A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Abilitatea lui Ion Cristoiu de a descoperi ceva nou din trecut nu se bazează pe noroc, ci pe căutare. Neostenit și stăruitor, precum un arheolog al cuvântului, știe că undeva a mai rămas ceva nespus și caută, caută până când scoate la lumină un adevăr, mai mult sau mai puțin bine pitit, ignorat pe motiv că face parte din trecut.

Anul 1990 a fost o răscruce, pe care unii au visat-o drept o promisiune a desăvârșirii. Ion Cristoiu a scris și înainte de 1990.
Decizia de a strînge în volume scrierile sale dintre anii 1990 – 1996 e justificată de Ion Cristoiu printr-o credință mai veche, exprimată într-un articol din 1972, din Echinox, și anume că prin ideile generale conținute articolul de gazetă nu moare, ca și gazeta, a doua zi.

„Am scris aceste lucruri în 1972. Aveam la vremea respectivă 24 de ani. Eram la începuturile carierei mele de gazetar, eseist și scriitor. Sunt acum la finele carierei. Am acum 74 de ani”, scrie el în Prefața primului volum de proză politică publicată între 1990 și 1996. Ion Cristoiu s-a consacrat prozei politice, este chiar primul publicist care a făcut asta după 1990. În însemnări zilnice sau editoriale publicate în ziar. Acest gen de presă, „gazetăria de idei”, este menit să contrazică opinia că ziarul moare a doua zi. Iată că Ion Cristoiu le-a adunat pe toate și i-a consacrat fiecărui an un volum. „De ce aș putea și acum iscăli articolul din 1972? Pentru că el dă seama de o credință tare a unei personalități, una formată în tinerețe, și cu care personalitatea respectivă trece prin lume fără să o piardă. Sub semnul acestei credințe inaugurez la Editura „Martorul clipei” o serie de șapte volume de proză politică publicată de mine între 1990 și 1996. Am scris, mai întâi săptămânal și apoi zilnic, din 19 ianuarie 1990 până azi. (…) De ce mă rezum, cel puțin pentru început, la anii 1990-1996 (inclusiv)? Pentru că au fost anii în care viața a dat posibilitate Istoricului clipei care sunt eu să fie și Istoric”, mai precizează autorul în Prefață.

1667854536

Ion Cristoiu omite să spună, voit cred eu, ce au însemnat de fapt acele însemnări pentru public. Ziarul pe care l-a fondat, Evenimentul zilei, se vindea, tot tirajul, încă din zori pentru editorialul lui. De aceea, este corect să ne întoarcem puțin în trecutul, deloc îndepărtat, și să ne amintim asta. Să ne amintim că a dat tonul, că a menținut ritmul și că, pe atunci, opinia gazetarului era considerată „literă de lege”, deoarece era un jurnalist respectabil.

Pe atunci, eram în Târgu Mureș, corespondenta Evenimentului zilei. Nu exista birou din care să lipsească ziarul. La prima oră, era îndoit în așa fel încât editorialul lui Ion Cristoiu, din dreapta jos, să se poată citi și din mers. De fapt, pe stradă, chiar se citea din mers.

Ion Cristoiu ne-a îndemnat mereu să scriem în așa fel încât cititorul să se simtă acolo, în poveste. Cred că și de aceea era atât de căutat: cititorii simțeau că pune pe hârtie exact ce gândesc și simt ei.
Nicolae Manolescu scria, în acea vreme, despre ce l-a făcut unic pe Ion Cristoiu: „…el are o priză superioară la eveniment, este un bun diagnostician și anticipează, deseori în chip uimitor, sensul evoluției lucrurilor”.

Aceasta este explicația succesului de netăgăduit pe care l-a avut: din scrierile sale reușeai să afli nu doar ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, ci și ce va fi.
Aceste șapte volume de proză politică vor rămâne ca o amprentă, pentru că au fost consemnate de un Istoric al Clipei care s-a uitat către viitor.

Cora Muntean