolile îi diminuau sensibil capacitatea de muncă.

Încă din primele zile de după săptămâna de odihnă, dar și – cum s-a văzut – deopotrivă activă, a reluat seria nesfârșită de „analize” la „săliță”. Când Elena Ceaușescu nu avea propria ședință participa la conclavurile prezidate de N.C. așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în dimineața zilei de luni, 20 februarie 1989, când la „săliță”, timp de aproape o oră, s-au analizat situațiile din entitățile producătoare de cupru și de… hârtie. De obicei, la „muștruluială”, luau parte ministrul de resort, eventual, miniștri adjuncți, directorul general al principalei întreprinderi producătoare.

În multe cazuri, discuțiile se desfășurau pe baza unor rapoarte, referate, studii, rezultate ale anchetelor ordonate de N.C. Uneori, ca din senin, pornindu-se de la o vorbă neinspirată a unui participant, de la o inadvertență oarecare, liderul suprem abandona tema pusă în discuție și cerea să vină alt ministru sau locțiitorul acestuia pentru clarificări, moment încheiat deseori cu sancțiuni date pe loc.

Am găsit în Arhiva Cancelariei CC al PCR zeci de stenograme de la astfel de ședințe de analiză. Până voi trece la exemplificări, se impune o reconstituire a „traseului managerial”, deși era interzis să se folosească vorbe din limbi străine. La început, discuta despre situația pe ansamblu a unor ramuri de producție. Văzând că astfel de analize erau „prea generale”, s-a concentrat pe subramuri. Nici acestora, în cele mai multe cazuri, nu le găsea „rezolvarea”; în consecință, a trecut la examinarea produs cu produs. Or, într-o asemenea fază era nevoie de expertize amănunțite pe care, firește, pentru a fi efectuată niciun ministru nu se pricepea până la nivel de produs. Să recurg acum la exemplificări, cu fragmente din stenogramă. Se discuta despre mai multe produse:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: La săpun dați pentru consumul intern 54.000 și 24.000 (era vorba despre tone – T.B.) pentru fondul pieței. Acum un an am dat 36.000, din care 32.000 pentru fondul pieței. Deci, a rămas pentru consumul în fabrici 4.000 de tone. Acum iar măriți la 20.000 de tone. Nu se poate una ca asta!

Tov. Elena Ceaușescu: Cine a fost așa de darnic?

Tov. Nicolae Ceaușescu: Mai mult de 4.000 de tone nu se poate la săpun de rufe. Dați 12.000 de tone pentru consumul așa-zis colectiv! Nu se poate depăși ce am dat acum un an. Dimpotrivă, să mai reducem, nu să dăm. La săpun de toaletă am dat 17.000 anul acesta și 16.800 am dat pentru fondul pieței. Din 24.000 fondul pieței, 8.000 sunt pentru consumul acesta. Mai mult de 1.000 de tone nu dăm! Tot ce a făcut C.S.P.-ul și aprovizionarea (era vizat ministerul cu o titulatură greu de memorat, adică al „Aprovizionării Tehnico – Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe” – T.B.) este să împingă iar la jaf la consumul intern! Nu se poate una ca asta! La detergenți, și acum un an s-a dat mai mult, dar acum, din nou, s-a mărit la 18.000 și rămân 17.200 la fondul pieței. Să mărim la fondul pieței, că aceștia înlocuiesc săpunul!

Tov. Elena Ceaușescu: Și trebuie să mărim și exportul că se caută și la export.”

ÎNTRE SUPRAVIEȚUIRE ȘI INSUPORTABIL. Cred că cititorul va fi de acord să apreciem, împreună, discuția despre săpun și detergenți drept emblematică pentru modul în care se adoptau deciziile la cel mai înalt nivel, cu accent pe locul și rolul rezervate de Cuplul prezidențial temelor majore, dramatice referitoare la satisfacerea cerințelor elementare ale traiului cotidian.

O confirmare a faptului că nu avem de-a face cu excepții a venit – cât se poate de clarificator – la o altă ședință, de data aceasta, consacrată planurilor de aprovizionare a populației. Inițierea unei reuniuni separate pe această temă poate fi interpretată doar ca o dovadă a „grijii permanente a celui mai iubit fiu al poporului de a se asigura un trai decent «supușilor»”. Dincolo, însă, de accentele propagandistice apărea la suprafață, tot mai bine conturată, spaima provocată de perspectiva, deloc ipotetică, a creșterii valului nemulțumirii populare. Ideea de bază era aceea de a permite o existență a majorității locuitorilor țării undeva între supraviețuire și insuportabil.

„Cuiul lui Pepelea” l-a constituit consumul de carne, în continuă comprimare, ca efect al exportului nesăbuit, dar și al diminuării producției agricole cu zona cea mai vulnerabilă – zootehnia. Nicolae Ceaușescu ezita să spună ceea ce intenționa, cu adevărat, să se „opereze”, și anume falsificarea statisticilor. În final, a decis, fără drept de apel:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Reducem carnea (pentru consumul intern – T.B.) cu 600 de mii de tone. Sunt 297 mii de tone de carne și înlocuitori din carne, care sunt pentru aprovizionare, dar astea nu înlocuiesc legumele. Facem totalul și împărțim corespunzător pentru Capitală și pentru restul. La astea toate, carne, înlocuitori și adausuri, se adaugă pe urmă legumele și restul îndeosebi la preparatele culinare.

Tov. Cornel Pacoste (viceprim-ministru): Încă 250 adăugăm cu legumele.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Poate adăugați mai mult cu legume. Atunci, să vedem la Capitală. Sunt 51 mii de tone de carne, la care se adaugă 12.650 înlocuitori, Ajungem la 63.000 de tone.

Tov. Silviu Curticeanu (secretar al CC al PCR șeful Cancelariei): Carne și înlocuitori de carne.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Deci, pe total 63 și ceva de mii de tone. Pe urmă, la aceste 63 de mii de tone, se mai adaugă, dar trebuie să vedem cât dăm la preparate de carne, la care se mai adaugă, orez, făină, piper. Pe urmă sunt și înlocuitorii de carne din soia și ceilalți, care intră în adaosuri. Cât reprezintă adaosurile acestea?

Tov. Paula Prioteasa (ministrul Industriei Alimentare): În momentul de față avem 1,2 la sută.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Era vorba de 15 la sută?!?

Tov. Paula Prioteasa: O să ajungem la 20 la sută.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Deci, încă 12.000. Însă când dați la Ministerul Comerțului Interior dați din carne total, nu le mai amestecați (a vrut, probabil, să spună „nu le mai menționați separat”, pe „căprării” – T.B.). Și atunci, ar însemna să dați 25 de mii de tone de carne și 50 de mii de tone preparate din carne. Ar fi bine să dăm preparate din carne 30 de mii de tone și restul 20 de mii de tone în preparate culinare și în conserve.

Tov. Cornel Pacoste: Carnea ar fi 8.000 de tone pe lună.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Dați 7.500 de tone pe lună, carne”.