Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

Nici pace, nici forță

Președintele Joe Biden a promulgat ca lege hotărârile luate de Congresul SUA, spre satisfacția complexului militar-industrial american, cu privire la scoaterea de noi bani din buzunarul contribuabililor americani, ca și din acela al aliaților Americii (printre care și România), pentru a prelungi, cu prețul deteriorării calității vieții acestora, al compromiterii dolarului ca monedă de rezervă globală și al trimiterii la moarte inutilă a altor ucraineni, dar și arabi și chiar israelieni, războiul de necâștigat cu Coaliția Rusiei pravoslavnice, Sudului colectiv musulman și Chinei neoconfucianiste, din Ucraina, Orientul Mijlociu și Pacificul de vest (încă latent). În langajul ordinii distopice a „noii normalități” spre care aspiră epuizata „pax americana”, această lege a fost acreditată, de șeful administrației americane, ca aducând „pacea prin forță”. De acum „securitatea Americii va fi consolidată pentru că securitatea aliaților ei va fi consolidată”, a mai spus Joe Biden.

 

 

CARE ALIAȚI? CARE SECURITATE?

 

Odată cu aprobarea bugetului menit a sprijini Ucraina să prelungească în timp și în spațiu (s-a permis livrarea de armament cu care pot fi lovite și ținte de pe teritoriul Rusiei) un război pentru care are tot mai puțini cetățeni recrutabili, Congresul SUA a cerut administrației americane să încheie cu guvernul de la Kiev convențiile necesare privind rambursarea sumelor primite cu titlu de ajutor de război. Așa cum spune un proverb american: „prânz gratuit nu există”.

 

Banii, desigur, vor rămâne în SUA, fiind transferați în conturile industriei de armament americane, dar armele vor trebui plătite de „beneficiarul ucrainean”. Deși dacă, așa cum a spus Președintele Biden, mai multe arme pentru Ucraina înseamnă mai multă securitate pentru SUA, beneficiar este și America. Beneficiul se împarte „frățește” (așa cum suna o formulă ipocrită de pe vremea URSS), dar costurile se suportă numai de către cel mai nefericit dintre parteneri.

 

Președintele Zelenski, într-un mesaj de „recunoștință” marcat de o ironie amară, a mulțumit explicit statelor americane unde sunt situate fabricile de tehnică militară care vor fi plătite din banii destinați nu Ucrainei, ci războiului din Ucraina, precum și americanilor care muncesc în acele fabrici și care vor produce „armele ucrainenilor”. Tot el, adresându-se celor care au votat împotriva ajutorului, pe un ton sobru, le-a atras atenția că acesta va îmbogăți, de fapt, complexul militar-industrial american.

 

Președintele republican al Camerei Reprezentanților a confirmat această realitate perversă atunci când, explicându-și votul, a arătat că mai bine se dau bani pentru a livra arme cu care ucrainienii să lupte împotriva rușilor, decât să fie trimiși tinerii americani ca să lupte cu rușii. Bazele parteneriatului sunt, așadar, clare: SUA pune banii; Ucraina pune morții. Iar banii, desigur, sunt puși cu titlu de credit și, deci, cu obligația rambursării.

 

Cu puțin timp înainte, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Josef Borell, precizase candid, la rândul său, că noi (adică Occidentul colectiv) nu îi ajutăm pe ucraineni să lupte cu rușii pentru că îi iubim, ci pentru că este în interesul nostru ca ei să câștige războiul cu Rusia. Domnul Borell nu a spus nici care ar fi interesele noastre, nici cum se definește o victorie împotriva Rusiei, dar este clar că nu este în „interesul nostru” să aruncăm banii pe un război fără șanse de victorie, fără perspectiva de a-i recupera de la cel învins. În atari circumstanțe, oricum am numi raporturile UE și NATO cu Ucraina, numai cu numele de „alianță” nu pot fi descrise. Iar ucrainenii, cărora acest adevăr li se dezvăluie tot mai clar, se întreabă care sunt interesele lor în această afacere și de ce trebuie ei să moară pentru interesele altora.

 

Indiferent de deznodământul războiului, o Ucraină ruinată de conflictul armat nu va putea rambursa această datorie decât cu cedarea suveranității ei. Luptând să își păstreze suveranitatea în relația cu Rusia, Ucraina se vede obligată la a accepta să o piardă în relația cu SUA. Interesul occidental pentru integritatea teritorială a Ucrainei se conturează a fi, în afara aspectului geopolitic, și acela de a avea un activ din care să își recupereze cu profit investiția făcută în războiul ucrainean.

 

Văzând lucrurile astfel, adică de o manieră realistă, constatăm că logica geostrategică a administrației Biden a ajuns să semene cu cea tradițional imperială rusă (tot așa cum în finalul romanului lui Orwell, „Ferma animalelor”, porcii „revoluționari” ajunseseră să nu se mai deosebească de oamenii „reacționari”), logică potrivit căreia securitatea Rusiei ar depinde de insecuritatea vecinilor ei. Promulgând legea „păcii prin forță”, mesajul Președintelui american ar fi fost mai exact dacă le-ar fi spus compatrioților și alegătorilor americani că de acum America este mai sigură, pentru că Ucraina este mai nesigură. Nesigură de suveranitatea ei și de avuția ei națională.

 

CÂT DE SIGUR ESTE ALIATUL ROMÂN?

 

Nu este clar în baza cărui tratat Ucraina este aliatul SUA? Se știe, însă, că România îi este aliat în conformitate cu Tratatul de la Washington, care guvernează funcționarea NATO. De asemenea, potrivit parteneriatului strategic româno-american, SUA și România ar trebui să își coordoneze politicile în așa fel încât promovarea intereselor uneia să nu pună în pericol interesele celeilalte. României ca aliat și ca partener „strategic” în același timp, SUA îi datorează mult mai multă atenție, grijă, înțelegere și sprijin decât Ucrainei.

 

Este România mai în siguranță dacă războiul de la granița sa se întețește? Este România mai în siguranță dacă SUA dotează Ucraina cu armament care poate atinge ținte în adâncimea teritoriului rusesc, în condițiile în care, pe de o parte, utilizarea acestei tehnici de luptă va necesita asistență logistică cu origini pe teritoriul românesc, iar pe de altă parte, va provoca măsuri de retaliere din partea Rusiei? Nu vorbim (neapărat) despre o invazie (improbabilă) a României de către armata rusă, ci despre acțiuni de război hibrid îndreptate împotriva unor obiective militare americane sau NATO situate în România. În fond cine ar putea nega dreptul unui stat lovit cu mijloace de luptă plecate sau asistate de pe teritoriul altui stat, să se apere încercând să anihileze sursele de amenințare găzduite de acesta?

 

Dacă s-ar pune problema ca forțe armate NATO sau SUA să își folosească bazele militare din România pentru a intra de partea Ucrainei în războiul cu Rusia, ar refuza, oare, guvernul român, să permită aceasta, cum a făcut în trecut Turcia sau mai recent Qatarul? Dacă ar face-o, securitatea României ar scădea în raportul cu SUA. Dacă nu ar face-o, ar scădea în raport cu Rusia. Iar în cazul din urmă starea ei de securitate nu ar putea ignora că vecinii săi imediați din vest, Ungaria și Serbia, nu agreează escaladarea războiului din Ucraina și, deci, nu susțin politica americană. Ar fi mai în siguranță România având vecini cu care geopolitica sa este în maximă divergență?

 

Dilema ar înceta numai dacă războiul din Ucraina ar înceta. El nu va înceta, însă, atât timp cât Ucraina este ajutată să se înarmeze, în loc să fie ajutată să cadă la pace cu Rusia, pe care Occidentul ar trebui să o stimuleze pentru a veni la masa negocierilor printr-o ofertă de nerefuzat. O ofertă nu lipsită de „dinți” care ar pune Moscova să aleagă între un echilibru geostrategic circumscris de o ordine globală multipoalră, menit a-i oferi nu doar securitate, ci și perspective de prosperitate economică, pe de o parte, și o confruntare directă și masivă cu un Occident euro-atlantic dispus să negocieze, peste capul Rusiei, această nouă ordine cu puterile emergente din Asia, cărora America ar urma să le dea mai multă pace, iar nu mai multă „forță” (militară), pe de altă parte.

 

Poate că dând mai mulți bani industriei militare, SUA își sporește securitatea. Sporește asta și securitatea unor aliați sau parteneri ca România? Nu!

 

 

DACĂ PACE NU E, NICI FORȚĂ NU E

Decizia Congresului SUA, luată în același context, de a aproba confiscarea activelor Rusiei depozitate cu bună credință în America, oferă Moscovei oportunitatea de a confisca active americane și europene de valori mult mai mari aflate pe teritoriul său.

SUA are investiții în Rusia de aproximativ 9-10 mld $, în timp ce Rusia are în SUA active de circa 6,5 mld $. Membrii UE au în Rusia active în valoare totală de aproximativ 560 mld euro, în timp ce Rusia are în Europa active în valoare de circa 250 mld euro. Comparați și „cumpărați”!

Această decizie, care aparent este menită să ofere Ucrainei bani cu care să își plătească datoriile față de SUA, dă o lovitură mortală creditului american pe întreaga piață mondială și, astfel, forței economice americane. Aplicând logica Președintelui Biden, întrucât o asemenea evoluție diminuează forța Americii, ea reduce forța și, pe cale de consecință, securitatea economică a tuturor aliaților Americii, care sunt legați de ea prin nenumărate fire economice și financiare.

Pentru România, în plus, manevra aduce aminte de confiscarea tezaurului său de către bolșevici, la finele Primului Război Mondial. Și asta tocmai când Bucureștiul se străduie să adauge la dosarul acuzelor occidentale împotriva Rusiei problema activelor sale depozitate cândva la Moscova.

Lipsa de încredere gonește capitalurile și inhibă schimburile comerciale, accentuând și așa marile dificultăți legate de stagnarea creșterii economice. Or, fără creștere, uriașa datorie publică americană nu are cum fi stinsă. Ea reprezintă o mare slăbiciune care împinge SUA la război.  

În acest context a apărut, mult mai puțin remarcata Rezoluție a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prin care Președintele Rusiei este declarat ca fiind „ilegitim” în funcția sa și Biserica Ortodoxă Rusă ca fiind complice la crime de război. Faptul s-a petrecut în contextul în care Rusia nu mai este membru al acestei organizații interguvernamentale și, deci, hotărârile ei nu îi sunt opozabile.

Consiliul Europei este gardianul democrației, statului de drept și drepturilor omului în statele membre iar nu la nivel global, obiectivul său fiind acela de a fundamenta securitatea democratică în Europa. Iată, însă, că el nu se ocupă de derapajele democratice din statele membre, acolo unde este competent să acționeze, ci moare de grija Rusiei, precum prostul de grija altuia. Rezoluția în cauză nu poate avea alt scop și altă urmare decât aceea de a demoniza rivalul rus în ochii popoarelor vest europene care astfel, uitând de dorința lor de pace, vor accepta tăcute politica războinică a liderilor lor politici, incapabili să își scoată altfel țările din crizele interne ce le macină. Așadar, o propagandă a urii este folosită pentru a întuneca discernământul cetățenilor Occidentului colectiv transformându-i în adepți ai  unui război care poate duce la dispariția civilizației occidentale, inclusiv în urma unei confruntări nucleare.

Libertatea alegerilor din România, în situația în care ele vor avea loc în atmosfera confruntării militare dintre NATO / UE și Rusia vecină, precum și în prezența unor importante forțe militare străine aflate pe teritoriul național românesc, însăși, devine astfel problematică. Aliații care ne ocupă militaricește și economicește teritoriul nu au cum accepta o schimbare în orientarea politică a guvernului român, în plin război cu Rusia și în dezacord cu cea mai mare parte a restului lumii care atunci când nu îi simpatizează pe față, manifestă o neutralitate binevoitoare la adresa rușilor. Cum nu vom dori, probabil, să aflăm dacă forțele armate străine primite cu „bucurie” în România sunt aici ca să ne apere de inamicii externi sau să ne împiedice a adopta o politică externă proprie, cei care vor ieși din urne se vor alinia la exigențele strategice transatlantice. Dacă nu o vor accepta vor rămâne în… urne. Prin urmare, și securitatea democratică a României este compromisă prin efectul deciziilor privind „pacea prin forță” (mai puțină pace, mai multă forță) de la Washington.

Căutând să iasă cu fața curată din dezastrul războiului cu Vietnamul (pe care ulterior s-a dovedit că șase președinți americani l-au alimentat deși știau că este de necâștigat), administrația Nixon a încheiat un acord cu acesta în condiții defavorabile care nu mai erau de evitat. Pentru a mușamaliza ceea ce era de fapt o înfrângere strategică dublată de rușinea abandonării aliatului sud-vietnamez, până atunci încurajat să lupte zadarnic, tot așa cum este azi încurajată Ucraina, Casa Albă a proclamat compromisul devastator cu care s-a retras din confruntare ca fiind o „pace cu onoare”. Observatorii politici americani, sub presiunea realității crude, au afirmat apoi că, de fapt, ceea ce se obținuse nu era nici pace (războiul dintre nord și sud s-a reluat în câteva luni), nici onoare (fuga lașă care a lăsat în urmă un aliat lipsit de orice mijloc pentru a se apăra a dezonorat superputerea americană).

