Elogiul prieteniei

La masa la care stau acum sunt înconjurat de vreo treizeci de prieteni, veniți din diverse colțuri ale României – București, Islaz, Deva,  Constanța, Brașov, Timișoara, Brăila, Alexandria, Reșița… Nu-i o situație specială, dimpotrivă. De câteva ori pe an ne regăsim  prin țară  sau prin  străinătate și celebrăm astfel viața, cu micile și marile ei miracole. O  tăiem în felii egale și gustoase, aprindem artificii și legumim împreună porțiile acelea de eternitate. Uneori, le înghițim pe nerăsuflate, lacomi de lunga așteptare a revederii. Cu oamenii de care vă pomenesc  mă știu parcă dintotdeauna. Firi diferite, dar complementare, ca și caracterele, ca și educația, ca și cultura, formăm un puzzle, și lipsa oricărei piese din pitorescul tablou înseamnă un motiv de tristețe …

Pe Marcel l-am cunoscut de când a sosit pe lume, la Islaz, la trei oboare distanță de cel al bunicilor mei, și de atunci îmi e ca un frate.

Cu Dan I. am împărțit  o bucată  însemnată  din adolescența-mi consumată  integral pe dreptunghiul verde de iarbă teleormăneană,  unde, o scurtă perioadă,  el  s-a numărat printre juniorii formației Sănătatea.

Pe Marian („Tizu’ ”, adică) l-am întâlnit  la liceu, prin clasa a XI-a, la vârsta zburdălniciilor de-o naivitate înduioșătoare.

De Florin auzisem înainte de a-l vedea, i se dusese buhul prin județ – „Bă, frati-miu, e unul Raj, la Belitori, de-ți face mucii cravată, zici că e Ozon !” Și, firesc, ne-am trezit coechipieri la Universitatea București. Târziu, după ce m-am mutat în Capitală, am dat nas în nas cu el într-un supermarket și l-am întrebat scurt: „Mai joci ?” „Nu mai am cu cine !” mi-a răspuns mâhnit. „Te aștept  pe Progresul, unde încingem miuța în fiecare luni, o să-ți  placă !” l-am  invitat fără explicații  suplimentare. Și i-a plăcut…

Pe Radu și pe Sorin B. soarta i-a ales să-mi fie colegi de cameră în studenția grozăveștiană, vreme de un pătrar fabulos, și orice altă completare ar prisosi.

Ca și mine, Sorin N. fusese luat cu arcanu’ pentru spectacolul omagial de 23 August, în 1985, organizat pe stadionul național.  Printr-un  amic comun din Turnu Măgurele, acolo, în stagiul de pregătire din Brașov, căutau un fundaș central, adversari fiindu-le o trupă de aseiști. Am acceptat  din prima, ce vorbă e aia? N-am mai comunicat ulterior și am pierdut legătura. Prin 1995, mergeam spre casă și ne-am încrucișat drumurile prin dreptul Casei Poporului. El terminase Transporturile  la Politehnică și se transferase în „orașul cu miniștri”. I-am  destăinuit  și lui că batem mingea săptămânal și iată-ne  alături  din toamna aia crucială.

Deși bunicii noștri erau frați, cu Mircea am stabilit relații târziu, dar nu prea târziu, totuși, prilej   minunat ca să colindăm nu numai pe câmpurile dintre Dunăre și Olt, ci și aiurea.

Titi, cândva handbalist de perspectivă, a apărut și el, șovăielnic, pe terenul de fotbal și  n-a mai absentat, cu  vitalitatea-i debordantă și cu sufletu-i de-o generozitate aparte.

Adi, în ciuda fizicului ușor … agabaritic, ne-a apărat poarta cu strășnicie și ne-a înveselit în clipele posomorâte  ale înfrângerii, un companion  de nădejde.

Ulise, Jan, Dan S., Dan M. (Dumnezeu să-l  odihnească în amintirea noastră   tremurândă!), Mitică și Cătălin s-au ivit deodată, în grup, ca apropiați ai lui Sorin N., îndestul ca să fie și ai noștri. Și  viceversa! Ei au adus ba țipuriturile moroșenești, ba șaga dobrogeană, ba spiritul novăcenilor, ba mândria rătezenilor gorjeni, ba humorul brăilean, ba disciplina  cazonă a ultimului.

De Dan C. ( tot inginer)  ne-a apropiat tot studenția, inclusiv  vacanțele  la Costinești, în Cheile Nerei și-n Delta Dunării.

De bună seamă că  soțiile  și-au urmat soții, că nu degeaba romanii ne-au lăsat cu limbă de moarte principiul accesorium  sequitur principalem … (Nu, nu sunt defel misogin, nu vă repeziți să mă înjurați !)

Un grup fără de care îmi este imposibil să-mi imaginez traiul cotidian  și nu doar,  o familie lărgită, căci,  vorba  unuia dintre ei, cu oameni se fac și se desfac toate, e cu neputință altfel ! Și, slavă Domnului, încă punem la cale fel de fel de surprize și de aventuri, într-o continuă strădanie de a sfida hâda realitate. La naiba, puțin îmi pasă de ea, de vreme ce prietenii de care tocmai  vă povestesc îmi sunt alături oricând! Dar și eu lor, bineînțeles! Mă mărturisesc vouă, acum, că de mă va întreba careva ce am realizat în efemerul  meu periplu pământean, le voi răspunde senin și împăcat: prietenia acestor oameni de ispravă, frumoși și fideli. A lor și a altora, neamintiți aici. Restul e deșertăciune!