A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare

Anii trec, zilele se duc, ne găsim, din copii inocenți, maturi măcinați de griji și probleme, ne plimbăm și bântuim pe cărările întortocheate ale vieții, pline de necunoscut, și îmbrăcăm diverse forme și chipuri .

Auzim, zilnic, vorbindu-se despre analfabetismul funcțional, despre tot ceea ce a fisurat cultura acestor noi generații, despre lipsa de implicare a guvernanților spre învățământ, cultură, cercetare. Dar, cică acestea nu fac performanță și nu prea merită investiții majore. Atunci, cum naiba, echipa de robotică a României ne-a adus atât de multă bucurie? Probabil cu multă implicare a profesorilor și a unor sponsori, care cred în potențialul lor. Asta a fost ca o paranteză a ceea ce vedem în jurul nostru.

Pentru mine, mai grav decât analfabetismul funcțional este cel ființei noastre. Acest analfabetism ce ne-a distrus spiritul, ne-a făcut să nu ne mai recunoaștem noi, ca ființe cu aplecare spirituală, ne-a făcut atât de cruzi și secătuiți de orice, aproape deșertici.

Adevărata noastră problemă este indiferența, neimplicarea, delăsarea. Pentru a putea construi o lume alfabetizată este nevoie de voință, de suflet, care să pună bazele unei umanități cordiale.
Dacă umanitatea este un complex al binelui, răului, al iubirii, atunci omul trebuie să fie, el însuși, umanitatea.

Toți suntem diferiți. Fiecare dintre noi avem un ideal, avem un scop și o determinare, dar aceste lucruri nu ar trebui să intervină în schimbarea noastră spirituală, nu ar trebui să transforme într-un câmp arid un suflet frumos.

Umanitatea din noi se împuținează cu fiecare ideal pe care îl atingem, iar cu cât suntem mai satisfăcuți de atingerea scopurilor pe care ni le-am prioritizat, cu atât ne îndepărtăm de esența vieții, de noi.

Și ce alt exemplu mai bun poți să dai decât imaginea care a circulat, cu atâta cinism, cu președintele actual al liberalilor stând singur pe un scaun, într-o sală plină de oameni dezumanizați de interese? Cât de repede au uitat cei ce dănțuiau pe acea scenă momentul lingușelilor fără mască, în fumul înecăcios de trabuc, din biroul din palatul Victoria.

Și așa ajungem, sau nu, să înțelegem, extrem de greu, că a fi om sau a avea umanitate este cu totul altceva, înseamnă să fii bun și recunoscător lui Dumnezeu, pentru acest dar ce ni-l oferă și anume de a ne găzdui pe acest pământ.

Ne place să epatăm în lux, bogăție, strălucire, doar pentru că ni se pare că așa atingem standarde înalte.
Însă, adevărata strălucire pe care ar trebui să o afișăm este demnitatea, inteligența, caracterul, altruismul, educația, cinstea și, nu în ultimul rând, talentul vocațional. Nemaipunându-se preț pe aceste calități, nici definiția umanității nu mai poate fi definitorie pentru un om.