Escaladând războiul din Ucraina (ca altădată SUA în Vietnam și prin intervenția în Cambogia), administrația Biden oferă iluzia forței care speră să aducă pacea prin ea însăși. Deocamdată nu vedem și nu avem nici pace, nici forță. Și mă tem că așa va rămâne.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Nici pace, nici forță”

  • Bazele parteneriatului sunt, așadar, clare: Ucraina pune morții, SUA pune banii cu titlu de credit. Interesul occidental pentru integritatea teritorială a Ucrainei se conturează a fi, în afara aspectului geopolitic, și acela de a avea un activ din care să își recupereze cu profit investiția făcută în războiul ucrainean.

    Da , sarcinile au fost impartite :
    ucrainienii dau ,
    sloimii razboiului iau

  • Vorbe fara rost…

    Sigur, extrem de reale si de bun simt dar fara rost, pentru ca nu desteapta pe nimeni.

    Cei care le cunosc adevarul, vor avea satisfactia amara ca nu sunt singurii care vad realitatea asa cum e ea. Cei care nu gandesc, nu vor gandi nici citindu-va vorbele. Iar cei indoctrinati sau cumparati, o vor tine in continuare pe-a lor indiferent cat de contra realitatii ar fi cele sustinute de ei, unii pentru ca si-au pierdut exercitiul propriei judecati, ceilalti, unii pentru ca n-au voie sa vada realitatea si ultimii, pentru ca n-au interes ca realitatea sa fie cunoscuta sau recunoscuta.

    Marea problema a romaniei este ca si-a pierdut in totalitate suveranitatea si independenta. De fapt, nu si le-a pierdut ci si le-a vandut. Niste tradatori de natie, s-au lasat sa fie corupti de americani pentru a vinde laolalta si tara si poporul roman. Poporul roman, fie a ales sa se uite in alta parte cand tradarea s-a savarsit, fie s-a lasat prostit de niste promisiuni, inca de la inceput, imposibil de realizat. Ideea e ca americanii n-au ocupat Romania prin forta si nici n-au ocupat-o in urma sfaturilor lui Sun-Tze, care spunea ca o tara poate fi cucerita fara varsare de sange daca e determinata sa ceara apararea ei tocmai de la cotropitor. Romania a fost inrobita si apropriata de americani, exclusiv prin coruptie, prin coruperea nerusinata de cele mai multe ori, a “alesilor poporului”.
    Pana la urma, americani n-au venit aici chiar de capul lor, au venit aici la cererea expresa a presedintilor basescu si iohannis, sustinuti din plin de intregul guvern si de parlament si, cu complicitatea sinucigasa a intregului popor roman!

    In fapt, Romania nu este nici un fel de aliat al americii. Este doar o sursa in asteptare de carne de tun pentru razboaiele purtate de potentatii americani in numele (fals) al poporului american (care o duce din ce in ce mai rau) si un teren pe care sa-si poarte americanii o parte din razboiul final impotriva rusiei. Ca in acel razboi vor castiga rusii sau americanii, pentru romani nu va mai avea nici o importanta, asa cum la finalul operatiunii speciale rusesti din Ucraina, nici pentru ucrainenii ramasi in viata nu va mai avea importanta daca la final vor castiga rusii sau americanii. Si asta, pentru ca nici Ucraina, nici Romania nu vor mai exista. SI nici Polonia nu e departe de un asemenea sfarsit.

    Ce mai e de facut pentru Romania? Trezirea la normalitate si la realitate nu e o solutie, pentru ca romanii refuza orice trezire. In consecinta, nu ne ramane decat sa ne rugam Domnului sa castige Rusia cat mai repede, inainte ca Romania sa intre in masina de tocat pregatita de americani. Chiar daca pentru noi, in cazul asta va insemna sa ajungem inapoi in sfera de influenta a rusiei si poate sa ne pierdem si ceva din teritoriu, asta va insemna ca macar vom continua sa existam ca stat si ca natiune.

    • Sigur , americanii vor dori sa adauge la carnea de tun ucraineana si pe cea romaneasca . O sa aiba insa o surpriza !

  • rachete cu raza lunga de actiune…

    ele sint in folosul ucr, care astfel isi recupereaza teritoriul pierdut?
    sau in folosul rusilor, care astfel sint invitati sa ajunga pin la Nipru, definindu si astfel o zona tampon, de protectie in fata atacurilor cu racgete cu raza lunga de actiune?!

    deci rachetele astea pe cine ajuta, pe ucr?….sau pe rusi?!

  • tocmai ce se trasneaza Definitia ‘noii lumi’
    chiar credeti ca se ncurca cineva in ‘pleava’?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *