Sculptorul Dorel David Morar despre Ion Vlasiu – Omul printre arbori

În primul rând, vreau să aduc mulțumiri doamnei Liliana Lirca, de la Muzeul Județean Mureș, deoarece mi-a spus că omul care s-a implicat total și pe lungă durată în valorificarea sculpturilor semnate de semnate Ion Vlasiu, este Dorel David Morar.
La Muzeul Naţional de Artă al României, cu prilejul vernisajului expoziției „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”, am avut șansa să îl ascult pe domnul Morar, iar apoi am realizat un interviu.

Pentru început, iată ce a spus Dorel David Morar la vernisaj.
„Deoarece sunt sculptor prima dată, iar apoi muzeograf, eu lucrez mai mult în atelier, îmi fac treaba și vorbesc faptele. În această situație, ce pot să vă spun decât că în perioada în  care am început să mă implic în tema expoziției, eram doar colaborator la muzeu, iar colegii m-au provocat spunând aceste cuvinte: Uite, avem nevoie de ochiul unui sculptor în toată această poveste și sigur că încet, încet, am fost implicat în poveste. În prima fază pregăteam proiectul despre atelierul Vlasiu, dar colateral, am observat în magazia atelierului de la Bistra niște stâlpi care m-au impresionat, m-au marcat. Vă mărturisesc, nu cunoșteam titlul lucrării, nu știam despre ce este vorba, nu știam ce se întâmplă. Dar, m-au impresionat acele coloane cioplite. Atunci am realizat că această lucrare trebuie pusă în valoare, undeva, cândva. Între timp, am avut și alte proiecte, am avansat și în alte direcții. După ce am închegat subiectul atelierul Vlasiu, peste câțiva ani, când am revenit acolo, lucrurile luaseră o întorsătură destul de urâtă. Au dispărut câteva bârne din ceea ce reprezenta baza lucrării, iar o parte din stâlpi fuseseră agresați în cadrul unui accident nefericit. În acel moment, am realizat că trebuie să facem ceva de tip SMURD. Am luat primele măsuri. Punctual, am luat piesele care erau în depozit și au fost duse în atelier, între timp am început să căutăm materiale pentru etapa următoare, pentru lucru. După încă un an, doi, am început lucrul efectiv la recuperarea pieselor. Așa că să vă fac o orientare în timp, eram în perioada pandemiei când am lucrat la proiect. Chiar și începutul războiului din vecini m-a prins lucrând la proiectul nostru. Privind în urmă am senzația că noi am fost doar niște unelte, am fost purtați de o mână nevăzută, de providență, și cred că a fost planul lui Dumnezeu ca din acel moment, să ajungem să avem o expoziție cu această piesă la o expoziție la Târgu Mureș, iar apoi aici la km zero al patrimoniului cultural românesc. Pentru mine este o bucurie extraordinară deoarece avem un colectiv la Târgu Mureș care lucrăm foarte bine împreună. Fără umbrela muzeului nostru nu puteam ajunge la acest rezultat. Am ajuns să o prezentăm și publicului celui mai avizat să zicem. Asta deoarece Bucureștiul are o mare cantitate de calitate în această privința publicului. În concluzie, mă bucur mult că am ajuns până aici. Cred și sper că prezența acestor stihii aici la București, cred că este și necesară și sper să fie și de folos. Mulțumesc! ”

Au urmat aplauzele celor prezenți, precum și cuvântul altor vorbitori la vernisaj.
Cei prezenți au început apoi, după un pahar de vin, să viziteze expoziția în sine.

Eu am început să îl urmăresc pe domnul Dorel David Morar în speranța că voi putea obține un scurt interviu. Au urmat minute bune în care sculptorul Morar explica, plin da pasiune, celor prezenți diferitele etape fotografiate din procesul de recuperare a stâlpilor.

Încet, încet, am realizat că el nu o să termine prea curând. Era acolo concentrată munca de ani și ani de zile a numeroși oameni. Iar vizitatorii puneau mereu alte și alte întrebări. Am realizat rapid că trebuie să trec la Planul B. Adică atacul! În concluzie, cu pași mici m-am apropiat de domnul Morar care vorbea permanent gesticulând intens. Am așteptat să facă o pauză de respirație și am zis:

– Mă iertați, îmi cer scuze celor prezenți, după ce trageți concluziile, vreau să vă pun și eu niște câteva întrebări. Sunt gazetarul Aristotel Bunescu.
– Păi chiar am terminat.

Ne-am retras într-un colț al sălii.

– Cum a început povestea asta? Care au fost etapele proiectului, dincolo de ce ați spus la vernisaj?
– Prima fază a fost recuperarea lucrărilor din atelierul lui Ion Vlasiu și organizarea unei expoziții permanente în muzeul nostru. Noi am intrat apoi în alte proiecte, în expoziția dedicată lui Nicolae Tonitza și așa mai departe. Când am revenit la Bistra, am observat că situația degenera. Din cele trei grinzi inițiale mai rămăsese o singură grindă, la baza lucrării, iar trei stâlpi care au fost agresați la un accident nefericit. Atunci a început un alt proiect, recuperarea stihiilor. Lucrarea nu mai putea să fie expusă publicului. Prima măsură a fost să aducem în atelier toate elementele găsite, într-o zonă mai protejată decât magazia, iar a doua măsură a fost obținerea materialului de lucru. A fost anevoios. Am început să mă joc cu dimensiunea lucrării 1 la 10. Apoi, am găsit grinda inițială și am putut să vedem cum arată lucrarea la dimensiunea sa reală. În expoziția de la București sunt prezentate prin fotografii toate aceste etape. Toate elementele au fost duse cu autocamionul de la Bistra la Târgu Mureș, la Liceul Ion Vlasiu. Am trecut apoi la execuția efectivă a lucrării, pentru reconstrucție. Apoi a fost prezentarea lucrării la Galeria Art Nouveau din Târgu Mureș care este a Uniunii Artiștilor Plastici. Ea permitea cât de cât o prezentare a lucrării.

– Ultima întrebare. Ce reprezintă pentru dvs această zi, a vernisajului de la București, ca om implicat în proiect?
– Cum să vă spun? E puțin greu de răspuns, dar și frumos. La expoziția de la Târgu Mureș, nu era spațiu suficient pentru această lucrare.  Nu avea spațiu, nu respira. Lucrarea are o dimensiune mare care cere spațiu larg, ei aici, la București, este acest spațiu. Bucureștiul ne-a oferit șansa ca cele două lucrări intitulate stihii să fie prezentate împreună. Este posibil ca să fie prima dată aceste două lucrări prezentate împreună. Am întrebat-o și pe doamna Ioana Vlasiu. Mi-a spus că o sa mai cerceteze și e posibil ca să fie prima dată prezentate publicului împreună.
– Vă mulțumesc foarte mult.

Aici se termină dialogul nostru.
Precizăm că Dorel David Morar este sculptor, membru al U.A.P.R. filiala Târgu Mureş şi muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia de Artă. În cadrul muzeului se dedică în special secţiunii de educaţie muzeală (introducere, descoperire şi înţelegere a limbajului vizual). A participat la organizarea mai multor expoziţii permanente şi temporare, printre care: Galeria Ion Vlasiu, Expoziţia Tonitza. Imagini ale copilăriei, organizată la Târgu Mureş şi itinerată la Bucureşti.
Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori” este deschisă până în data de 28 iulie 2024, la parterul Galeriei Naţionale de la Muzeul Naţional de Artă al României.

b Sculptorul Dorel Morar

o b