Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

Arhiva Afectivă. Bustul Minervei

O oră poate însemna mult sau puțin gândindu-ne la neobișnuitul „fus orar” al Salcâmului Mic. O mulțumire care vine din neștiut îmi umple sufletul: m-am obișnuit treptat cu noua față a Salcâmului Mic. Și totuși, tainice lucruri stranii încă nu s-au dezvăluit de la sine așa cum îmi promiseseră Cheți, Vetuța, Zeicu, Raveca…

Stau cu ochii pironiți pe culmea dealului care străjuiește drumul spre Tri Plopi și mă gândesc: nu cumva mă aflu în centrul unei șarade pe care singură trebuie să o dezleg?

Lângă nucii cei mari, în umbra caselor lui Stoia și Tuhuț, roți mari de car adâncesc colbul drumului trecând mai departe prin ierburi și pietriș. Un duduit slab ca de tulnic alungă liniștea lăsată după depărtarea căruței cu fân. Sunete jucăușe de fluier și ceteră se împletesc în vântul mirosind a ploaie al după amiezii. Sunete nazale ca de babe foanfe, alternând cu altele limpezi, de clarinet, se întețesc. Vioriști, dubași, trompetiști se aud tot mai tare acoperind bulbuirea râului peste bolovani. Mă grăbesc spre podeț. Vreau să am și ulița și valea la vedere.

Nimeni. Doar sunete și ritmuri care cresc și descresc. Merg, merg în neștire și știu că nu mă voi rătăci. Nu mi-e foame, nu mi-e frig, nu mă dor picioarele. Mă așez câteva secunde pe prispa unei case. Mă ridic repede și reiau mersul. Un freamăt potolit mă însoțește. Mă apropii de cealaltă parte a Pădurii Covaciului, acolo unde satul devine numai drumeag spre desiș. Ierburi înalte mă întâmpină. Par vii, animate. Șoapte și clinchete se amestecă cu zgomotul pașilor mei pe prundiș. Încep să deslușesc glasuri.

– Uite-o, neștiutoarea, curioasa, fricoasa!

– Las-o, n-o speria!

– A venit? Iar a venit?

– Haideți întrebați-o despre ceva! Orice!

– Hei brusturi, întrebați voi primii?

– Mai bine să întrebe feriga! Ea știe mai bine cum se pun întrebările.

– Feriga cea bătrână, numai ea știe să întrebe. Ferigile tinere de pe aici nu se încumetă.

– Ce mai știi de codobatură?

– Care din ele?

– Doar două au venit ieri dimineață.

– Au mult de lucru, adună pentru cuib.

– Hei, ce faceți o lăsați să plece fără să aflăm nimic?

– Chiar dacă pleacă tot vom afla.

– Are dreptate, are dreptate! Sunt vrăbiile acelea de oraș care știu o grămadă.

– Cel mai mult îmi place când povestește mierla.

– Mie îmi place cum cântă. Când povestește eu ațipesc.

Crengi, sălcii, ierburi, buruieni, când au văzut că le ascult au tăcut toate deodată. Gata. Am hălăduit destul. Mă întorc la baracă. Poate a trecut ora. Cheți spunea că după o oră sigur va reveni. Îmi ridic privirea. Fără să știe nimeni când și cum a făcut-o, cerul s-a împodobit! Peste întinderea argintiu azurie și-a pus ici colo eșarfe de nori purpurii. După a doua răspântie văd casa de oaspeți – baraca, luminată. Iată și intrarea. Ușa mă recunoaște și se deschide fără zgomot. În odaia albă cu mobilier din secolul trecut a fostei familii Medveș s-au strâns aproape toți cunoscuții mei din sat. O văd pe nana Iustina, purtând vesta ei de barșon, fără baci Valer de data asta. Zeno auzindu-mi gândul mă asigură:

– Vine el și Valer Miheț, n-avea grijă.

– Ia loc, mă invită Remus Cloambă.

Mă așez la masă lângă Raveca. Scaunele sunt puse pe mai multe rânduri.

Pentru discursul din cort de Ziua Deslușirii, Zeicu și-ales un loc la înălțime, pe un piedestal. Așadar Zeicu dornic de înălțime a dat jos de pe soclul ei provizoriu, bustul Minervei primit de avocatul Medveș în 1914. Provizorat cam lung dacă ne gândim că din februarie 1914 până în martie 2024 au trecut o sută zece ani. Atunci când regretata doamnă Medveș a pus-o pe zeița războiului și înțelepciunii în locul unui ghiveci cu asparagus, toți cei din casă au fost de acord. Și a fost așa nu doar fiindcă se plictisiseră de planta aceea, dar pentru că știau că numai din acel loc bustul Minervei poate fi zărit din curte. Era important să fie la vedere fiindcă odată cu înmânarea bustului domnul asesor Faur, a insistat ca darul dumnealui să fie văzut de oricine intră în casă. Se poate aminti printre altele că domnul asesor Faur este strămoșul lui baci Toader, și desigur neam cu cei care făceau rechiziționări după 1916.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *