Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Arhiva Afectivă. Zeitatea budistă

Se apropie sfârșitul lui martie și eu încă nu m-am lămurit. Toate referirile la Comandament continuă să rămână un mister greu de dezlegat. Mă bate gândul să fac o vizită doamnei aceleia căreia Remus îi ducea lapte, chiar dacă nu mă aștept să aflu de la ea noutăți privind schimbările din Salcâmu Mic. M-aș duce până la casa doamnei Țăndău nu ca să fiu pusă să admir albumul pozelor din vremuri apuse, ci mai degrabă în speranța unei discuții cu fiica dumneaei, cu Delia. Pe doamnele Țăndău le-am văzut ultima dată atunci când microbuzul lui Feier ne scutura sărind prin toate hârtoapele drumului de țară. Căsuța lor așezată mai la deal față de uliță, nu e departe de Pădurea Covaciului. Îmbrac cămașa bleumarin cu puncte albe, blugii și șosetele ultramarin din bumbac, iau și umbrela. Îmi pun în gentuță notesul și pixul, adaug cei doi nelipsiți biscuiți, și la drum! Cu ghetele Clujana în picioare, cu mânecile jachetei albastre înnodate în in jurul taliei, sunt gata de plecare. Drumul până la casa doamnei Țăndău e pietruit, presărat cu smocuri de iarbă măruntă și plin de brusturi pe margini. Găinușe răzlețe zburătăcesc pe lângă porți. Dinspre pădure se aude bolborosind râul cu mica lui cascadă. Țipenie de om pe tot drumul. Dacă din curți nu s-ar auzi câte o curcă gulguind, un câine lătrând, sau măcăit de rațe într-o băltuță, ai zice că satul e părăsit.

Poarta casei Țăndău nu e încuiată. O cărăruie cu piatră măruntă duce la o ușă grea cu geam jivrat și armătură de fier forjat. Sun.

-E deschis, poftiți.

Într-un capot vișiniu cu mâneci largi mama Deliei ține în mâini o jardinieră cu pământ.

– Am fost anunțate că veniți. Delia vă așteaptă pe terasă.

Îmi dau seama că nu are absolut nici un rost să întreb de la cine știau ele de venirea mea. Din primele ore ale sosirii mele în sat acum zece zile, am înțeles că cel mai bun lucru pe care pot să-l fac este să nu pun întrebări. În naivitatea ei Vetuța a fost singura care a dezvăluit un adevăr care mereu se confirmă: „Lămuririle or veni ele. Sângure or veni, așe să șthiț, sângure!”

Pe fața de masă din damasc de culoarea untului tronează o fructieră goală de ceramică italiană decorată în stil toscan. Delia, a cărei înfățișare trimite la chipul din tinerețe al poetei Otilia Cazimir, se leagănă într-un balansoar Thonet. În contrast puternic cu balansoarul dar și cu haina de casă a mamei, îmbrăcămintea Deliei mă face să răsuflu ușurată – poartă o salopetă denim, o cămașă ca a mea și sandale din piele împletită cu talpă subțire. La sandale mă uit cu cea mai mare atenție.

– Nu-i așa că sunt foarte frumos lucrate? Finisajul este deosebit. Că sunt japoneze e un fel de a zice. Chiar dacă provin din Toyama, un oraș de pe coasta Mării Japoniei, sandalele sunt făcute după un model italienesc. Mi-ar fi plăcut să le fi găsit la Nagoya, dar sunt bune și astea de la Toyama.

– Vorbești cu atâta lejeritate de locurile acelea ca și când ambele orașe nipone ar fi la doi pași de Salcâmu Mic! Pare mai aproape Italia. Nu era mai simplu să le găsești acolo?

– Ce anume?

– Sandalele.

– Ba da, era mult mai simplu. Dar italienii nu vorbesc japoneza decât foarte rar. Ca să nu spun, mai deloc.

Izbucnește în râs când spune „mai deloc”. Iar în timp ce râde nu mai seamănă cu Otilia Cazimir în tinerețe.

– Ai învățat japoneza din plăcere, din curiozitate, sau de nevoie?

– Din toate câte puțin. Dar cel mai mult din curiozitate.

– Nu ți-a fost greu să înveți singură o limbă atât de …

– Neasemănătoare limbii noastre? Nu. Nu a fost chiar o corvoadă. Când am început am avut un profesor. Apoi am continuat individual.

– Unde ai găsit meditator de japoneză pe meleagurile astea?

– Oh, dar nu a fost nici o problemă găsirea unui cunoscător de japoneză. La Arad s-a deschis un restaurant care prepară sushi cu ingrediente originale. Acolo, laolaltă cu bețele care însoțeau porția de sushi, am primit odată și un șervețel decorat cu flori și caractere japoneze. Am rugat să-mi fie traduse acele semne. Un băiat de la acel restaurant s-a oferit să îmi explice semnificația lor.

– Era japonez?

– Cine, băiatul? Nu, nu era japonez. Dar știa japoneza..

– Wagaya e yokoso! (Bun venit in casa mea!)

– Da, iată-l! Floruț, fostul meu profesor. Tocmai ți-a urat bun venit.

– Ați venit aici că să aflați ce mai face Delia? Știați câte ceva despre investitorii japonezi ajunși prin locurile noastre?

– Sincer?

– Sincer!

– Ei bine dragilor am …

– Ați văzut statueta de la Arad din epoca Meiji?

– Nnn…care statuetă?

– În decembrie 2021 prin expunerea statuetei zeiței Kannon, Complexul Muzeal Arad a sărbătorit 100 de ani de la debutul relațiilor diplomatice dintre România și Japonia. Statueta, produsă în anul 1900, a fost achiziționată în 1956.

– Floruț, adu te rog revista să-i arătăm doamnei pozele cu Bodhisattva.

Floruț (figură de salcâmean tipic, în costum office și pantofi cu scârț) dispăru în casă.

– Sunteți căsătoriți? întreb.

– De ce?

– A, nu, doar întrebam, scuze.

Floruț revine cu revista și citește:

Cultul acestei zeități a ajuns în Japonia în secolul al VI- lea, odată cu religia budistă. Kannon este considerată o ființă capabilă să atingă Nirvana. Ea personifică bunătatea și compasiunea fiind din cele mai vechi timpuri una din cele mai venerate divinități din Asia de Est.

– Vă servim un ceai, o cafea?

– Mulțumesc. Eu ar trebui să mă retrag. Doream, speram să aflu mai multe lucruri legate de locul acesta, de sat, dar am …

– Nu cred. Nu satul vă interesa. Îndrăznesc să vă spun că am fost pregătită pentru această vizită. În zdruncinăturile microbuzului acela v-a mirat faptul că învăț japoneza. De trei ani încoace vă macină curiozitatea. Pentru ce o fată cuminte, stabilită în Salcâmu Mic poate deveni „un caz”? Fiindcă e mai retrasă? Fiindcă „nu are prieteni”? Sau fiindcă învață japoneza? Ăsta e adevărul adevărat! De asta m-ați căutat!

Doamna Țăndau și Floruț mă fixau cu priviri aproape dușmănoase.

– Chiar așa! De asta ați căutat-o!

Dintr-un colț al terasei venea fără grabă Cheți.

– Haide, hai sa plecăm, ai zăbovit destul aici .

– Aurevoir! zise doamna Țăndau.

– Syonara! spuseră într-un glas Delia și Floruț.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *