Festivalul democrației s-a încheiat, Florin Cîțu este noul președinte al PNL

A plecat ÎPS Vasile Someşanul și au rămas cărțile cu dedicație

Când Înalt-Preasfinţitul Vasile Someşanul a împlinit 60 de ani, tata a fost şi el de faţă la sărbătoarea zilei de naştere, într-un cerc restrâns, după câte-mi amintesc că ar fi zis tata. ÎPS Vasile Someşanul a ţinut o scurtă cuvântare, în care, cu modestia care-l caracterizează, nu a vorbit despre sine, ci despre mama lui şi despre Liţa Ană (străbunica mea) şi doamna Filofteia Simion (una din bunicile mele). A povestit despre cum le-a cunoscutut, şi despre sprijinul, căldura şi familia pe care i le-au oferit pe timpul cât a fost student la Facultatea de Teologie din Sibiu. Celelalte două „mame”, prin întâmplare şi destin. Azi, 10 decembrie, Teia ar fi împlinit vârsta de 101 ani. Azi voi povesti puţin despre ÎPS Vasile Someşanul de odinioară, căruia Ana, Teia şi Monica îi spuneau atunci pe numele mic, adică Vasile. O aducea de fiecare dată pe Liţa Ană acasă, seara, de la vecernie. S-au cunoscut pe un caldarâm, vis-à-vis de Liceul Octavian Goga, în dreptul trecerii de pietoni de pe Şoseaua Alba Iulia. Era altă trecere de pietoni pe atunci. Pe acolo treceam şi eu, ca elevă de clase primare, spre şi de la şcoala generală numărul 15. Străbunica Ana nu mai vedea decât prin ceaţă deasă. Tânărul student rămânea la cină, pentru că altfel nu i de dădea voie să plece. Şi nici nu insista să plece. Duminica veneau toţi trei: Vasile şi încă doi tineri studenţi, prietenii cei mai apropiaţi. La faimoasa supă de tăiţei de casă sau de găluşte, binecuvântată şi de ceva brânză telemea de Mărginime. Brânza se tăia în cuburi mici şi se punea în zama fierbinte la topit. Dacă nu o-nghiţeai repede. Urmau cârnaţii, făcuţi într-o gospodărie din Băbeni, sau carne de porc păstrată în borcan cu untură şi laptele gros, de oaie, pe post de acritură, în loc de murături. La noi nu se mânca în exces. Era o măsură, deşi nu erai conştient de ea, pentru că era firescul. Aceste cine şi mese de duminică erau pline de bucurie, de poveşti domoale şi de bucate alese. După desert, urma joaca în care deveneam personaj principal. Cine mai zice că răsfăţul administrat fără exces, şi nu ca o constantă de zi cu zi, de rutină, nu este bun? E bun şi dezvoltă. Fraţii mei întru zilele de sărbătoare, sau cei trei magi, îmi citeau câte un basm, ziceau o poveste, un cântec-cântare pe trei voci, mă învăţau să desenez. Veneau cu daruri, cărţile cu dedicaţie, fiind cele de care-mi amintesc. Le-am citit, inclusiv dedicaţiile, după ce fraţii întru sărbătoare au plecat din Sibiu, fiecare cu menirea şi destinul lui. Ţin minte că au venit într-o zi să-mi spună că de acum nu vor mai putea veni, că pleacă din Sibiu. Ei erau mai trişti decât mine, eu nu ţin minte să fi fost, pentru că nu înţelegeam ce-i despărţirea. Sunt convinsă că le-am simţit lipsa, dar supa de tăiţei, telemeaua, jocul şi prietenia cu Cristina alungau orice dor pe timpul primei copilării.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „A plecat ÎPS Vasile Someşanul și au rămas cărțile cu dedicație”

  • mamaia avea randuielile ei,
    venea popa la sarbatori si ne impartasea, stateam la coada ca eram multi:)), 6 veri si verisoare,
    ca la mamaia acas am ajuns toti!, dupa ce-am implinit un an, cel mult, si am ramas impreuna toata copilaria:))

    …de fapt gradinita satului avea cam 15 copii, educatoare exista, insa cladire nu, asa ca, pina la urma, gradinita satului s-a mutat la mamaia acas!:))), motiv pentru care bucuria copilariei s-a putut cocota pe noi piscuri!:)))

    popa avea barba aaaalba ca laptele, ochi de un albastru iesit din comun, zambet insurubat in riduri, o minunatie de popa, …sa te tot spovedesti!:)))))

    satul meu e luuung, motiv pentru care un cap se apropia de-o biserica, celalalt cap de alta biserica:)), prin urmare de sarbatori treceau pe la noi ambii popi! :)), insa asta, nou in poveste, era chiar de poveste!:))), ca de fiecare data cind…zicea ce avea el de zis, …chipurile citea din carti sfinte, de fapt stia… literele pe de rost!:)))),
    noi, verii, ne prapadeam auzindu-l cum recita, penca avea o asa mare viteza la rinduit litere, ca din cuvinte se subintelegea, daca ascultai slujba de zeci de ori, ca e…ceva cu biserica!:)))))))
    altfel, ambii popi erau minunati!:), insa batrinelul cu barba alba si zambet din nastere mi a ramas in suflet:)

    • io, om din satul meu, ala dintre doua biserici:))),
      am copilarit in rinduielile mamaiei mele,
      care isi purta grijile la brat cu Dumnezeu:)),
      deci nici nu mi-ar fi trecut prin inima ca vreodata m-as fi aflat in offside fata de biserica,
      … altfel decit declarindu-ma perpetuu un pacatos sadea!:))), ca aicea mereu am fost in offside!:)))

      insa uite ca a sosit si vremea in care, postind un comentariu pe un sait ortodox, m am trezit ca postarea mi a fost, brusc, stearsa!:)))), primind, pe loc, si motivatia demersului: Yin-Yang e…erezie, sau asa ceva!
      :))

      nici nu mai zic ca mi trecuse, oleaca mai nainte, prin inima, sa ma duc la patriarh sa ma faca popa!:)))))), dar din dar, gen!:)))
      mi atrecut!:))))
      io, tot cautind pietricele stralucitoare-n drum, am ajuns sa le asamblez intr un intreg, indiferent ce culori aveau sau din ce religie erau izvorite:)), asa ca…sint ortodox, da stau cumintel in banca, dar asta doar dupa ce mi am facut banca din intreg Universul!:))))

      • cateodata dedicatia e un simplu zambet.
        cateodata el ramane srijelit pe peretii Inimii.

  • Desi l-am vazut doar în documentare, îmi place tare mult Cimitirul Vesel de la Săpânța. Câteodata îmi imaginez ce s-ar fi putut scrie pe crucile celor dragi mie care au plecat, daca s-ar odihni si ei acolo.
    Si cum povestirea ta mi-a adus aminte de supa cu taitei a bunicii, supa dumnezeiasca pe care nimeni nu o facea ca ea, m-a dus gândul la epitaful care i s-ar fi potrivit scumpei. În spiritul acelui minunat cimitir, ar fi trebuit ca poezioara de pe cruce sa aminteasca de supa ei de gaina cu taitei subtiri, cu cel mai bun gust pe care multi l-au simtit vreodata.
    Multumesc, Monica, pentru aducerile-aminte.

    • Am fost la Cimitirul Vesel si imi place mentalitatea care i-a dat nastere. Interesant, e un fenoment izolat. Doar la Sapanta. Si e vizitat ca un fel de cimitir-muzeu. Ma bucur ca ti-am amintit de supa de gaina cu taitei facuta de bunica ta.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog