Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.


Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când,în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Citeam în anii de după 89 în scrierile din tinerețe ale vărului Emil* cum descria plimbările prin Rășinariul pustiu în nopți de insomnie și îmi spuneam – am și eu nostalgia anilor petrecuți la Brad, dar știu că nu voi fi nevoită să rostesc vreodată ”A quoi bon avoir quitte dealul Lia?” Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de mare om de presă a Maestrului Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă îl consider un jurnalist dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Jurnalist și scriitor, Maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


*Emil Cioran, văr prin alianță al mamei mele Elvira Ivașcu născută Munteanu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Telespectatorii revoluției

Sinaia, 1940. Se refugiase cu familia lui. Tocmai terminase ultimele pagini din „Istoriologia umană”. A fost ridicat de un grup de legionari, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Linia ferată nu trebuia să treacă prin prerii

În anul 2010, Muzeul American de Istorie Naturală din New York fost de acord să restituie Comunității Apache șaptezeci și șapte de obiecte din colecția sa cuprinzând: pălării, pene, arcuri și ...
Citiți tot articolul →

Măștile de azi și dramaturgia universală

S-a ridicat ceața. Deși e încă înnorat, nu e frig. O răcoare plăcută, aproape primăvăratică rumenește obrajii trecătorilor. Adică, atât cât se poate zări din obrajii acoperiți de măști. În ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. O întâlnire neașteptată

În însemnările sale zilnice, Samuel Pepys notează detalii referitoare la proiectul unui dulap mare, cu rafturi încăpătoare, o primă schiță a unei biblioteci. Descrie ce fel de lemn ar fi ...
Citiți tot articolul →

Despre clasicismul iubirii de adevăr și patrie

„Iubirea pentru patrie este un lucru minunat, dar există ceva mai frumos - aceasta este iubirea pentru adevăr. Dragostea pentru patrie dă naștere eroilor, dragostea pentru adevăr creează oameni înțelepți, ...
Citiți tot articolul →

O zgârietură, un semn, sau niciun semn

Una dintre legendele cu arcași s-ar fi petrecut în urmă cu 713 ani, pe 18 noiembrie 1307.* ‒ De câți ani trageți cu arcul? ‒ De câți ani...ce ? ‒ ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri

„În februarie, 1954, iarna a lovit cel mai puternic țara noastră. Viscolul a bântuit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză-record în București: 126 kilometri la oră. Un ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. De unele lucruri ne pasă, pentru altele nu sunt bani

Haideți, câte doi de mână, încolonați, poftiți! Vom ieși de pe strada Horia și ne vom îndrepta spre strada Zarand. Fără gălăgie pe coridor, vă rog. Domnul Vârtaci nu și-a pus așa ...
Citiți tot articolul →

Înțelegerea a ceea ce este cu adevărat important nu e un obstacol de netrecut

De când lumea și pământul obiectivele oricărei propagande sunt întotdeauna aceleași: să asigure și să mențină supremația grupului care o lansează, să influențeze moralul populației și să acționeze într-un mod ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Publicul are de ales între civilizația autentică și „mărgelele colorate”

10 noiembrie,1975. Mi-a venit adineauri în minte ideea unui imposibil dialog despre relația mult discutată a unui fenomen cultural și efectul acestui fenomen în public. Se produc și multiplică, cu ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Copile dragă, ori ștergi tot ce e dezechilibrat, ori iei altă foaie

1864. Tattarescu, împreună cu Theodor Aman, a înființat Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. De ce sabotezi munca celorlalți, tovarășa…?

București, noiembrie 2020. Realitatea fiecăruia din noi a rămas suspendată. A rămas ca un stop cadru acea realitate din care am fost extrași și plantați în visul acesta urât. E ...
Citiți tot articolul →
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară