Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.

Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de important condeier al actualității așa cum este cunoscut maestrul Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă am ocazia să fiu în preajma unui om dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Istoric și scriitor maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Unele lămuriri

Rămasă singură în odaie, m-am așezat la masă. Ochisem o brânzoaică rumenă, dar în minte îmi venea să le înfulec cu farfurie cu tot și pe celelalte. -Nu prea reușești ...

Arhiva Afectivă. Cheți despre Lorenz

Cărarea care duce spre fosta casă a bătrânului avocat Medveș urcă în pantă ușoară iar înainte de podeț se transformă în răspântie. - Iată -ne ajunse la puntea lui Chiflă! ...

Arhiva Afectivă. Mijloace străvechi

Îmbrăcat într-o salopetă de culoarea nisipului, Cloambă cel tânăr, ginerele Ravecăi, apăru și el pe aleea dinspre poartă. Mergea fără grabă însoțit de Zeicu. Văzându-mă la fereastra bucătăriei, Rafailă duse ...

Arhiva Afectivă. Resetarea lui Zeicu

- Acuma că ramăsărăm sângure, să-m povestești cum de n-ai mai dat pe la noi?  Batăr mai ședeam la o vorbă, mai la o pogace, la un vinars. Ai avut ...

Arhiva Afectivă. Strămoașa din Egipt

Am plecat spre casa familiei Miheț scurtând drumul prin trei grădini. Între vecini sistemul de alarmă al gardurilor nu era activat. Aproape o pierdusem pe Cheți în iarba înaltă din ...

Arhiva Afectivă. Când „acolo” devine „aici”

Pereții dormitorului sunt zugrăviți în alb-trandafiriu. Albă-trandafirie era zăpada când mă trezeam să privesc din patul meu de copil cum se face ziuă. Era iarnă și în liniștea somnului casei ...

Arhiva Afectivă. Zona crepusculară

- Serviți, gustați, dhe mult n-ați mai fost pe la noi! Rumenă în obraji, cu părul ei aluniu, zulufi pe tâmple și strâns în conci, îmbrăcată în cămașă de in ...

Arhiva Afectivă. Baraca

Ia te uită! Mici bule de aer! Acest detaliu deloc banal, îmi spune că aceste geamuri au fost fabricate la o glăjărie*, locul din care vechii iconari obțineau sticla fabricată ...

Arhiva Afectivă. Descendența de gradul opt

- Mi-e foame, mi-e frig și mă dor picioarele. Când ai de gând să-mi arăți locul unde pot să rămân peste noapte? Trebuie să mai stau mult în mijlocul drumului? ...

Arhiva Afectivă. Drumul cu dale de bazalt

- Unde te-ai cazat? mă întrebă Cheți privind în zare elicopterul care făcea cercuri deasupra pădurii Covaciului. Felul în care curiozitatea ei nu dezvăluia nimic primitor, îmi reprimă pe loc ...

Arhiva Afectivă. Farfuria cu bobițe

Februarie, 2024. Condiții meteo primăvăratice. Umiditatea aerului 65%. Luna, în descreștere. Soarele a răsărit la 06:59 și va apune la 17:57. Cheți, mâța cea năzdrăvană din casa lui Remus Cloambă, ...

Întâmplări de azi pe mâine de acum o sută de ani

Am recitit zilele acestea o poveste care ar da de gândit celor cărora le plac numai poveștile care sunt pe înțelesul tuturor. Dar se vede treaba că prea puține povești ...