Croația, Cipru, Lituania si Slovenia au primit luni aprobare pentru PNRR. În total,16 state membre au PNRR-uri aprobate și de Comisie și de Consiliu

Perioada vieții de liceană din anii 60 a fost pentru mine întâlnirea cu Lumea

Pictoriță, poetă, prozatoare, născută la Cluj in 1949. A copilărit la Brad, Orăștie, Timișoara. Din 1963 locuiește în București. Absolventă a Liceului Mihai Viteazul din București în 1967. Licențiată în Artă Monumentală in 1974. Între 1974 – 1989 a lucrat ca angajată în diverse instituții de stat și private ca proiectant, muzeograf, expert la Oficiul de Expoziții al UAP. Din 1991 cadru didactic la Academia de Artă București. Din 2012, pensionară. Colaborează din 2010 cu Grupul Blaue Stunde din Köln, Germania în cadrul expozițiilor de Artă Video cu filme de un minut. A colaborat cu versuri, proză, grafică, cronici plastice la diverse publicații și edituri.


Pădurea Geogiului, a Sibișelului și apoi a Bradului au fost primele mele spații de clasă. Școala mea adevărată a fost natura. Am crescut mai mult în aer liber deprinzând de timpuriu legile nescrise ale fiecărui anotimp. Trecusem de vârsta primelor întrebări când am înțeles că pe lângă familia mea de acasă mai există o familie mult mai mare și la fel de importantă, al cărei nume nu-l cunoșteam întotdeauna, dar știam că are un chip. Chipul acela – cu frumuseți diferite datorită goanei anotimpurilor și anilor- era de fapt chipul zonei geografice în care eu creșteam, în care se dezvolta și căpăta contur felul meu de a observa, de a gândi, de a cumpăni. Am fost crescută, pe lângă părinți și bunici, de Tușa Lia (Dealul Lia), de Unchiu’ Criș (Crișul Alb), de Nana Pădure (Pădurea Bradului). Nu voi uita niciodată prețioasele învățături deslușite în copilărie pe colinele sau de-a lungul râurilor Țării Moților. Le țin minte ca pe niște tâlcuri ce mi-au fost șoptite la ceas cuvenit, în zori sau în amurg. Când,în preajma împlinirii vârstei de treisprezece ani, a trebuit să mă despart de răcoarea Zarandului, ajunsă în sud, vreme de câteva săptămâni bune, tot speram să zăresc pe undeva prin spatele blocurilor Bucureștiului vreun deal asemănător Liei. Citeam în anii de după 89 în scrierile din tinerețe ale vărului Emil* cum descria plimbările prin Rășinariul pustiu în nopți de insomnie și îmi spuneam – am și eu nostalgia anilor petrecuți la Brad, dar știu că nu voi fi nevoită să rostesc vreodată ”A quoi bon avoir quitte dealul Lia?” Urma să revăd Bradul doar în vacanțe, iar revenirea în București o asemuiam cu intrarea într-o zonă slab aerisită. Explicația era simplă – veneam la sfârșit de august din aerul curat și răcoros al Pădurii Bradului într-un oraș încins de arșița Bărăganului. Anii 1963-1967 petrecuți în băncile Liceului Mihai Viteazul, au fost mai degrabă ani preuniversitari decât ani de învățământ mediu. Perioada vieții de liceană din anii 60, considerată “oribilă” de către unii tineri de azi, dar și de către destui din generația mea, a fost pentru mine întâlnirea cu LUMEA! Aveam profesori de rang universitar capabili să ne deschidă nu doar mintea dar mai ales sufletul în fața marilor valori ale Artei, Științei si Culturii Universale. Pe coridoarele și în clasele minunatei noastre școli s-au aflat de-a lungul timpului foști elevi care ulterior au devenit nume importante ale științei, artei și culturii românești: actorul Constantin Nottara, medicul Nicolae Paulescu, poetul Ion Barbu, filosoful Mircea Vulcănescu, baritonul David Ohanesian, actorul Valentin Plătăreanu, regizorul Sergiu Ionescu, regizorul Andrei Zaharia, actrița Ioana Crăciunescu și mulți alții. Am colaborat în acea perioadă cu poezii la publicația liceului, revista Mugurul, sub îngrijirea atentă a dragului nostru Constantin Marinescu, profesor de Limbă și literatură Română care urmărea cu răbdare părintească entuziasmul adolescentin al colectivului revistei. Țin să subliniez faptul că nici o colaborare nu era condiționată de reguli care să implice ideologie sau politizare. Însă selecția era severă, nu erau admise texte siropoase, banale sau lipsite de substanță. Revista Mugurul a pregătit multe talente care ulterior au fost prezente în reviste literare sau chiar în edituri. După absolvirea liceului, devenită de acum studenta Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, la îndemnul profesorului de Estetică și Rector pe atunci al Institutului, Prof. Dr. Gheorghe Achiței, am început să scriu cronici plastice, reportaje și interviuri la revista studențească Amfiteatru. Am publicat apoi versuri în revista Luceafărul, iar in anii 80-90 am citit câteva eseuri pe teme de arte decorative la Radio București. Tot la Radio mi-au fost difuzate câteva schițe umoristice în lectura regretatului mare actor Octavian Cotescu.

Am primit cu bucurie onoarea colaborării la publicația cristoiublog.ro nu doar fiindcă apreciez calitatea de mare om de presă a Maestrului Ion Cristoiu, ci mai ales fiindcă îl consider un jurnalist dedicat cu toată ființa cauzei adevărului spus fără părtinire. Jurnalist și scriitor, Maestrul Ion Cristoiu este un neobosit explorator al evenimentelor importante capabile să declanșeze schimbări în viața de zi cu zi. Este un lucid cronicar al momentului deosebind cu discernământ, cu ochi sigur, ceea ce pare ascuns, de ceea ce chiar este ascuns, ceea ce pare diversiune, de ceea ce chiar este diversiune, ceea ce pare știre de ceea ce cu adevărat poate deveni ȘTIREA. Respectând întotdeauna legile scrise și nescrise ale enunțului, ”Marele Jack” rămâne pentru noi, cei ce avem drept singură armă condeiul, un model de spirit viu și profesionalism.


*Emil Cioran, văr prin alianță al mamei mele Elvira Ivașcu născută Munteanu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_


Articolele autorului:

Arhiva Afectivă. Scene memorabile din viața de zi cu zi

Scena întâia Când evul mediu înfruntă gărzile de corp Am văzut de dimineață un film antrenant, dar fără suspans. Există așa ceva? Cum adică film antrenant, dar fără suspans? Poftiți ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Sir Arthur Conan Doyle, expertiza și starea de alertă 

Sunt zile în care împrejurări mai puțin obișnuite anunță schimbări neașteptate în viața fiecăruia din noi. Uneori, însă, chiar și întâmplările cât se poate de obișnuite au același interesant efect: ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Ce e prestatorii și ce vrea ei

„Despre asta este vorba, despre obligația prestatorului, pentru că acesta este cadrul general al contractului, despre obligația de a continua furnizarea serviciilor de utilități chiar în situația existenței unor litigii ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Acei bicicliști minunați și benzile lor zburătoare

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, s-ar povesti. „Că de n-ar fi, s-ar povesti”, ați citit bine! Tocmai acest „de n-ar fi” e interesant și demn de ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Cheți face noi dezvăluiri

Era trecut bine de amiază când Remus, năuc și ostenit după atâtea peripeții, o porni cătinel spre casă. Avea de gând să nu se mai oprească în bucătărie, să nu ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Zeicu anunță mobilizarea

Trântind capacul portbagajului în care își așezase valiza, Săroi mai aruncă o privire spre fostul dispensar și urcă în mașină. Doi săteni care treceau pe acolo și care îl văzuseră ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Relu Săroi pleacă în Belgia

Remus trebăluia de unul singur în grădină la plivitul fasolei încercând să-și amintească numărul rândurilor semănate cu o primăvară în urmă. Parcă nu fuseseră mai mult de patru rânduri. Tot ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Ce se află îndărătul cuvintelor?

Stând în continuare nemișcat sub mâneca Leontinei, pisoiașul atinse instinctiv firul de mustață specializat în emisie recepție, care, deși abia mijit, avea o transmisie de calitate și o excelentă redare ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. După treizeci de ani

Leontina terminase de spălat toate preșurile și toate covorașele. Murmura un cântecel, se apleca și se ridica, intra în bucătărie, revenea în curte, iarăși se apleca și se ridica, întinzând ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. La taifas sub creanga de măr

Zeicu mârâia de ceasuri bune, supărat că unii trecători nu-i răspund la salut, când iată că printre uluci se strecură veselă Cheți. — Servus, Zeicușorule! Vom avea în sat cea ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Un vis oarecum deslușit

Atotștiutoarea mâță vorbitoare are momente când cu greu admite erori în performanțele paranormale ale Leontinei Cloambă. O cunoaște bine și e de partea ei ori de câte ori încearcă să-l ...
Citiți tot articolul →

Arhiva Afectivă. Galoșii domnului Țăndău

Leontina și Simion Cloambă, ajunși acasă, n-au băgat de seamă că cei trei pui luați de la Cheți s-au făcut nevăzuți. Aș crede mai degrabă că au uitat că-i primiseră ...
Citiți tot articolul →

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu actori implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.

Podcast cristoiublog. La Copac. Alina Sturzoiu - sunt doar un cetățean

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog