1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Departe de România, dar aproape de satisfacțiile și îngrijorările de pe malul Dâmboviței

13 – 19 mai

ÎN EPICENTRUL FURTUNILOR PLANETARE. Principala zonă de interes a cancelariilor din cele mai multe state și, simetric, a presei internaționale a fost vizita lui Mihail Gorbaciov, în zilele de 15-17 mai 1989, în China. Nu cred că trebuie să prezint motivele acestui interes special. Dacă ar fi să ne ghidăm după ceea ce a apărut în mass-media din România, a fost un dialog la nivel înalt pe teme rutiniere, singura excepție constituind-o normalizarea generală a relațiilor reciproce, mai ales decizia privind detensionarea situației militare de la uriașa graniță dintre cele două țări.

Desigur, în evaluarea evenimentului un loc central se cuvine acordat crizei interne din China care a culminat cu masacrul din Piața Tiananmen din 3-4 iunie 1989, temă căreia, cum este normal, îi voi acorda, la momentul potrivit, un spațiu adecvat. Deosebit de importante au fost, însă, discuțiile referitoare la teme politico-doctrinare legate mai ales de „soarta socialismului în lume”. Adică, teme care, direct și indirect, au interesat și România.

Nu numai din obligații profesionale, ci și din considerente care țineau de propriile convingeri, de îngrijorările provocate de foarte multe incertitudini și de conștientizarea unor riscuri majore, am urmărit, prin toate sursele de care dispuneam (le-am menționat deseori în alte episoade), întreaga desfășurare a vizitei și, astfel, am recepționat o gamă largă de teme pe care presa internațională le-a prezentat ca obiect și subiect ale dialogului la nivel înalt chino-sovietic. Enunț câteva dintre acestea: crearea de mecanisme de contacte permanente, de consultări operative, întărirea relațiilor politice, economice, tehnico-științifice, culturale, militare, conlucrarea în structurile internaționale profilate pe diverse domenii, situația din Europa de Est, conceptul de „Casă comună europeană”, negocierile sovieto-americane, precum și cu statele vest-europene, în special RFG, problemele dezarmării, îndeosebi ale celei nucleare, eliminarea barierelor din comerțul mondial. Nu mai intru în detalii. Era clar că se producea o schimbare globală de proporții considerabile.

Există o cantitate imensă de texte documentare și de analize privind respectiva vizită. Chiar și un rezumat s-ar „întinde” pe zeci de pagini. Esența, însă, a constituit-o discuția lui Gorbaciov cu Deng Xiaoping, cel care era, de facto, conducătorul suprem al R.P. Chineză. Incontestabil, Deng era un mare reformator, dar avea divergențe serioase cu liderul sovietic. În timp ce Gorbaciov considera că reforma economică era imposibilă fără democratizare și pluralism politic, Deng începuse introducerea unei economii de piață simultan cu păzirea strașnică a monopolului Partidului Comunist Chinez asupra puterii politice.

Cum bine se știa, în ambele țări, reformele au declanșat presiuni pentru schimbări radicale, pentru evitarea jumătăților de măsură. În ziua sosirii lui Gorbaciov la Beijing, mii și mii de tineri, în special studenți, ocupau Piața Tiananmen. Unii au afișat pancarte care-l salutau, numindu-l „Ambasadorul democrației”.

Primirea pe care gazdele intenționau să o organizeze în Piață a fost anulată (s-a desfășurat la aeroport), iar când Deng l-a întâmpinat pe Gorbaciov în Marele Palat al Poporului de lângă Piață, demonstranții au spart câteva ferestre încercând să pătrundă… neinvitați.

Gorbaciov venise în China în special „pentru a astupa breșa” ale cărei dimensiuni variaseră constant în anii 1960. Convorbirile cu Deng și-au atins scopul în acest sens, dar în același timp au avut o conotație care reflecta situația din Piață și opiniile diferite ale celor doi lideri față de ceea ce se întâmpla atunci. Evident, liderul sovietic a simpatizat cu demonstranții care solicitau exact genul de schimbări introduse de el în URSS. Deng era tot mai convins că soluția era de a folosi forța pentru evacuarea Pieței. El a avut grijă să precizeze că fostele confruntări ideologice (în care jucase un rol decisiv) fuseseră „vorbe goale” de ambele părți și a admis că „nu credem că opiniile noastre au fost totdeauna corecte”. Și-a asumat rolul de principal interpret al marxism-leninismului, argumentând că părerile lui despre echilibrul corespunzător (sau, mai degrabă, dezechilibrul) dintre reforma economică și cea politică erau corecte.

Gorbaciov a avut discuții îndelungate și cu secretarul general al Partidului Comunist Chinez Zhao Ziyang a cărui viziune despre reformă era mai apropiată de a lui. Însă, Zhao a fost înlocuit la scurt timp.

GLASNOST ÎN STIL CHINEZESC. Spre surprinderea unei lumi întregi, Televiziunea din Beijing, caracterizată prin ermetism, prin secretomanie extremă, a transmis, în direct, începutul convorbirii lui Deng cu Gorbaciov. Cu siguranță, decizia de a se recurge la o transmisie directă a fost comunicată și oaspeților care și-au dat acordul, însă, „manevra” avea ca scop principal contracararea criticilor deosebit de aspre la adresa lipsei de transparență a autorităților chineze, mai ales, în condițiile manifestațiilor puternice din Piața Tiananmen. Iată dialogul pe care l-am urmărit – și eu – în cursul schimburilor de actualități.

„Deng Xiaoping: Vă simțiți bine la noi?

Mihail Gorbaciov: La Irkutsk era cald și nu puteam să dorm bine. La Beijing totul este în regulă.

Deng Xiaoping: Este prima dumneavoastră vizită în China. Mă tem că și cei mai mulți dintre acești tovarăși sunt aici pentru prima oară…

Mihail Gorbaciov: Ministrul Sănătății este aici pentru a doua oară. Sunt și tovarăși care practic nici nu părăsesc Beijingul, cum ar fi tovarășul Igor Rogatchev și tovarășul ambasador.

Deng Xiaoping: Acum trei ani l-am rugat pe tovarășul Ceaușescu să transmită tovarășului Gorbaciov speranța mea că am putea face să dispară cele trei obstacole (din calea normalizării relațiilor reciproce – T.B.) pentru ca întâlnirea și dialogul nostru să se poată materializa cât mai curând posibil.

Mihail Gorbaciov: Îmi amintesc. Asta ne-a făcut să reflectăm. Văd că ați făcut totul bine și la timp.

Deng Xiaoping: Acest discurs (era vorba despre recentul discurs al lui Gorbaciov de la Vladivostok – T.B.) m-a determinat să avansez această chestiune. De mult timp facem față împreună unei situații internaționale grave.

Mihail Gorbaciov: Sunt de acord.

Deng Xiaoping: Războiul rece și situațiile antagonice erau grave și nu mai fuseseră destinse de mult. Cinstit vorbind, miezul problemei mondiale stă în relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. Situația generală în cursa pentru înarmare este că «atunci când apele râului cresc, vaporul se ridică». Între timp, discursul tovarășului Gorbaciov ținut la Vladivostok a permis popoarelor din întreaga lume să constate că are noi semnificații și eu am constatat același lucru. Totuși, atunci nu am observat să fi fost menționat termenul de «gândire nouă».

Mihail Gorbaciov: Dar mi-am dat atunci seama că această competiție americano-sovietică ar putea ajunge la o răscruce, că se angajează pe calea unei soluții și că situația poate să treacă de la antagonism la dialog”.

Aici s-a întrerupt transmisia directă. Nu era de așteptat ca discuțiile de fond să fie – și ele – redate pe micul ecran și răspândite astfel în lumea largă. Dar au fost suficiente pentru a stârni un interes aparte, reflectat de sute și sute de comentarii.

Am urmărit emisiuni de televiziune din diverse țări, am citit relatări și analzie traduse din ziarele cu anvergură planetară și am înțeles că – măcar pe termen scurt – reconcilierea chinezo-sovietică a determinat schimbări importante în viața internațională, inclusiv în raportul de forțe pe plan mondial. Timpul avea să confirme toate aceste anticipații.

Nu pot, însă, încheia prezentarea evenimentului de la Beijing fără redarea a ceea ce a spus fiul lui Deng (Zhifang) despre opinia tatălui său, în urma convorbirilor cu liderul sovietic:

„Tatăl meu credea că Gorbacuov este un idiot!”.

N-am avut și nu am posibilitatea să verific veridicitatea acestei afirmații, dar dacă este reală, există motive în plus pentru a nu mă hazarda cu evaluări categorice, definitive despre sinceritatea părților aflate în dialog.

Pe noi ne interesează, desigur, cel mai mult, ecourile de la București.

SCURT ȘI SEC. Prin transmisia directă a Televiziunii chineze o lume întreagă a aflat spusele lui Deng că Nicolae Ceaușescu a avut un rol important în detensionarea relațiilor dintre Beijing și Moscova. Dacă la aceste precizări adăugăm demersurile numeroase ale liderului român în vederea recunoașterii importanței R.P. Chineze în viața internațională existau suficiente motive pentru o evaluare profundă, cuprinzătoare a evenimentului cu adevărat internațional din acele zile. Or,  la ședința CPEx din 19 mai 1989, N.C. a spus doar câteva cuvinte în temă:

„Salutăm înțelegerea realizată între Uniunea Sovietică și China privind normalizarea relațiilor – și pe linie de partid și pe linie de stat – ceea ce corespunde politicii din totdeauna a partidului nostru care s-a pronunțat pentru depășirea divergențelor, pentru o colaborare pe principii de egalitate între toate țările socialiste, între partidele comuniste și muncitorești, ca o cerință a creșterii forței socialismului și a politicii de colaborare și pace”.

Aceste cuvinte au fost repetate fără modificări în Comunicatul dat publicității după ședința CPEx din 19 mai 1989. Și atunci, în urmă cu 35 de ani, și mai tâziu, când am studiat documentele de arhivă m-am mirat nu numai de scurtimea aprecierilor, ci și de tonul sec și detașat, tocmai pe o temă tratată de N.C. cu nedezmințită pasiune vreme de peste două decenii și jumătate. Reamintesc că Nicolae Ceaușescu a făcut parte din Delegația română condusă de Ion Gheorghe Maurer care a avut convorbiri cu Mao Zedong, moment care a stat la baza cunoscutei și mult apreciatei Declarații românești de independență din aprilie 1964.

La finalul episodului îmi permit un scurt comentariu. Era imposibil ca Nicolae Ceaușescu să nu cunoască ce a spus Deng despre propria lui contribuție la detensionarea relațiilor chino-sovietice. De altfel, într-un anumit mod a subliniat acest fapt. Pe de altă parte, realizarea reconcilierii punea capăt demersurilor lui în calitate de mediator, îi diminua vădit rolul pe care și-l atribuia, în special, în privința implicării personale, de dimensiuni mondiale, la soluționarea „problemelor vitale ale omenirii, a situației grave din mișcarea comunistă și muncitorească internațională”. Deci, una caldă și alta rece.