A murit domnul Nimic și asta le-a ocupat multor televiziuni tot timpul

Tocmai ce ajunsesem la o înțelegere cu cetățeanul Nietzsche, când dinspre țară s-a auzit că a murit domnul Nimic. L-am întrebat pe cetățeanul Nietzsche dacă a fost la înmormântare și a dispărut ca mușcat de șarpe.

Despre domnul Nimic am mai scris. Revoluția decembristă m-a prins exmatriculată din Politehnică. Unii au fost exmatriculați din motive politice, alții, ca mine, din motive de absenteism ideologic. Pe românește, lene. O lene însă nu numai contemplativă, dar și deprinsă cu cititul. Regimul Ceaușescu făcea diferența dintre anarhici și puturoși, puturoșii erau și ei trecuți la reacționari pentru că lenea putea deveni contagioasă și, pe același fir logic, anarhică. Domnul Nimic fusese numit la șefia Ministerului Educației și Învățământului de prim-ministrul de pe atunci, Petre Roman. Studiam Mecanica Fină, domnul Petre Roman predase Mecanica Fluidelor, dacă îmi aduc bine aminte, și la facultatea ale cărei cursuri le urmam, dar pentru un alt profil. Nu ne-am întâlnit niciodată pe holuri, dar căminele erau pline de studente ale dumnealui, la fel de entuziaste precum suratele din industria textilă. În ianuarie 1990, eu și câteva alte zeci de studenți din toată țara (erau sute, dar vremurile erau încă tulburi, se deplasaseră la București doar cei ce reușiseră să scape de precauția și opoziția dragostei părintești). Pe Revoluție nu am găsit-o pe nicăieri. Exmatriculații se adunaseră în holul Ministerului Educației și Învățământului, cerând să vorbească cu ministrul, cu domnul Nimic. Domnul Nimic se baricadase în birou și nu a dorit să ne vadă. Deși vocali, nu am recurs la violență. La un moment dat și-a făcut apariția profesorul Dolphi Drimer. Îl cunoșteam pentru că în Politehnică Mecanica și TCM-ul ocupau aceeași clădire. În pauze se juca șah și bridge, studenți, profesori, după cum se nimerea. Profesorul Drimer și juca, și chibița. Pentru că m-a recunoscut, a acceptat să vorbească cu domnul Nimic despre doleanțele noastre, dar nu ne-a promis nimic, și pentru că doleanțele străzii nu erau … obiectul puterii. Când Ceaușescu se plângea de agenturile străine toată lumea își dădea ochii peste cap. Până la urmă chiar oamenii lui de încredere le-au adus la putere: agenți activi, agenți latenți. Dublu, triplu agenți, funcție de circumstanțele politice și economice. Nu-l plâng pe Ceaușescu, deplâng naivitatea lui.

În anii care au urmat, Universitatea Ecologică a comercializat diplome de tot felul, creând tâmpiți folositori pe bandă rulantă. Foarte mulți dintre oamenii pe care odată i-am admirat și i-am considerat mari intelectuali s-au dovedit a fi doar niște spoitori de intelectualitate.

Reînmatricularea a fost până la urmă aprobată chiar de domnul Petre Roman, după o vizită a studenților la Palatul Victoria. Ministrul Educației probabil desena încă de pe atunci monologuri în roșu și negru.

Despre unii poți spune că sunt poeți, despre alții că sunt romancieri, ce spui despre cei care nu scriu cine știe ce, dar vorbesc ca să nu tacă? Că sunt filosofi. Filosofi au fost Plato, Schopenhauer, Nietzsche, Freud, Kirkegaard, Unamuno și alții ca ei, cetățeni despre care am tot amintit, buni sau răi, după cum și unde i-a dus capul. Cei ca domnul Nimic nu sunt filosofi ci filosoferi, adică filosofează ca să-și justifice salariile.

A murit domnul Nimic.
Într-un sat uitat de televiziuni a murit Ilie. Ilie și-a ridicat casa de chirpici cu propriile lui mâini. A semănat și lucrat pământul de la bunici, a plantat pomi și și-a făcut livadă. S-a îngrijit de animalele pe care i le-a îngăduit Dumnezeu. Ilie a filosofat la gura sobei, iarna, când era vreme de reparat carul. Pe Ilie nu l-a plătit nimeni, dar s-a avut bine cu Dumnezeu. Nevasta lui Ilie i-a plătit slujbă la biserică și a mulțumit proniei cerești că l-a luat pe Ilie înainte de a-l vedea pe tată-său Ion făcut de comèdie de guvern. Nu m-ar mira ca ai lui Ilie să le transmită prin Ion câte ceva guvernanților. Ceva de genul: „V-am dat afară!”. Pe restul cuvintelor numai cetățeanca Dana Budeanu le poate pronunța cu eleganță plexi-solară.

Eu am o mai veche răfuială cu cetățeanul Freud, care o dată s-a uitat în poală și nu și-a mai revenit. Dacă cetățeanul Nietzsche s-a gândit că poate modifica biografia lui Dumnezeu, cetățeanul Freud a atras atenția asupra naturii falice a cuvântului, folosindu-se chiar de existența opoziției: Dumnezeu și Isus Christos. Cetățeanul Freud a ignorat nașterea, un atribut de neegalat al feminității, Universului, riscând să fie trimis și dumnealui la părinți de către mai tânărul cetățean poet Mircea Dinescu. S-ar putea să fi dat peste cel cu nuiaua.

Fiind post, se gândește omul să mai dea și câte ceva de pomană. Frații de barbiturice ai cetățeanului Freud o fac simbolic, discret. Cu jenă vorbesc despre acest subiect, la vârsta mea speram să descopăr și în alții înțelepciune și bun simț, dar zilele trecute am descoperit pe tampoanele destinate igienei feminine simboluri falice. Asemenea mârșăvie și lipsă de scrupule mi se pare demnă doar de faliment. Probabil v-ați tot întrebat ce am împotriva masoneriilor: mizerii de felul acelora pe care le tot expun. Toate firmele masonice au în sigle simboluri falice, unele la vedere, altele ascunse, descifrabile doar pentru cunoscători. Cu ceva timp în urmă ziarele și-au făcut timp pentru scoaterea din anonimat a scandalului iscat de interzicerea desenelor animate cu Peppa Pig în China. Profilul acelui personaj de desene animate e un falus. Multe din cărțile pentru copii conțin astfel de simbolistici. Tâmpirea copiilor a început de mai multă vreme, puțini însă au realizat cât de mizerabilă poate fi metafizica unora, tați la rândul lor. Cel mai trist lucru de pe Pământ e că până și unii dintre cei mai inteligenți oameni de pe planetă se consideră reprezentați doar de organele lor sexuale.
Vă las cu ce i-a spus Ion lui Gheorghe: