Arhiva Afectivă. Șlagărul francez

În curtea nanei Raveca la o măsuță pusă sub umbrar stăteau de povești Rafailă și doctorul Medveș. Trecuse ora prânzului, era liniște și doar curca bătrâna mai gulguia după ce zburau porumbeii adunați sub streașină. Carafa cu ceai de soc și lămâie era pe jumătate goală. Fața de masă luată de vânt își arunca peste carafă colțurile. Pe un taburet de bucătărie se aflau o grămadă de reviste. Deasupra revistelor bâzâia un mini player. Medveș purta o cămașă bleu, de in, cu șiret. Rafailă era în maiou cu o vestuță pestriță de lână deasupra. Amândoi în blugi, amândoi cu șlapi.

– Dacă aș fi știut că străbunicul meu era un apropiat al avocatului care locuise în casa aceea unde am găsit cufărul cu rețete, crezi că mai plecam la Paris?

– Dar eu? Dacă știam că Floarea Talion îi așa dhe deșteaptă, credeți că o lăsam să plece în Rarău?

– Tu t’en vas…

– Poftim?

– Tu t’en vas… Et dans mon cœur, non ce n’est rien/ Que quelques semaines à s’attendre…

– Adică?

-Tu pleci… Și în inima mea, nu, nu e nimic/ Doar câteva săptămâni de așteptare…

– A cui îi cântecul ăsta? Am atâtea cd-uri, da pă asta nu-l știam.

– E un cântec de prin anii șaptezeci. Alain Barierre – „Tu t’en vas”. Eram student și îl ascultam la radio. Apoi la dispensar îl mai auzeam la difuzor… La Paris nu l-am mai auzit. Acum două zile l-am copiat de pe youtube. Și ce face Floarea Talion în Rarău?

– Caută plante și speră să refacă inventarul ierburilor vindecătoare.

– Și de ce tocmai în Rarău?

– Acolo unde nu-i poluare, să mai găsăsc multe din plante înscrise în catastifurile elea prăpădite de nemernicul Săroi.

– Nu credeam că Floarea are în ea atâta tenacitate și perseverență.

– Dom doctor, perseverență știu ce însamnă, da tenacitate? O muiere are tenacitate?

– Are Filă dragă. Există femei care au multă răbdare, stăruință, dârzenie…

– Vetuța are multă încăpățânare, da nu cred să aibă tenacitate. Dacă avea făcea mai mult de opt clase, nu credeț?

– Nu toți ne naștem la fel. Vetuța are calitățile ei, e inventivă, vrea sa fie în pas cu lumea. Floarea a rămas singură de mică. I-a plăcut să citească, să învețe. S-a adaptat mereu, fără să fie copleșită de schimbări.

– O vedeți cu îngăduință pă Vetuța me…

– Nu cred. Încerc să fiu obiectiv.

– Hm…

– Ce e?

– Da ea di ce nu-i obectivă cu mine?

– La ce te referi?

– Uite așa! Numa când o apucă gelozia îi obectivă, altfel nu!

– Vetuța e impulsivă dar tu ești totul pentru ea.

– Credeț?

– Nu uita că s-a zbătut mult pentru tine in perioada ta de depresie.

– Depresia me… Chiar vroiam să vă întreb. Di ce unii oameni suferă de așa ceva și alții n-au nici pă dracu?

Medveș oftă. Îndepărtă colțurile feței de masă care răvășită de vânt acoperea mereu carafa cu ceai de soc.

-Unii oameni nu au tăria să înfrunte realitatea. Atunci când ceea ce se petrece în jurul lor depășește puterea lor de adaptare, cedează psihic.

-Și eu îs unu din ăia?

-La tine e o combinație. Tu ești deopotrivă un spirit îndrăzneț și unul lăsător. Ba ai curajul să lupți cu morile de vânt, ba îți trece și atunci zaci în pat și numeri trandafirii de pe pereți.

-Dacă nu eraț dumneavoastă, aș fi fost și mai rău. Știți că m-or primit în Comandament?

-Ce fel de Comandament? De unde?

– Credeam că știți. Să lăsăm atuncea…

Medveș mută teancul de reviste și playerul pe masă și își puse picioarele pe taburet.

-Aț obosât?

-Nu. Dar știi, statul mult pe scaun…

-Vă mai duceți la cabinet?

-La care cabinet? Sunt pensionat de boală dragă Rafailă.

-N-am știut. De când?

-Din ziua în care Săroi a furat cufărul. Am făcut un șoc.

– O să vă vindhecați domn doctor. Musai. Doară nu-i mai tenace Floarea Talion decât dumnevoastă!

-Nu, nu e mai tenace, spuse Medveș într-o doară turnându-și un pahar de ceai.

(va urma)