Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cronica de vineri. Zelenski a ratat trei premii Nobel, deocamdată. Astăzi se anunță cel pentru Pace, de ziua lui Putin!

Țării noastre îi filează Marele bec Blond, bujorul românesc va avea o zi națională, iar Zelenski a ratat trei premii Nobel, deocamdată. Astăzi se anunță cel pentru Pace, de ziua lui Putin!

Nu mai sunt nici eu un bujor roșu aprins ca pe vremuri, dar nici garoafă agățată pe coroană n-am ajuns, încă. De peste 33 de ani, de la evenimentele din decembrie 1989, îmi spun părinții, prietenii și soția, de ani mulți, de când ne-am luat – mai stinge un bec!

Îl sting, domnule, îl sting. E un simplu bec banal. Ultimul cu filament. Împrăștie o lumină caldă, omenească, firească, dar consumă mult. Am o cutie întreagă cu astfel de becuri luate din Europa. Din en-gros Europa, la ieșirea din București. Acum am o cutie cu becuri cu led, economice, formidabile. Consumă, cică, extrem de puțin, ard la relanti, dar neapărat să le brodești căldura.

Altfel, stai în apartament ca la terapie intensivă. Ideea este că trebuie să facem economie. La orice de acum încolo. Înaltele foruri și organisme europene ne sfătuiesc, țări cu mare tradiție democratică și atent simțitoare pentru resursele mamei noastre Terra și-au tras o pătură peste genunchi și ne îndeamnă să economisim gazele, apa, mâncarea etc. Dar, noi, dragii noștri frați europeni, de când ne știm numai într-o economisire am dus-o de aproape 33 de ani încoace, și încă vreo 40 înainte.

Și, apropo de bujor. Când întreaga Europă frige la gândul că o să înghețe la iarnă și odată cu ea și noi, colonia din Est, că nu vor fi gaze suficiente, și că rusul, Doamne ferește, după ce îl calcă pe cap pe ucrainean mai calcă strâmb și prin șanțurile altor țări cu bocancul sovietic Made in USA, ca la Stalingrad, ai noștri conducători în timpul ăsta, visează la bujori roșii pe pereți.

O mică precizare. În aceste zile sunt decernate premiile Nobel, până acum cele pentru Chimie, Fizică și Literatură. Astăzi, de ziua lui Putin se anunță cel pentru Pace. Dacă Zelenski îl ratează și pe ăsta, nu-i mai spală pe europeni nici măcar Niprul, cu toate apele lui.

Tot în timpul acesta, sute de pensionari stau ca pe vemuri, bătuți de soare și uscați de vânt, ca niște creveți vietnamezi din galantarele alimentarelor de dinainte de 1989, bolnavi, uitați și resemnați, niște umbre cocârjate la coadă, pentru nimic, pentru a căpăta ajutoarele și suplimentele la încălzirea locuinței. Stau pentru iarna care vine, pentru aceste ajutoare de câțiva lei, dar iarna va fi grozavă, chiar de milioane. Ei, bine, în acest timp, scuzați domniile voastre repetiția sâcâitoare a timpului care nu mai are răbdare, aleșii noștri s-au bătut în parlament pentru a declara floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. Astfel, ar fi ieșit și un act normativ care prevede că, citez din el, „în scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor”. Proiectul de lege a primit 180 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 23 de ”abţineri”. Celor 39+23 ori nu le plac florile și au pesemne alergie și strufigă (adică, strănută, regionalism), atunci când văd o buruiană. Ori, au ceva cu spiritul nostru strămoșesc, cu firul roșu crestat în cruce pe ie, cu istoria și tradiția, cu tot poporul român, ce dracu, care și-a vărsat sângele pe brazda de bujori. De-aia, probabil, au votat așa.

Proiectul de lege mai prevede ca autoritățile locale și județene să organizeze festivaluri, întruniri, expoziții, ele, autoritățile, putând susține logistic și material aceste manifestațiuni de cinstire și aleasă prețuire a bujorului românesc. Județenele de partid se pot angaja energic pentru a lua măsuri de înfiinţare şi întreţinere a unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte. Consiliile locale, primăriile, pe ulițe și fundături -unde evident sunt șleauri atât de adânci unde poți scăpa cu tot cu mașina 4×4, sau căruța trasă de cai-, pot planta bujori, zic eu. La acest proiect, scrie în documentul citat mai sus, se pot alătura și Uniunea Artiștilor Plastici cu expoziții tematice și Romfilatelia cu o serie de timbre. Nu mă îndoiesc o clipă de bunele intenții ale acestor două instituții importante. Mă îndoiesc, în schimb, de alesele intenții ale aleșilor noștri. Ce și-or fi zis cu proiectul acesta?

Ori să părem proști cu toții până la capăt, ori să mai rotim cadrele și banii, astfel încât să dăm impresia de democrație și de bună adminstrarea a banului public.

Așa că, pe lângă festivaluri, simpozioane, activități omagiale și de aniversare dedicate cârnaților, sarmalelor, mititeilor, plăcintelor, porumbului fiert sau copt, a cepei, țuicii, muzicilor electro-untold, prefabricatelor sau semipreparatelor puse la botul românașului ieșit și el din satul său și din urbea natală, vom avea acum și o sărbătoare a bujorului. E chiar superbă această podoabă florală a plaiurilor noastre. Dar, musai, chiar acum trebuia, să facem și-o lege pentru ea?
Pentru asta se vor bat ai noștri, ca brazii, la alegerile viitoare, pentru primării și bugete. Dar, nu pentru bujor, ci pentru bugetul alocat bujorului!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Cronica de vineri. Zelenski a ratat trei premii Nobel, deocamdată. Astăzi se anunță cel pentru Pace, de ziua lui Putin!”

  • Ce ne putem aștepta de la clasa politica exponenta de seama a prostocratiei,pe vremea comuniștilor,muncitorii ajunși in frunte,ca factori de decizie nu erau așa talambi ca și plagiatorii de azi cu n facultăți,de 30 de ani sistemul politic in Tara noastră nu funcționează,e un eșec pe care nimeni nu vrea sa îl recunoască,de fapt nici un sistem nu funcționează ci toate se tirasc asemeni unor zombi.Dead Country walking!

  • Un articol foarte frumos , absolut superb ! Sigur, că e frumos să ai o sărbătoare națională intitulată „Sărbătoarea Bujorului”pentru o floare foarte plăcută vederii și pentru o țară minunată ca o floare ,dar așa –
    cum bine ați spus – nu era momentul potrivit ! Acum, România ar trebu să fie interesată de securitatea ei națională și de neutralitatea ei în cazul izbucnirii unui al ltreilea război mondial ! Este ca și cum ai spune că îți este și că îți va fi bine, dar nu este deloc așa ! Va mulțumim !

  • Europa Fridge review: nu le mai pasa de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *