Arhiva Afectivă. Debaraua

Am reușit să-mi cumpăr niște ghete impermeabile. Sfătuită de domnu Feier, am făcut un drum până la Tri Plopi unde Terenția și Titu Cloambă au un magazin și o cofetărie într-o frumoasă vilă din anii 30 păstrată intactă ca prin minune. Spre deosebire de Rafailă, frații Cloambă de la Tri Plopi chiar au talent de comercianți. Au reușit să pună în vânzare produse moderne alături de serii mici de consignație. De la înființare (de prin anii nouăzeci) și până în pandemie, firma lor s-a numit Branche Brothers.ro. La îndemnul Leontinei, (după un vis al ei cu foștii proprietari ai vilei din Tri Plopi) magazinul a revenit la numele avut în perioada interbelică: Szabo (zis și La Croitoru).

Când m-a văzut intrând, Titu s-a făcut că nu mă cunoaște. Dându-și seama că eu chiar caut ceva și nu doar „mă uit”, a devenit atent și serviabil ca un negustor de clasă.

– Ghete? Cum să nu! Avem! De seară, de nuntă, de botez, de plimbare, de stat în avion, de urcat în vapor, de mers cu bicicleta…

– Am nevoie de o încălțăminte rezistentă la apă.

– ?

– Ceva cu fețe tratate, ceva impermeabil.

– Textil, piele, sintetic, fibră vegetală?

– Cum o fi, dar să nu intre umezeala.

– Dar pe unde vreți să le purtați? Pe plajă, prin râu, la Niagara, la Miami, pe Coasta de Azur?

– Prin grădină, dimineața când iarba e plină de rouă.

– Ați venit în vacanță aici la Tri Plopi?

– Sunt cazată la casa Medveș din Salcâmu Mic.

– Gumari! Ăia s-ar potrivi dar nu avem.

– În cazul ăsta…

– Așteptați să o chem pe soru-mea.

Titu tastă pe mobil patru numere.

– Terenția, coboară te rog în magazin, avem o clientă care dorește ceva special. Cum nu poți? Credeam că ești sus în salon. Lasă șarlota acum, pune compoziția în frigider și vino repede încoace.

– Dar nu trebuia să o deranjați…

– Are destule ajutoare, dar vrea să facă totul singură. Așa-i soru-mea, mare profesionistă!

Prin ușa batantă care despărțea cofetăria de magazin, apăru Terenția. Îmbrăcată ca și Titu în uniformă vernil cu manșete și guler alb, venea spre noi cu un zâmbet rujat și lucios.

– Cu ce vă pot ajuta?

– Cu un model de încălțăminte bună de mers prin iarbă dimineața.

– De mers prin parc? Cumva niște adidași de jogging?

– Nu. De mers printre pomi, căpițe, de străbătut o livadă.

Zâmbetul care părea dat cu fixativ și cu lac de unghii, se transformă într-un chicotit.

– Titule, doamna vrea gumari!

– Așa am zis și eu.

– Sau șoșoni, sau cizme scurte de cauciuc.

– Ați fost la fosta cooperativă din Salcâmu?

– E în inventar.

– Veniți cu mine.

Am ieșit din magazin. Peste drum era o tutungerie-librărie. Alături o vitrină cu lucruri de mâna a doua.

– Nu vă supărați. Nu obișnuiesc să cumpăr lucruri purtate.

– Nuuu. Nici eu! Dar aici are prăvălia un unchi de-al nostru care a lucrat la Clujana. El poate să mai caute în depozit. Are clienți puțini, majoritatea trecuți de șaizeci de ani. Și s-ar bucura să mai vândă câte ceva din colecția lui. Are produse nou, nouțe, neatinse de la data fabricației.

– Or fi nou nouțe dar în patruzeci de ani s-or fi deteriorat stând în cutii.

– Haideți că-i in prăvălie! Sarumâna unchiule! Ți-am adus o clientă! Doamna caută ceva care să reziste la apă. Da nu de eleganță.

– Ce număr?

– 36.

– Am numa dhe la trizăci șî șepthe în sus.

Terenția dădu din umeri și scuzându-se plecă. Se grăbea să ajungă la șarlota ei dar și la celelalte mărfuri utile pentru vizitat Niagara, Nissa, Coasta de Azur sau Miami.

– Să văd dacă la cuthiile păntru copii găsăsc ceva, zise fostul lucrător la Clujana.

Prăvălioara era o fostă debara fără geam. Aerisirea se făcea prin ușa care de obicei era întredeschisă. Tutungeria-librărie din vecinătate era asaltată de adolescenți care cumpărau pocnitori pentru nu știu ce festival.

– Ia să vedhem acuma. Uitaț la ghethele estea. Îs dhe drumățîie cum să zâcea pă thimpuri. Ia vidheț dacă vi-s bune. Trizăci și cinci jumathe, da pare calapod dhe trizăci șî șasă.

Încerc dreptul, apoi stângul. Fac doi pași spre ușă, doi înapoi spre tejghea.

– Sunt perfecți!

– No tare mă bucur!

– Șoșoni nu se mai fabrică?

– Nu ca ăia dhe care șthiț dumneavoastă.

– Cum păstrați toată colecția asta de la Clujana?

– Cu grijă, cu cremă să nu crape, cu șanuri pă măsură.

– E și asta o pasiune…

– Aminthiri doamnă dragă, aminthiri…