Arhiva Afectivă. Secretul Leontinei

În curtea lor, pe băncuța de sub vița de vie stau la soare Leontina și Simion Cloambă. Soarele nu arde prea tare în zilele lui aprilie, dar nici vița nu e atât de crescută încât să facă umbră. La răstimpuri mai trece câte o bicicletă dincolo de gard. Deși nu se văd unii cu alții, atât trecătorii cât și cei doi de pe băncuță se salută. Salutul e după caz – vesel, vioi, milităros, sau formal.

– Ai auzât ce bine și-o reparat Tuhuț motoreta? Numa on pic o mai zdroncănit când o trecut pă la poarta noastă.

Leontina are ureche bună. Ea sesizează cele mai mici schimbări din lumea sunetelor satului. De la notele zglobii ale vrăbiilor până la duruitul moto coasei vecinului.

– Îl auzi pă baci Flaviu cum ascute oțălu pă piatră? Io-tel că nu mai cosăște electric. Tăt mai bună-i coasa veche. Aia n-are moarthe. Nu-i trăbă motor nou, ulei șî nici menthenanță… O ascuț șî gata triaba. Te dor brațăle? Ș-api dacă the dor ce-i?

Simion tace fără să mai întrebe de unde știe Leontina cuvântul mentenanță. Din caietul ei cu vorbe alese pesemne.

– Pă ăl mic a lu Ignaț l-ai văzut? Ne-o făcut sămn cu mâna! Bun copchil!

Mai trece un sfert de ceas.

– Nu cumva ăsta, ultimul, care s-o oprit să-ntrebe de cursa lu Feier îi neam cu popa Sterea?

– În nici un caz!

– Di ce? Samănă după nas cu preuteasa. Când era tânără avea un nas mai șod. Da tu lăudai ochii ei, dhe nas habar n-aveai. Nu eram luaț pă vremea aia, da n-am uitat.

– Nu m-am gândhit niciodată cum îi nasu preutesei, da acuma că zâsăși, poate să fie dinspre parthea ei, ăsta care întrebă dhe cursă.

– Simioane hai în casă. Trăbă să-ț zâc ceva. Nu-i bine să vorbim aci lângă drum.

– Care drum? Sunthem sub vița noastă la tri metri dhe poartă!

– La tri metri să audhe orice vorbă. Hai în casă.

Simion caută în bufet păhărelele groase din sticlă verde cu model în relief.

Leontina aproape era să-i prindă mâna cu ușița bufetului.

– Fără vinars!

– Atunci fă-m on sirop dhe zniură.

– Ăla dhe zniură s-o gătat. Mai avem dhe mure.

– Da vorbeșthe odată nevastă! Ce mare secret trăbă s-aud dhe mă loași dhe la bunu soare dhin curthe?

– Remus vrea să facă grajd mobil, Raveca și Rafailă nu, iar Vetuța țâne cu socru-so!

– Cu Remus?

– Ie! Vetuța vre șî ie grajd mobil păntru Suzi.

– Apăi șî io aș trece dhe parthea lor…

– Mă Simioane, șthii tu ce însamnă grajd mobil?

– Am auzât că-i mai practhic. Îl faci șî-l dhesfaci fără pre multă bătaie dhe cap.

– Nu-i așe! Mi-o spus careva odată că îi greu dhe pus laolantă. Că la un om i-o venit să-ș ieie câmpii când o văzut că îi lipsăsc o gramadă dhe scoabe șî piulițe șî mai șthiu io ce…

– O fi! La Suzi nu i-ar trăbui grajd mobil. Ea îi invățată cu locu ei, cu păiuțele ei, cu scândurile și coperișu ei… Da, nu ‘nțăleg, ăsta-i secretu’? Grajdu?

– Ba. Altu.

– Mă țâi aci fără o guruță dhe vinars… Spune odată!

– Dacă am lua-o noi pă Suzi?

– Ce să facem cu ie? Nu mai dă lapte, nu mai are vițăl, la ce s-o lom?

– Îi paranormală!

– ???

– Nu șthiai? Nheam dhe nheamu nost n-o avut vacă austriacă specializată în metafizică!

– Dhe unde știi tu dhe metafizică? Tăt dhin carthea cu gândacii dhe Colorado?

– Dhin revistă. Am avut abonament la Sthiință șî Thehnică tri ani la rând!

– Nu tu, Rafailă o avut.

– Când învăța pântru aseu, ficioru nost o făcut abonament. Atunci am început șî io să citesc dhin foaia heia. Foarthe intheresantă! Tot atunci am început să țân ș-on caiet dhe vise. No… Ce facem? O  cerem pă Suzi la Raveca?

– Tu vrei supărare în familie, Leontină hăi?

– Care supărare? Doară tăt în neam rămâne!

– Asta în capu tău.

Simion luă sticla din bufet, umplu ochi un păhăruț și-l dete pe gât. Ieși din bucătărie, și se așeză din nou pe băncuță. Privind sârmele pe care urma să crească vița de vie gândi cu glas domol:

– Tăț ne zminthim on pic la bătrânețe, da muierile rău dhe tăt…