Distanța și timpul nu mi-au permis să-i văd întreaga colecție, peste 300 de stilouri, tocuri și obiecte antice de scris pe tăblițe cerate. Așa că am convenit să ne vedem… Citiți tot articolul →

Marile mall-uri și supermarket-uri, după cum am constatat vizitând și eu câteva capitale civilizate ale Coanei Europa, sunt puse, adică clădite, pe la perifieria metropolei. La noi, sunt aruncate strategic,… Citiți tot articolul →

Într-o sâmbătă din luna asta, să tot fi fost 12 trecute fix. Cam pustiu prin București. Am înțeles-o cu pandemia și cu stările de urgență și alertă, dar ăia care… Citiți tot articolul →

― Faceți loc să intre cu targa, țipă un brancardier! Mai tare, cât să-l acopere pe bătrânul care chirăia de durere, răstignit printre fire și cabluri care intrau și ieșeu… Citiți tot articolul →

Povestea cafegiului. Când în România apare o criză, Florescu intră în priză! O închipuire de iarnă bate în geam, nici zăpadă, dar nici ploaie, covidul umbla bezmetic pe străzi cu… Citiți tot articolul →

PARTEA a I-a Supratitlul nu-mi aparține mie, ci marelui Gogol care a știut ca nimeni altul cum să aștearnă, la lumina lumânării de seu, acum vreo 150 de ani, niște… Citiți tot articolul →

A pășit desculță, cu țărână între dește, în istoria literaturii, mergând pe mâna celui mai mare scriitor român. Acum, după zeci de ani în care s-a zbârcit pământul de pe lanți și cucuvele îi cântau în pod, parcă prinde, pe pandemie, viață. Parcă arată așa cum ne-o imaginam și cum a fost odată. Cu trebăluială pe lângă ea, cu lampa pusă în firida din perete seara, cu masa rotundă și pitică la care te aplecai ca la biserică când îți dădea popa iertarea păcatelor și sfânta împărtășanie. Sorbeai dintr-o strachină laptele opărit în tuciul în care se făcea mămăligă, iar alături o tigaie cu ceva, o felie de brânză, în care întingeai și căutai bucata mai bună. S-a pus iar masa în tinda Moromeților, toți stau în jurul ei, unii pe pragul ușii, alții pe scăunele cu trei picioare, iar Catrina potolește focul din vatră. Citiți tot articolul →

În vreme de pandemie, ca în vreme de război, oamenii s-au ferit de toate locurile date pradă urgiei. Încă de acum câteva luni, mă gândeam unde să mă duc pentru a scrie un reportaj și cu cine să vorbesc, cine nu se ferește că, vorba aceea, când e să te ia dracu`, te ia și din ușa bisericii. Care sunt cele mai sigure locuri?! Inițial m-am gândit, nu râdeți, la Cimitirul Bellu. Păi, care era cel mai sigur loc? Acolo toți sunt morți de peste 160 de ani, începând cu prima lopată de pământ concesionată de pașoptistul C.A. Rosetti. Și, nu orice amărăștean doarme acolo, locuri nu se mai vând la bursa cimitirelor, cred, gen scoate mortu`, bagă mortu`, e Panthenon nostru Național. Peste gardul Pantheonului toți erau Vii, deci posibili purtători de Covid. Am renunțat deocamdată la idee, poate pe la toamnă când se anunță iar viitura. Citiți tot articolul →

Dacă n-ar fi avut televizorul din odaie, aparatul de radio proptit pe prispă și fixat pe România Actualități ori Antena Satelor, spaima amenzilor și, nu în ultimul rând, radio-șanțul – cel mai eficient mod de comunicare în masă la sate- , țăranul din Siliștea Gumești habar n-ar fi avut că peste lume și satul lui s-a abătut o boală cumplită. Două, trei familii întoarse de la muncă, de prin țările înroșite pe hartă, au fost băgate în carantină. Rudele treceau aproape zilnic pe la casele „însemnate” și le lăsau la poartă sacoșele cu merinde. Poliția, la fel, să-i verifice: „ Băi, ai lui cutare, ieșiți dracu` pe prispă să vă vedem dacă sunteți toți!”. Citiți tot articolul →

„Noi, cei din Linia Întâi, ieri șpăgari, azi eroi!” Citiți tot articolul →