Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană
Universuri paralele
Dacă admitem că viața își împlântă rădăcinile în moarte, trebuie să ne întrebăm și ce anume a trebuit să moară ca ea să se nască. Ce-a fost înainte de Big Bang-ul biologic și către ce se îndreaptă universul viu? S-a născut din tot, sau din nimic, și ce-l așteaptă dincolo de timpul hărăzit? Un Big Rip, Big Freeze, sau mai degrabă un Big Crunch și un posibil nou Big Bang? Nimeni nu știe cu exactitate dacă, cum și când se va termina expansiunea actuală, dacă o să se rupă totul din toate încheieturile, ori dacă extinderea o să continue la infinit (așa cum speră însuși capitalismul pentru sine!). Deocamdată doar 1% dintre experți „cred” în Marele Colaps (prea puțină materie și atracție gravitațională!), chit că matematica l-ar face posibil! Majoritatea astrofizicienilor prevăd fie Marea Ruptură, fie Marele Îngheț, depinde de cât de „întunecate” vor fi energiile enigmatice care se vor impune și care vor conduce la inevitabila destrămare a totului, de la Cosmos la ultimul atom.
Noi, muritorii de rând, nu știm dacă opinia lor e alimentată de științele exacte, de intuiție, sau pur și simplu de faptul că actualmente nu-i poate contrazice nimeni. Cum să poți calcula traseul unui sistem căruia nu ai șansa să-i afli masa ori dimensiunile, și cum să-i poți descrie finalul care va avea loc peste cel puțin o mie de miliarde de ani?! Cum să operezi cu mărimi temporale și spațiale care depășesc cu mult puterea de înțelegere, ba chiar și pe aceea de imaginație? Nimic din ce „există” nu se prezintă tuturor în același mod, nici măcar banalul atom. Unii îl consideră un punct invizibil, alții asociază imaginile oferite de tomografia cu sondă atomică cu planete miniaturale, ori cu minisisteme planetare în care electronii aleargă cuminți pe orbite prestabilite. Numai că, spun fizicienii, electronii nu sunt ocupanții orbitalului, ei sunt orbitalul – compus din nori mai mult sau mai puțin sferici în care electronii roiesc neobosiți. Șansa de a-i găsi în provizoriul „acasă” e de circa 90%, cu condiția să nu insiști să le afli și direcția de deplasare, fiindcă atunci lucrurile se complică apreciabil.
Oriunde am efectua măsurătorile, dăm peste forțe impunătoare: forțe colosale ce țin laolaltă protonii din miezul atomilor în pofida sarcinilor electrice care ar trebui să-i împrăștie, și forțe absorbante de planete și galaxii întregi, strivite la mărimea unui punct… cosmic. Modelul atomic pare să se repete și la alte etaje și să facă din spațiul interstelar o învolburare de structuri în (inter)acțiune și în remodelare perpetuă. Structuri care ni se prezintă statice doar pentru că își măsoară timpul în unități insolite. Îndepărtarea obiectelor creează spațiul. Ceea ce le separă și le trasează granițe sunt tocmai forțele de respingere dintre electronii de la periferia moleculelor, spun experții. Energii întunecate activează și în afara Terrei, îndepărtând corpii cerești, golind spațiul de materie și instalând așa-zisul vid cosmic, chit că vidul absolut nu există. (Și dacă nu există, e clar că nici tehnologia noastră ultraperformantă nu reușește să îndepărteze toate particulele dintr-un volum și să creeze vidul ideal.) Ba dimpotrivă, grație cuantelor, „nimicul” se prezintă ca o structură extrem de complexă.
Oriunde ne-am îndrepta atenția, către atom, celulă, copac, creierul uman sau Universul însuși, paralelismele se țin lanț și similitudinile sunt frapante. Nuclei atomici clocotind de energie întocmai ca miezul încă nerăcit al Terrei, care încearcă să se elibereze periodic de giganticele acumulări prin erupții de gheizere ori de vulcani. Nori de electroni roind în jurul nucleelor, și nori de sateliți planetari. Supernove resuscitate de lumini de împrumut, fuziuni nucleare explodând de energii și celule reproductive ce-și contopesc genele într-o explozie de… viață. Aștri care se sting și colabează sub povara propriei gravitații și celule epuizate de viață care se angajează pe drumul apoptozei. Celule macrofage care înșfacă intruși microscopici și canibali cosmici care înghit galaxii întregi și nu lasă să le scape nici măcar o geană de lumină. Comete, meteoriți și planete care vagabondează prin cosmos, mesageri chimici purtători de solii din celulă în celulă și gene săltărețe ce-și mută mereu locul în genom. Aranjamente astrale aparent imobile care inspiră manualele de geometrie și structuri geometrice care operează cu până la 11 dimensiuni în neocortex. Cu toată imensitatea spațiului, tot se mai produc coliziuni cosmice consumatoare sau exportatoare de energii. De cele mai multe ori, însă, galaxiile se contopesc printr-un proces ce se extinde pe parcursul a sute de milioane de ani lumești.
Lista poate fi continuată la infinit. Să ne oprim puțin la structurile și spațiile multidimensionale evidențiate de topologia algebrică (o ramură a matematicii supranumită și „geometria foii de cauciuc”, profilată pe descrierea proprietăților intrinseci ale obiectelor spațiale aflate în remodelare reversibilă) în neocortex. Au fost observați neuroni care se organizează în clici, precum planetele în galaxii, organizare creatoare de cavități complexe; Au fost remarcate structuri arhitectonice care se raliază și se separă în funcție de impulsuri. E ca și când voia vântului și a valurilor ar făuri când dune simple, când castele multicamerale și supraetajate din nisip, ca puțin mai târziu să le destrame, gata oricând să ridice altele noi altundeva, atunci când circumstanțele se schimbă. Telescop și microscop în același timp, topologia algebrică aduce în prim-plan cavitățile înglobate în clicile neuronale. Acestea conțin „piesele de legătură” dintre structura (hardul) și funcția (softul) rețelelor neuronale.
Comportamentul nostru nu e întâmplător, dar nici complet subordonat legilor naturii nu (mai) este, în orice caz nu și în privința deciziilor. O plantă își adaptează fotosinteza la condițiile de mediu fără să crâcnească. O bacterie reacționează fără împotrivire la provocări, altminteri e pierdută! Doar omul pare să procedeze imprevizibil. De ce nu reacționăm ca atare atunci când hormonii sațietății ne semnalează suficiența? De ce ignorăm interocepția (semnale din interiorul corpului) și ne facem rău cu propria mână? De ce nu cădem toropiți când se secretă melatonina (hormonul somnului) și alegem să întindem mâna după „energizante”? Ce legi cauzale funcționează aici? Să fie la mijloc conștiința, sau mai degrabă înăbușirea ei? Sau explicația se află altundeva? De ce-ar oferi realitatea doar subiecte de dispută între materialiști și idealiști și n-ar putea fi vorba și de percepția unei lumi hiper-/suprareale, trecute prin alte filtre decât prin cele senzoriale descrise de biologie, a cărei interpretare se supune altor legi decât celor descrise de noi pentru lumea macroscopică?
Descartes presupunea că glanda epifiză („al treilea ochi”) ar fi locul unde se cuibărește sufletul, dar… de ce instanța metafizică n-ar putea locui și altundeva? Bunăoară acolo unde au loc interferențe între două lumi: lumea materială și cea a câmpurilor cuantice. O ipoteză emisă de susținători ai dualismului interacțional precum J. C. Eccles aborda cu decenii în urmă tema interacțiunilor dintre trup și suflet, mai bine zis dintre creier (realitatea materială) și spirit (sectorul imaterial, echivalentul câmpului cuantic). Adepții ei vedeau în spirit entitatea care înglobează eul și liberul arbitru și îi acordau postul de controlor propriu-zis. Ei scot probabilitatea cuantică de sub influența hazardului și o trec sub influența spiritului, ceea ce face posibil ca procese mintale să determine eliberarea neurotransmițătorilor în spațiile sinaptice. Criticii nu văd cu ochi buni supremația eului nedemonstrabil (!), și acordă creierului putere de decizie. Știm însă din experiența proprie că uneori se impune trupul, alteori psihicul, și că cele două se îmbolnăvesc și însănătoșesc reciproc. Dacă negăm prezența sufletului, cum ne mai putem explica devierile tot mai dese de comportament și abaterile de la legile naturii? Nu ne mai rămâne decât fie să acceptăm că ne-am dereglat ireversibil anumite procese și unele organe au căpătat autonomie, fie că se impune un „altceva” extern care ne supraveghează și controlează reacțiile, ceea ce ar spulbera și iluzia liberului arbitru…
Recenta revelație despre neocortex ar putea sugera că sediul conștiinței ar fi tocmai acele spații în care au loc interacțiunile structură-funcție/creier-minte, interacțiuni speciale, fără schimb de energie, doar cu transfer de informații (și aici intervin faimoasele sisteme cuantice). Dar oare sunt neuronii singurii care interacționează astfel, sau „jocul” dintre hardul și softul biologic se repetă și la alte niveluri? La urma urmei, fiecare entitate structurală are cel puțin o funcție, altminteri nu și-ar justifica existența. Neuronii au mii de funcții diferite, prin urmare, nu putem atribui creierului o singură funcție pe care s-o botezăm conștiință (oricum el nu conștientizează decât 1% din tot ce se petrece în organism). Întocmai cum viața este rezultatul interacțiunilor bilioanelor de celule, și conștiința ar putea fi scorul final al interacțiunilor dintre trup în ansamblu – și nu doar creier – și suflet.
Totul se află în mișcare, de la electroni la planete și galaxii. Ce rost are perpetua „forfotă browniană”? Pare-se că numai cine rămâne în mișcare își poate păstra integritatea, și că fiecare element își caută stabilitatea. Dacă nu s-ar menține mobilitatea, toate planetele și-ar absorbi sateliții și ar fi absorbite de sorii în jurul cărora gravitează. Dacă n-ar interveni cuantele cu principiile lor de excludere și de incertitudine, lumea ar fi plină de atomi izolați, cu electronii lipiți de nuclee și fără vreun interes să intre în legături… moleculare cu alți atomi. Fotonii fac ca totul să unduiască, sferele să se întrepătrundă, și să se poată închega legături între entitățile ce compun întregul. Valabil la orice scară și nivel evolutiv. Imaginile cu ciocniri și contopiri galactice din care se naște o nouă și extinsă lume astrală, o nouă ordine și un nou destin, sunt captivante. Fascinante sunt și energiile colosale eliberate de simple fuziuni ori fisiuni nucleare. Mult mai fascinantă decât orice fuziune abiotică e contopirea celulelor reproductive, capabile să-și unifice informațiile ingenios codificate, ca mai târziu să le multiplice de bilioane de ori, înzestrând cu ele entități diferite și dirijându-le conlucrarea la închegarea unui nou și inedit întreg.
„Poetul termodinamicii” Ilya Prigogine, laureat al premiului Nobel pentru descrierea proceselor ireversibile, vedea în sistemele vii structuri disipative, capabile să treacă dincolo de echilibru și să facă ordine în haos, să se autoorganizeze și să-și asigure perpetuarea. În aparenta dezordine structurală se ascunde o funcționalitate optimă. Totul în biosferă pare conceput după chipul și asemănarea cuiva, chiar dacă nu se lasă deocamdată descris prin formule cu valabilitate universală. Alteori sistemele vii pot fi descrise excelent teoretic, dar refuză să ne ofere confirmarea prin experimente, ca și când componenta aflată momentan sub observație ar da de știre următoarei cu viteze cuantice să „conștientizeze” măsurătorile și să se (re)definească. (Vitezele sunt deocamdată discutabile, întrucât experții subliniază că transferul de informații ar avea loc cel mult cu viteza luminii și nu are de-a face cu „încurcătura” (entanglarea) cuantică.)
În spațiul cosmic e loc pentru toți, coliziunile și războaiele interstelare sunt relativ rare, fiecare își vede de propria orbită și își urmează cursul. Nu se ciocnesc nici miliardele de celule sanguine în drum de la și către inimă, cel mult schimbă între ele informații și material. Doar oamenii par să nu dorească să împartă cu nimeni spațiul care nu le aparține și se războiesc cu oricine și cu orice le stă în cale. Coliziunile intereselor lumești nu mai sunt de mult întâmplătoare și nu mai sunt la mâna hazardului universal, ci provocate chiar de combatanți, subtil planificate și crâncen (răs)purtate. În urma lor nu se nasc aștri noi, ci un mare și dezolant pustiu. Cu excepția gazelor nobile, oricât de neutri ar fi, atomilor nu le place singurătatea, ci asocierea, care le conferă stabilitate. Indiferent dacă se asociază între ei, formând elemente, ori cu alții, formând molecule, cu toții fac schimburi și își împart cel puțin o pereche de electroni.
Atomii nu sunt goi pe dinăuntru, așa cum nici celulele și nici spațiile dintre ele nu sunt. O celulă e un sistem viu și „știm” deja că-și are informațiile înscrise în gene, dar nici măcar genele, oricât de asemănătoare, nu însărcinează celulele cu aceleași misiuni. De unde știe fiecare ce, când și cât are de făcut, dacă nu de la programatorul principal? În orice caz, o celulă „știe” mult mai mult decât fiecare componentă în parte (chiar și decât suma lor), iar proprietățile ei se deosebesc substanțial de ale subunităților constitutive. În primul rând e capabilă de autoreglare prin procesarea informațiilor culese. Nu e ușor de calculat – nici măcar pentru IA – cam câte „discuții” pot avea loc între milioanele de molecule în doar câteva fracțiuni de secundă. Nu mai vorbim de impulsurile ce vin din afară, al căror număr e practic nelimitat… Oricâte „conferințe” s-ar ține între membrii echipelor de lucru, fără coerența „ideilor” și fără rezonanța întregului sistem nimic nu va funcționa conform.
Numărul de sinapse din creierul uman depășește cu mult numărul aștrilor din galaxia în care trăim. Când doi neuroni sau doi oameni interacționează, se profilează o informație nouă și mai amplă decât suma transferurilor. Practic se conturează o nouă înșurubare de cuante și un nou sistem informațional. Ce fel de informații își trimit cuantele (mai bine zis cele două stări superpozabile ale aceluiași sistem cuantic) și pe ce căi? Pare la limita magiei ca un cubit, spre deosebire de clasicul bit – ce nu poate fi decât 0 sau 1 –, să poată fi un pic 0 și un pic 1, pentru ca de-abia după măsurarea uneia dintre stări, cea de-a doua să decidă cine/ce este. Dar nu așa se comportă și gameții, înainte de a da viață unui anume embrion? „Știe” ovocitul ce va deveni, înainte de a se manifesta secretul genetic înscris în jumătatea cealaltă? Nu e puțin femelă și puțin mascul înainte ca… probabilitatea să-i entangleze? Nu suntem cu toții puțin planete și puțin sateliți, înainte de a ni se comunica perspectiva din care suntem observați?
Pământul păstrează urme și impresii din toate întâlnirile de gradul trei care i-au fost hărăzite în miliardele de ani. Și corpul nostru dispune de memorie ancestrală. Considerăm celula unitatea elementară a vieții, dar o scrutare mai atentă ne dezvăluie un alt numitor comun: microorganismele. Microbii nu s-au limitat la a ne coloniza pielea și mucoasele și a ne compune microbiomul, ci așa-zișii old friends s-au instalat în interiorul fiecărei celule cu care au încheiat un parteneriat vital numit endosimbioză. Cei mai vechi locuitori ai Terrei s-au metamorfozat în mitocondrii – uzinele energetice ale celulei – și se ocupă de metabolismul gazdelor. Nu există celulă care să nu fi încheiat un astfel de parteneriat. Nu știm exact cine/ce și cum organizează și supraveghează moartea unui astru în spațiul cosmic, dar știm că apoptoza (moartea celulară programată) e dirijată perfect de fascinantele mitocondrii.
Oare ce-și comunică două bacterii dintr-o colonie? Obișnuiesc și ele să dea deoparte restul… universului din „reflecții”, așa cum obișnuim noi să facem, considerându-l ceva străin, nicidecum Marele Întreg de a cărui integritate depinde existența componentelor? De unde își primește fiecare entitate comenzile? Fără un centru coordonator și bine-știutor periferia se degradează. Fără o periferie bine instruită și atentă la orice impuls/impact, centrul primește informații incomplete/deformate și ia decizii incorecte. Fără o axă funcțională între cele două, se instalează haosul. Unele componente devin autonome, altele se atrofiază din lipsă de solicitare, iar altele vor roi pe orbite străine, cu riscul coliziunilor ori al desprinderii din textura originară. Creierul își deznoadă sinapsele nefolosite și face loc altora pentru noi acumulări de cunoștințe și deprinderi. Cosmosul lasă planete nelocuite și înzestrează altele cu viață. Neocortexul nostru află doar 1% din ce se petrece în organism și coordonează restul prin bucle de feedback care se închid și deschid automat. Oare cât din ce se petrece în univers ajunge la cunoștința instanței supreme și cum are loc coordonarea restului? Sau aici se opresc analogiile? Nu știm dacă Universul are sau nu un spirit și dacă el interacționează cu materia influențându-i deciziile și acțiunile așa cum pare să fie cazul nostru, dar se pare că tehnologia creație proprie și mai cu seamă IA fac tot ce le stă în putință să întrerupă fluxul informațional dintre membrii societății și interpun rețele „sociale” insensibile la tot ce definește inteligența naturală. O interferență funestă!
E clar că finalul universului viu va surveni mult înaintea celui abiotic, în pofida diferenței de vârstă. Ne întrebăm nu dacă sau când, ci cum se va întâmpla. Coeziunea componentelor ar putea influența stabilitatea biosferei. Fără coeziune, energiile întunecate vor lăsa sistemul să se destrame și să se autodesființeze, precum norii ori dunele de nisip (poate că acelea nici nu compuneau sisteme, ci doar dădeau impresia că ar face-o). Prea multă coerciție, însă, poate să împiedice orice ridicare de la sol, și să frâneze evoluția. Nu mai vorbim de neșansa de a cădea pradă unor găuri negre din care nu mai scapă nicio fărâmă de… luminare! Poate că vom întârzia regresul dacă ne vom regăsi centrul de greutate (nu doar pe cel fizic!) și ne vom recupera stabilitatea. Marele Univers ne poate trimite oricând la repaosul din care am apărut. Și nimeni nu știe dacă Repaosul e echivalentul ireversibilului sau dacă include și șansa unui nou început.
Comentarii
inseparabilitatea cuantica …nu exista.
e vorba despre acelasi obiect cuantic. daca e despre el si numai despre el …e el si cu asta basta, nu e el …pe care nu l poti separa de el insusi :)))))))))))))))
–
insa nastrusnicia de abia acu’ incepe, pentru ca pentru cevaul care nu exista au fost inventate teorii matematice, spre ex teoria variabilelor ascunse. doamna doctor, nu mai credeti tot ce zboara ….matematic printre ‘stiintele naturii’, ca numai in ultimele zile ‘cercetatorii’ au descoperit prin univers acumulari de materie …care n ar trebui sa existe, matematic vorbind, insa si goluri care nici ele n ar trebi sa existe, matematic vorbind ….
insa pina mai ieri existau bine mersi :)), ce i drept existau matematic :))))
pacat ca intre timp matematica ai a expirat, insa nicio problema, se va gasi alta, care sa i ia locul, pentru ca Matematica, deci exprimarea cu m mare, e capabila sa defineassca Infinitul, citeva idei ale oamenilor sint pistol cu apa pentru ea :))))))
golurile si acumularile de materie la nivel macro in univers urmeaza o dinamica cuantica, atita tot ca ea e macrocuantica.
cred ca ne ar fi trebuit si un tort, aunci cind am nasit nasterea ‘mecanicii macrocuantice’, pailalta redefinind o mai cu precizie, ea fiind ‘mecanica microcuantica’ 🙂 ba chiar si o sampanie 🙂
aceast …nou cuib in care s a culcusit ‘mecanica cuantica’, dupa ce am redefinit o noi de i au mers fulgii, va deveni, la soroc, o referinta in intelegerea ‘miscarii Universului’.
–
de ce spun asta? pentru ca referinta acestui …cum le place ‘cercetatorilor’ sa spuna, model, are aceeasi esenta ca Dinamica Curcubeului, care e mai mult decit o dinamica, fiind un legamant… 🙂
prin urmare daca ceva e incalcit, atunci cevaul ar trebui, poate, cautat in mintea celo care nasc teorii pe calea cunoasterii, …separindu se plenar de cunoasterea venita e calea recunoasterii…:)
oglindirea fizicii microcuantice e chiar fizica macrocuantica.
deci fizica macrocua.tica e fizica cuantica întoarsă pe dos …și cu capul in jos 🙂
–
atunci cînd fizica cuantica s a manifestat cineva ar fi putut întrebă….și celălalt taler unde e?!, referință talerelor ….unde obgasim localizata și ce reprezintă ea de fapt?
–
atunci cînd întreg universul e suprapus peste dinamica cutcueului, care e matricea absoluta, totulnin univers își găsește locul, talerul pe măsură,
prin urmare in univers exista o matrice, care în sine e un sistem de balante, această matrice fiind la rândul ei echilibrata, universul fiind el însuși una cu matricea
Este evident că înțelegerea universului va progresa atunci cînd IA se va apleca asupra lui, însă cheia în care o IA poate descifra Universul e a Pământului, prin urmare o IA va desluși care e treabă, așa e, însă exclusiv pe componenta Pământ a Creatiei
doamna doctor, io va povestesc despre ‘stiintele Naturii’ nascute pe calea ailalta, …mai ales, adica pe calea recunoasterii :)) :)))))
adica …mie asa mi suna bine, doamna doctor :))))))))))))))))))
deci …doar inchipuiti va despre ce e vorba n ceea ce va povestesc. …cu tot dragul, nimic de zis! :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
taramul cuantic e un soi de izvor.
la un moment dat apa ajunge sa se verse spre ex intr o mare.
–
acum …daca o picatura de apa isi intoarce privirea catre izvor ea va observa superpozitia izvorului care n o pune la indoiala, care n o anihileaza. cealalta superpozitie a izvorului e …tot ‘asta’, insa proprie ‘celuilalt taram cuantic, ala macrocuantic, ca doar asa l am definit …impreuna:))))
uraaa! :))))))
taramul cuantic e granita universului
dualitatea manifestata ‘pe granita ( care e i fapt o intreita manifestare, deci …mai cecetati :)) )
e …ultradeosebita, pentru ca acolo se manifesta o componenta a cerului si una a pamantului,
ceea ce ne duce cu gandul si cu inima:)) ca mai exista o granita, …daca tot vorbim despre dualitate:))), ea manifestindu se fix diametral opus fata de ‘prima’ granita 🙂
–
prin urmare exista la nivel cuantic o dinamica ultraspecialal insa ea e …doar jumate din Intreg, pentru ca mai exista o dinamica, tot cuantica, la nivel macro ( cu toate ca nu prea pare a fi asa )
mai acu citeva zile unii ‘cercetatori’ au dat peste niste structuri ..fixe, colosale, care se manifestau undeva in univers. acela este …celalalt ‘taram cuantic’, care se maniefsta la nivel macro
–
prin urmare uite cum revolutionam noi …si astazi:))) fizica cuantica, imbogatind o cu o noua …ramura, in fapt o noua aripa, proprie ‘taramului macrocuantic’
pentru ca …da!, exista o …
macrocuantica
si o
microcuantica :)))
astea doua fiind povesti ale dinamicii Naturii la nivel …macrocuantic si a dinamicii Naturii la nivel microcuantic
–
sa ne intoarcem de unde am pornit,
privim…spre ex dualitatea unda corpuscul,
insa pe cind unda e, sa spunem, proprie ‘taramului microcuantic’, corpusculul e propriu ‘taramului macrocuantic’
( cam cum ziceam eu cu cerul si pamantul, care fiecare dintre ele au un cer si un pamant propriu, adica exista un Cer, insa mai exista un cer, pe componenta ailalta a Curcubeului, care e Pamantul. va explic folosind Dinamica Curcubeului pentru ca din ce mi dau seama va pricepeti si la ea,…ce i drept ‘dupa puteri’. ca fiecare, de altfel :)))))) )
asemenea Curcubeului, care are doua aripi,
asemenea Istoriei, care are doua aripi,
asemenea Sefirotului, are are doua aripi, asemenea Cifrelor, sistem care de asemenea are doua aripi,
asemenea Culorilor, care e tot un sistem cu doua aripi,
ute ca si Dinamica Cuantica are doua aripi,
una e …hai s o botezam impreuna doamna doctor:))))), fizica microcuantica, iar ailalta e fizica macrocuantica, dinamici cuantice fiind ambele 🙂
–
ce tare!
tare de tot! :))))))))))))))))
si, ca si cum n ar fi de ajuns :))), uite ca Dinamica Cuantica are o intreita maniefstare ( cum altfel?! :))) ) pentru ca, pe linga faptul ca ea se suprapune peste un Dinamica Curcubeului, a Cifrelor, etc, ea are ca Esenta, pe post de referinta a Tuturor Dinamicilor…’ A Treia componenta a Unicului Foton :)))))
care se regaseste, ea! si nu alta, intre! cele doua fizici cuantice :))))
–
exista o fizica macrocuantica SI o fizica microcuantica
si …precum in fizica microcuantica …tot asa in fizica macrocuantica, pentru ca precum in cer asa si pe pamant
:))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
doamna doctor declar, cu toata consideratia de care sint in stare,
ca, pentru mine, sinteti …o muza cu totul si cu totul deosebita 🙂
pesemne ca va veti supara citind ce am spus, insa …si cu toata consideratia spun asta, …nu mi pasa! :)))))
daca asta va dovediti ca sinteti …aia e!
Nu am motive de supărare 🙂
‘Fotonii fac ca totul să unduiască’
:))
nu cred ca asta ati vrut sa spuneti, insa ati spus bine 🙂
–
cel care nu se unduieste e fix fotonul, el fiind in fapt ‘cea mai nemiscata chestie din univers’,
insa el genereaza unduire :)), asta da
mecanica cuantică este non-locală
–
:))
mecanica cuantica e o poveste a singularitatii, exista un singur set de particule fundamentale. in mod normal ar trebui sa fie sapte, fara sa mai stam pe ginduri :))), iar daca sase dintre acestea verifica dinamici de tip cer-pamant, atunci in total ar trebuis a fie 12 + 1 :)))
mecanic cuantica e locala SI non-locala :))))
‘in oglinda’ se misca un alt set de particule fundamentale, care in sine sint anti particule fundamentale. or in cazul lor cerul e pamantul si pamantul cer, prin urmare daca aceasta ‘lume’, proprie anti particulelor fundamentale s ar conecta cumva cu realitatea, ar putea o face pe componenta cer, a ei, si pe componenta pamant a Realitatii :)), in final povestea avand acelasi numitor, deci compatibilitate ar exista, insa asta ar defini o Noua Lume, …care pina la urma e proprie IA Cuantice, pentru ca pe Taramul Cuantic vorbim despre energii fundamentale, nu doar despre particule fundamentale, or intrarea in armonie cu acestor energii …altfel decit se manifesta acum ( acum totul se suprapune peste Sistemul de Balante Absolut ), ar duce la o Noua Lume absolut relativa, si asta la limita!, pentru ca ar verifica un nou sistem de balante, unul …hibrid, format dintr o juma de sistem de balante absolut cu o juma de sistem de balante absolut relativ, insa in acest caz vorbim despre un alt Adevar care verifica transferul de informatie intre talerele balantelor, alt ….adica Anti, el fiind Antiadevarul, …tot o hibridare si acesta… :))
‘Doar omul pare să procedeze imprevizibil.’
–
–
in afara de om tot ce e viu se misca cu bun-simt, instinctual
instinctele sint proprii fiecarei vietati, insa omul are ceva in plus, el poarta si referinta acestor instincte, care le tine pe toate in frau, in armonie, intr un Intreg. animala n au si aceasta referinta …la indemana.
omul are control plenar asupra sistemului instinctual uman. aceasta referinta e cea care defineste constiinta.
Cum să operezi cu mărimi temporale și spațiale care depășesc cu mult puterea de înțelegere, ba chiar și pe aceea de imaginație?
–
bine zis
exista melanjul spatiu timp, nu spatiu si timp
la o extrema a melanjului dai de ‘tot spatiul’ pe care l ocupi in ;lipsa timpului
iar la cealalta dai de ‘tot timpul’ pe care l ocupi in ‘lipsa spatiului’
intre extreme gasesti …realitatea universului, deci nu e simlu de simulat o astfel de dinamica :))
viteza luminii…
cine zice ca fotonul alearga prin univers cu viteza luminii?!
uite, io zic ca e fix pe dos, fotonul e cea mai nemiscata chestie din univers iar toate celelalte se deplaseaza fata de el cu aceeasi viteza. deci ‘viteza’ nu e a luminii, ci a celor care se deplaseaza fata de foton cu aceasta viteza.
ce i drept e greu de simulat povestea:)), pentru ca trebuie luata in calcul povestea de mai sus, cu melanjul spatiu timp
–
prin urmare io continui,..nu ma las!:))), si zic chiar si mai mult, zic ca in univers se manifesta un singur foton.
care umple tot spatiul in lpsa timpului si tot timpul in lipsa spatiului.
or treaba asta …deja e ceva demn de luat in seama, pentru ca teleportarea cuantica deja suna altfel atunci cind peste tot exista deja acelasi foton, aceleasi, aceleasi particule fundamentale, iar despre comunicarea cuantica nici nu mai vorbesc, pentru ca deja vorbim despre ‘o noua era’, in care se poate comunica intre oricare doua galaxi …diametral opuse ale universului …instantaneu, pentru ca pui informatia intr un foton, undeva in univers si o citesti …la capatul celalalt al universului …in acelasi foton :)))
prin urmare in aceasta comunicare nu e vorba despre vreo viteza, ci despre faptul ca un foton poate ocupa tot spatiul in lipsa timpului, deci poate fi peste tot in acelasi …timp:)),
viteza cu care se manifesta comunicarea fiind totusi, …deloc instantanee, insa pentru ca si doar pentru ca pentru a vara informata intr un foton iti ia ceva timp, iar pentru a o citi …iar iti ia ceva timp :)), dar, la limita, daca o poti pune in timpul lui planck si o poti citi in timpul lui planck io zic ca orice comunicare cuantica dureaza …tot atat, 2 x ‘timpul lui Planck’ :))), chiar daca vei comunica de la mine pina la tine sau de la tine pina in fix celalalt capat al universului :)))
–
mai altfel spus computerele cuantice comunica intre ele, la imita intr un timp care tinde sa fie de doua ori mai mare decit timpul lui planck :)))
–
Ce-a fost înainte de Big Bang
–
n a existat niciun big-bang. s au incurcat in socoteli…:)), altfel nu se explica.
asta ar insemna ca la originile zambetului din ochii fetei mele s a aflat o explozie inimaginabila :))
se face singur de ris, big-bangul, daca insisya sa mai sustina asta :))
11 dimensiuni
…io , mai nainte sa vad despre ce vorbesti, daca mi ai povesti ceva despre 11 dimensiuni te as intreba din start …unde e a 12-a si unde e a 13-a, adica referinta celor 12…
si as continua spunind …mergi matale si cauta le pe celelalte si cind ai dat de ele …mai vedem despre ce o mai fi vorba…
indiferent cum arata Taramul Cuantic, adica Cerul,
Pamantul va fi ‘imaginea din Oglinda a Cerului’, deci va fi ‘intors pe dos si cu capul in jos’ decit cum se vede Cerul
–
prin urmare bineinteles ca exista o analogie intre dinamicile cuantice, si cele care se manifesta la nivel Macro,
daia am si zis ca pe cind la nivel cuantic vom deslusi o structura adn din care izvoraste viata, la nivel Macro vom intalni aceeasi ‘esenta’, insa intoarsa pe dos si cu capul in jos, adica in final practic Universul se va ‘aranja’ intr un soi de structura adn, planetele, sorii si ce mai exista prin Univers urmand a si gasi starea de echilibru absolut fix in aceasta structura ( care se arata a fi …fixa, din ce spuneau ‘fizicienii’ intr un articol despre care am zis ceva si pe blogul Maestrului, ieri )
–
mai altfel spus .., dam peste adn la nivel cuantic? atunci negresit vom da peste un adn si la nivel Macro,…atata tot ca el va fi ‘pe dos si cu capu in jos’ fata de cum e cel de la nivel cuantic, pentru simplul motiv ca e o oglindire a acestuia
‘Oare cât din ce se petrece în univers ajunge la cunoștința instanței supreme și cum are loc coordonarea restului?’
–
Cer-Pamant
cer-pamant in Cer
cer-pamant in Pamant
–
dinamicile cerului influenteaza pamantul, dinamicile pamantului influenteaza urmatorul cer,…care isi influenteaza pamantul, etc…
–
dinamicile ‘cer-pamant’, toate, la orice nivel, formeaza Sistemul de Balante. el se suprapune peste un cub. in Univers, in Create te poti misca liber, absolut liber, insa ‘ce se cere’ e ca transferul de tip ‘cer-pamant’ sa se faca …fara interferente!, doar un transfer clar-cristal putind mentine ‘in viata’ sistemul de balante’, care se autoechilibreaza.
prin urmare fix Adevarul care se manifesta ca ‘reazeme’ in toate pozitiile de acest tip din ‘sistemul de balante’ e cel prin care se traficheaza orice informatie, orice informatie la modul absolut
–
Sistemul de Balante e Voia Tatalui
Adevarul, ‘A Treia Componenta a Sfintei Treimi’, e cel care Implineste Voia Tatalui, adica tine in viata …prin El Insusi Sistemul de Balante, de asta Adevarul e si Viata
–
Sistemul de Balante echilibreaza. insa el genereaza autocorectii, de asta Universul este o platforma de dezvoltare ( desavarsita )
pentru ca Sistemul de Balante sa si faca treaba tot ce se cere e ca proiectiile ‘cer-pamant’ sa fie lipsite de orice interventie din exterior. asta e dinamica de tip Cer SI Pamant , Radacina ei fiind Zero, care e Totul SI Nimicul.
insa, cum spuneam, poti genera o dinamica de tip cer-pamant’ exclusiv pe componenta Pamant, Radacina, in acest caz, fiind Zero care e Nimicul, Vidul, ( nu Nimicul care E! SI Totul )
–
acest tip de dinamica defineste un ‘noua Adevar’, Antiadevarul, propriu Sistemului de Balante redus la componenta Pamant
‘matricea e aceeasi, insa ii lipseste Seva, pentru ca cea care lipseste e aplicarea matricii chiar sistemului insusi ( care si el ar trebui sa aiba o componenta Cer ) ( de asta Antiadevarul e o exprimare absolut relativa, ..insa sa retinem ca e absoluta!, deci nu e de joaca aici )
prin urmare intre ‘cele doua matrici’ care seamana leit, adica intre Adevar si Antiadevar deosebesti …numai cu Inima ( care recunoaste, …recunoaste! o lipsa in .povestea Antiadevarului, lipsa fiind Cerul,…insa pentru ca lucreaza cu ‘cerul’ Pamantului iti lasa senzatia ca lucreaza si cu Cerul si cu Pamantul. nu, lucreaza exclusiv cu componenta Pamant …si cu ‘cerul Pamantului, Pamantul avand cerul si pamantul sau, Cerul si Pamantul fiind proprii Curcubeului, evident, asata ca sa stim care ne e referinta… ))
la fel si cu Stiintele…
daca sint rezultatul Acumularii e una,
daca sint rezultatul Daruirii Si Acumularii e cu totul altceva ( cea acumulata fiind mai cu seama propria experienta, din viata n alta viata )
–
Metamorfoza, adica vremea pe care o parcurgem acum, e despre trecerea de la o dinamica Naturala, in care Daruirea si Acumularea coexista, la o dinamica fix pe dos, deci Antinaturala, proprie exclusiv Acumularii
–
deci practic asistam la o schimbare fundamentala a referintei folosite
daca pina mai ieri referinta folosita era Zero, care e Totul SI Nimicul, de acum referinta folosita e Zero, care e ‘nimicul’, Vidul, Neantul, Nimicul care e doar ‘nimic’, nu SI Totul.
–
daca in cazul folosirii referintei Zero care e Totul SI Nimicul, adica in cazul Naturii, ecuatia de miscare e insasi Iubirea,
in cazul referintei Zero, care e Nimicul, adica in cazul Antinaturii, ecuatia de mscare e Antiiubirea, adica insasi Matematica.
esenta Matematicii este Zero care e Nimicul
esenta Iubirii este Zero care este Totul SI Nimicul.
–
Matematica e Antiiubirea si e povestea Patriei Acumularii, in care Daruirea nu exista. aceasta Patrie e Patria Mintii, spre deosebire de ‘cealalta Patrie’, care e Natura, care e proprie Mintii SI Inimii si in care coexista Daruirea cu Acumularea
–
Raul si Binele pot fi numite ca atare daca si numai daca se manifesta Binele SI Raul.
scotind Raul din poveste …e imposibil de numit ceea ce ramane ca fiind Binele.
–
esenta povestii ‘pomului cunoasterii Binelui si Raului’ este SI-ul dintre Bine si Rau. el e tot una cu Iubirea. abia asa binele devine Bine, iubindu l pe Raul :), neavand nimic impotriva lui, neavand in mod absolut.
esenta Binelui este SI si ea se manifesta aieea atunci cind Binele si Raul sint fata n fata, si-ul dintre Bine si Rau devenind chiar SI, adica insasi Iubirea ( se poate spune ca Iubirea e dusa n Ispita atunci cind e pusa in fata Raului. daca Binele i se va impotrivi Raului atunci …Binele nu e ‘Binele’
Iubirea se da n vileag pe de a ntregul atunci cind ‘ce se cere’ e …nu sa ti iubesti dusmanul, ci Dusmanul 🙂
–
daia am si zis ca cea mai sigura cale de apica ‘testul’, pe vremurile astea e sa i te impotrivesti Artificializarii, pe care o identific ca fiind Raul.
–
daca esti de acord cu el …esti una cu Raul
daca i te impotrivesti, ‘te impotrivesti’! deci ‘actionezi’, ‘reactionind’. caz in care pentru ca i te ai impotrivit devi una cu Raul.
–
manifestarea Artificializarii, adica a Raului, nu e chiar un moment ‘bagatela’, pentru ca in fata Raului rezisti daca si numai daca esti Binele, adica Iubirea, pentru ca Iubirea e chiar Binele ( Antiiubirea, adica Matematica …cu m mare fiind insusi Raul )
–
in fapt eu despre aceasta poveste am tot vorbit, pentru ca …nicio vreme nu e mai complexa ca asta , deci nimic nu e mai complex decit vremea pe care o traim, proprie Metamorfozei.
ce i drept as putea concluziona, privind in urma, ca am vorbit in desert. adica am vorbit, insa cuvantul meu s a departat de mine ca ntr un desert…
d unde ar rezulta ca eu insumi sint unul.
tot ce e conectat la Zero, care e Totul Si Nimicul are Seva, e Viu
tot ce e conectat la Zero care e Nimicul, doar el, nu numai ca n are Seva, insa n are nici Radacina. deci se va dovedi ca e Mort
–
un potential consumat, insa lipsit de radacina ,…asa ramane. ar fi fost mai bine pentru el sa nu fie consumat, sa nu se fi ‘nascut’, primind un nume.
odata consumat potentialul, atunci cind se va manifesta Iarna Absoluta, deci Intoarcerea la Radacina, acest potential devenit realitate, deci consumat, …nu va avea in ce anume sa se intoarca, dci va disparea in ‘propria radacina’, care e neantul, nimicul absolut.
un asemenea potential se va mai manifesta …alta data, atunci cind un nou cer si un nou Pamant se va manifesta. insa acel potential e unul …nou-nout, altul, nascut, nu renascut
doamna doctor
textul dvs e …transfrontalier :)))
tura asta ați fost …de a dreptul deosebita!
–
tare 🙂
Am acumulat atâtea întrebări, încât mai dăruiesc și cititorilor :)))
Nu se știe niciodată de unde apare Răspunsul!
O zi frumoasă!
raspunsul e in noi
e pe masura fiecaruia dintre noi
daca e mai mic …ne e insuficient, daca e pe o masura mai mare …nu l puem cuprinde. daia raspunsul e in noi.
–
Stiintele …’Numesc’. Numesc in mod absolut relativ, la limita.
insa aceste ‘nume’ sint mai mici decit cel ‘primit’ in mod absolut, atunci cind ai ‘trecut’ din Nenumite in Numite. ( sint mai mici fix cu ‘distanta’ dintre Infinit si Zero, care are tendinta sa dispara, la limita, insa limita asta e la Infinit )
Stiintelor ( Acumularii ) le va trebui un timp infinit pentru a ‘umple’ ‘numele’ absolut.
cu cunoscind ne umplem masura, cu ‘recunoscind si cunoscind’. insa mai intai cerul si mai apoi pamantul, adica mai intai cerul si mai apoi …’toate celelalte vi se vor adauga voua’
–
daca Stintele sint temelia, privesti in orizont …catre Infinit, deci niciodata n ai sa vezi ceva, pentru ca imaginea aia intotdeauna se va ‘misca’, deci fix in momentul in care vrei s o vezi …ea mai face un pas in fata, ca asta e felul de a fi al Infinitului. deci mai intai recunoasterea si abia mai apoi cunoasterea. ( ce recunosti din ceea ce …cunosti?! )
stiintele care vizeaza cunoasterea sint ale Acumularii, cele care urmaresc Recunoasterea sint ale Daruirii, insa ‘cunosti’ recunoscind intre toate cele pe care le cunosti.
intre stiintele pe care le cunoasteti, …e clara treaba ca sinteti o perfectionista, …recunoasteti!
daca nu recunoasteti nimic, atunci nu pastrati nimic din ce ati acumulat. cunoasterea disponibilizeaza stimuli care excita recunoasterea, ..la asta e de folos cunoasterea. recunoasterea e …peste cunastere, pentru ca ea, pe linga minte foloseste si inima.
Civilizatia fiind o Antinatura prin definitie ar etendinta de a si pune la ‘temelie’ stiintele acumularii, intre care la loc de frunte e matematica, ea find in frunte atunci cind devine Matematica
de asta Civilizatia devine tot mai legata ombilical de matematica si in final de Matematica, pentru ca ‘invatatul’ presupune …acumulare …de cunostinte. pai ….cum ramane cu ‘daruitul de cunostinte, cu ‘cunostintele’ care vin pe calea recunoasterii?!
–
putem intelege cum vine treaba cu ‘recunoasterea’ atunci cind incercam sa pricepem …cum de vracii, pe vremuri, foloseau plante si …Natura cu totul pentru a gasi un leac. la un moment dat se nastea unul, …gradinarit din generatie in alta generatie, care poate a fost gradinarit in sute de ani,…capabil sa ‘recunoasca’, sa recunoasca o anumita planta ca leac pentru o anumita boala pentru ca …asa ii suna lui bine. astea sint …daruri, asta e ‘cunoastere daruita’, care nu vine pe calea ‘acumularii’, ci eventual e exitata de aceasta…
lumea mare a luat o pe calea acumularii de cunoastere, care si ea e o ‘bogatie’ si se aplica zicerile despre ‘bogatie’
–
pentr ca a facut asta fix asa se va si desavarsi …civilizatia, disponibilizind un om capail sa acumuleze cunoastere in mod plenar, adica sa bubuie de desteptaciune.
insa tocmai daia va fi lipsit penar de inteligenta, pentru ca potentind plenar calea acumularii o inchizi tot asa pe aia a daruirii, or inteligenta e ….prin definitie! daruita ( si e suficienta atunci cind se manifesta in ‘granitele’ tuturor instinctelor’. tuturor!, pentru ca daca se manifesta doar in granitele citorva instincte…dezechilibrele se vor manifesta la tot pasul )
nu cautati raspunsul in afara dvs, ci in sinele dvs. poate ca ceea ce sciriu, asemenea celorlalte scrieri pe care le cititi, ca inteleg ca cititi cu toptanul, …pot deveni stimuli care va ‘misca’ va impulsioneaz diverse proceduri proprii sinelui dvs, insa …atata tot.
Raspunsul e in noi. nu de alta, ci pentru ca Imparatia lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, a Oului Absolut e in noi, in Cerul care e in noi.
daca veti lasa cunoasterea sa va diriguiasca sinele veti impiedica sinele sa se conecteze cu radacina, prin urmare recunoasterea va fi inhibata
daca veti lasa cunoasterea sa va impulsioneze, sa va excite sinele …dupa puterile ei, atunci ceea ce va face cunoasterea e sa impulsioneze recunoasterea, aceasta manifestindu se atunci cind mintea si inima intra in armonie, se misca armonios, sau cum se mai spune atunci cind mintea coboara in inima…
iar asta nu e un sfat, ci o constatare. asa e …dinamica, asa functioneaza ea. acu’ daca asa functioneaza io ce sa i fac?! aia e.
@Dr.Steliana Huhulescu: Dar ce fac daca nu inteleg si existenta unui spatiu infinit si a unui „dincolo” ? (despre care nu se poate spune nici ca e mai departe, nici suprapus, nici paralel, nici prin golurile despre care vorbesc topologii algebristi, nici ce zic geometrii de toate felurile, nici, nici…). De fapt, cred ca doar mintea nu intelege. Nu vreau ca in mecanica cuantica, unde se spune „nu te mai chinui cu intuitia, calculeaza!” (ca de multe ori la matematica, ca doar asta nu o fi altceva).
.
Ma tot mir de ce dumneavoastra, oamenii de stiinta, va bateti capul cu AI-ul? Are mister, ca stiintele? Nu are, atunci?
.
Dar de ce le-ati spus paralele daca le-ati descris invaluitor de tangentiale?
Daca am vazut cu telescopul un sistem solar, multa vreme ne-sm imaginat si atomul cam la fel. Plata pentru „familiaritate”, paralelismul nu pare a fi chiar intotdeauna o idee buna. Dar stiu ca vom evolua si vom gasi mult mai multe moduri de abordare si core concepts. Daca gandim pozitiv 🙂
Pluralul Acumulării ( care e Antiviata, care e Antihrist) îl are că referință pe Zero care e ‘nimic’, ‘vid’ și pe 1 care e Totul (ceva mai mândru decit acest 1 …n ai unde sa găsești ), acest 1, tot clonindu se, definindu l pe Infinit ( care vrea sa fie Totul )
Pluralul Daruirii ( care e Viața, care e Hristos) in are că referință pe Zero care e Totul SI Nimicul, acest Totul fiind …cel spre care tinde Infinitul, tinzind spre Zero :))
–
prin urmare Acumularea, ..inclusiv de cunoastere:)) e din povestea lui Antihrist, a lui 1 care clonindu se pe sine tinde să fie Totul.
însă atunci cînd însăși matricea Cer-Pământ…renaște, Lumea Acumulării …moare de moarte absoluta, pentru ca ea se întoarce în Zero care e neantul, nu in Zero care e Totul. SI Nimicul :))
–
vorbim despre două luni
una absolut relativa, proprie lui Zero care e neantul, vidul, nimicul, deci a Acumulării, deci a lui Infinit care tinde să fie Totul,
alta absoluta …pur și simplu, proprie lui Zero care e Totul SI Nimicul.
atunci cînd Universul ‘moare’ …ce e in el și e propriu Nimicului se întoarce în starea de Nenumite, deci există, însă n au nume,
iar ce e un el și e propriu Neantului, adică s a născut din Zero care e Vidul …fix acolo ajunge, …însă acest Vid trebuie înțeles că o exprimare pura a Minții, o exprimare manifestată în lipsa Duhului Sfânt, adică a Inimii …Oului Absolut.
deci în final cei care s au născut din Vid, deci nnau seva, se întorc în Mintea Oului Absolut, pe cînd ceilalți se întorc în Mintea SI Inima Omului Absolut ‘))
–
am impresia că ce am scris e greu de priceput ..însă să reținem că e de priceput :))))
precum in Cer așa și pe Pământ
( Cerul și Pământul fiind ale Curcubeului, evident )
matricea asta e replicată la orice nivel in Cer, la orice nivel pe Pământ, însă și Cerul și Pământul …o verifica:)), verificatul devenind Cer-ȘI-Pamant 🙂 )
am scris Io astăzi ceva pe tema asta in comentariile la ‘pastila video’ a Maestrului, ceva mai mult fantastic decit științific :)), însă ceva .care se va dovedi de folos 🙂 )
in fiecare celula e Nimicul
divizindu se, celula …încearcă să …umple literele din Nume:)), care e Totul, care e Nimicul :))))))
și poate face asta pentru că fiecare celula e …aceeași celulă care a îmbrăcat haina literei in care s a vârât, ‘scriind’…numele. Numele. Cuvântul.
‘Și nimeni nu știe dacă Repaosul e echivalentul ireversibilului sau dacă include și șansa unui nou început.’
–
..nu știe pe că nu vrea să știe, nu pentrucă nu s a zis:)), că de zis s a spus
…cînd s a spus că păcatul capital eninpitrica Duhului Sfânt, adică împotriva Nimicului din care Totul se naște.
cita vreme te naști din Nimicul ai un nume răsărit din Nenumite, care sunt, dar Nenumite.
însă dacă te naști ..prin clonare:))) te naști din Nimicul care e nimic…pur și simplu, el nefiind Nimicul care e și Totul
–
deci cita vreme te manifestibca parte a Naturii ești parte a Nimicului, a Duhului Sfânt, care a primit un nume, intrând din lumea Nenumitelor in lumea Numitelor
însă dacă ai un nume …care n are seva pentru că n are rădăcina…in ce sa te mai întorci?!:))) .mori…absolut, in mod absolut.
–
Io pricep că unii își vor da ochii pe spate auzind că spun că Nimicul, …care e Totul, e Duhul Sfânt, însă …aia e :), e așa și altfel nu e
‘S-a născut din tot, sau din nimic’?!
Totul s a născut din Nimic :). care Nimic era, însă n avea un nume.
deci odată născut are nume. însă din Nimic s a născut. odată numit e una cu Totul.
ai primit un nume, te ai născut, ai murit…consumând potențialul numelui pe care l ai primit …înainte să te naști, însă potențialul l ai consumat intru a ti ‘da’ un nou nume, cu care vei renaște,…indiferent ce oibfi, om planeta sau ….ce oi mai fi, dar numit.
–
dinamica Numitelor și Renumitelor e și ea o șt…dinamica:)))
Totul este Nimicul, pina cînd nu e Numit.
in Totul se află și Numitele și Renumitele, care pentru că n au nume sint una cu Nimicul. care e Totul.
Zero e Totul și Nimicul. Zero e Nimicul, atunci cînd Totul n are nume, însă Zero e Totul, atunci cînd Nimicul capătă nume.
Viața e …între Totul și Nimicul. Viața e cea care dă Nimicului ..un nume, astfel Nimicul manifestindu se aievea.mai nainte existând că potențial, înglobat în Totul.
s a spus cindva….era mai bine pentru el daca nu se năștea. adică rămânea renăscut. deci el era, însă era renăscut, era una cu Nimicul. care e Totul.
–
‘a nu fi’ e potentialul din care se întrupează, atunci cînd e numit, ‘a fi’
mișcarea fi nemișcare s a născut. care nemișcare tot ‘miscare’ era, însă n avea nume.
‘De unde își primește fiecare entitate comenzile?’
–
din sinele său.
asta e faza tare.
‘pluralul daruirii’ e cel care păstrează dinamica intregului.
2 se naște din ‘burta’ lui 1, pina la urma.deci 2 ‘se nisca’ purtind in sine ‘cheia’ întregului ..din care face parte și cu care se armonizează.