Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

A venit doamna Ursula cu miliardele. Reportaj din stradă

Am scăpat de congresul PNL, care a fost hitul acestei veri. Ce congres? A fost ca la măcelărie, dar nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă. Și nici sinuciderea unui partid nu-i treaba poporului. Poporul e cu necazurile lui, care, toate se rezolvă ca-n basme, dacă vin banii de la Bruxelles. De aceea, șefa Comisiei Europene a fost așteptată ca Papa de la Roma. Când Cîțu spunea „vine doamna Ursula”, tricoul cu Foo Fighters i se lipea de inimă și i se putea auzi extrasistola, de la emoții, firește. Basmele alea spuse de Rareș Bogdan că Cîțu a dat cu pumnul în masă la Bruxelles în fața doamnei Ursula au fost pentru delegații la congres. Și pentru Ghinea, șefa Comisiei Europene e tot doamna Ursula, că ne-a zăpăcit cum a trimis el PNRR-ul direct ei. Regulile și bunele maniere spun că doamna nu ar fi tocmai Ursula, ci von der Leyen, dacă ținem la etichetă.

În fine, luni, 27 septembrie, pe la prânz, doamna a scris pe Twitter:

„My #NextGenerationEU tour continues! I’m now off to Romania to see how the recovery takes hold on the ground. #NextGenerationEU lays the foundations for a greener, more digital Europe”.

Asta, după ce a anunțat și Guvernul și toată lumea fierbea că vine doamna Ursula cu banii din PNRR. Unii, mai prudenți, nu au mai căzut în capcana de anul trecut, când era să mergem tot poporul la aeroport, să-i cărăm geanta lui Iohannis cu alea 80 de miliarde de euro în ea.

Eu nu m-am acreditat. La Cotroceni nu mai frecventez, la Guvern nu aveam ce face, că doar îi vedeam cum dau mână și în live-urile pe care le dau. Dar am zis să merg la spital, la Universitar. Din Victoriei până acolo am mers pe jos, că aveam timp. E plăcut și am văzut o mulțime de oameni faini. De exemplu, un tânăr cu care m-am ciocnit, la propriu, că amândoi eram cu nasul în telefon. Mi-a prezentat scuze și chiar se vedea că-i pare rău. Când i-am spus că e și vina mea, mi-a răspuns: „Nu, eu ar trebui să fiu mai atent”. Ținea un trandafir roșu în mână și l-am privit zâmbind. „Mă întâlnesc cu iubita mea”, mi-a zis și a roșit. Apoi am întâlnit hoarde de copii care mergeau sau ieșeau de la școală, cu sau fără părinți. Râdeau și povesteau și mi-a plăcut. De mult nu am mai văzut manifestată o bucurie sinceră.

Dar nu vă voi povesti despre toate acestea, deși mi-ar face plăcere, ci despre doamna Ursula, că o așteptăm precum așteptau iezii capra. Evident, m-am rătăcit. Nu mai întreb pe unde să o iau, deoarece mă disperă bucureștenii. Se plâng de sedentarism și consecințele lui, dar nu ar merge pe jos deloc. Imediat îți indică să iei autobuzul, tramvaiul, troleul. Când întrebi: „Dar e departe?” spun, cu aerul că ai de mers până la capătul lumii: „Daaa, două stații”. Păi eu două stații merg fluierând. Merg zece. În plus, cum să dai 3 lei să mergi două stații? Eu boicotez transportul în comun, în afară de metrou. Am mai umblat pe câteva străduțe până am văzut clădirea spitalului. În drum, aproape mă împiedic de capul unui muncitor care era într-un canal. Celălalt, colegul, ședea pe un gard. „Dar ce faceți, controlați canalele, că vine doamna Ursula?”, întreb eu. „Nu, s-a stricat ceva”, spune cel din canal. „Dar cine-i doamna Ursula?”, întreabă cel de pe gard. Și uite așa, mă întind cu ei la o poveste. Când le-am zis de miliardele de euro, s-au stricat de râs. „D-apoi chiar credeți că ajunge ceva la noi? Fură ei tot, fiți fără grijă”, a spus cel de pe gard, care părea șef, pentru că tot el a tras și concluziile: „Toți fură, doamnă. Absolut toți. Și ăștia de-aici, și ăia de-afară. Și uitați prețurile cum au crescut. Ce ne-om face la iarnă?”. Cum nici eu nu știu ce m-oi face la iarnă, am ridicat din umeri.

Ajung la spital când doamna Ursula nu ajunsese nici la Cotroceni. Deja era plin de sepepiști și jandarmi. Eram îmbrăcată ca Cîțu când vrea să arate că e șmecher. Nu cu chiloții peste pantaloni, ca Superman, nu vă gândiți la asta. Eram cu o ținută casual, că de-mi dădea prin cap să-mi pun un sacou, altfel mă învârteam. De-a lungul celor aproape 30 de ani de presă, am învățat că trebuie să te descurci și să te dai ce nu ești. Bine, în Tîrgu Mureș, unde mă știa toată lumea, nu puteam, dar aici ar fi floare la ureche. Când e vreo adunare de-asta, trebuie să știi să te strecori unde intră ei. Eu, fiind mică, dacă mă bag fix între ei, și mă bag, nu am nicio jenă, mă ia valul și intru. Nu mai stă nimeni să mă controleze dacă sunt lângă un vip. E adevărat că la congresul PNL nu am putut intra pe poarta vedetelor, dar acolo eram singură. Sau să mă prefac că sunt cu treabă, alta decât a mea. Bine, se pot crea și confuzii. De exemplu, săptămâna trecută, văd mare adunare în Piața Victoriei. Era un protest al iranienilor. Mă apuc eu de făcut poze, deoarece mărturii trebuie să ai mereu, și căscam gura pe acolo. La un moment dat, trece un tânăr și-mi zâmbește discret. Mă uit la brâul lui și văd umflătura de la pistol. Îmi zice: „Să trăiți!”. După ce am plecat, m-am tot gândit că e tare nepregătit. Nu că s-a deconspirat, că se vedea de la pistol. Cum să crezi tu că o femeie, la vârsta mea, nu a reușit, la naiba, să avanseze în carieră și a rămas tot la stadiul de vânat protestatari? Mă rog! Nici ăștia din servicii nu mai sunt ca pe vremea mea.

Revenind. M-am dus la intrarea vizitatorilor și am stat să îmi fac un plan. Știam, din experiență, că voi avea de furcă cu băieții. De când mă știu am avut, pentru că niciodată nu m-am dus unde ne mânau ei. E, când eram mai tânără mai ținea cu câte o glumiță, cu o palmă peste fund, pe care mă prefăceam că nu o observ. Acum trebuie să fiu sobră, îmi spun, și intru hotărâtă prin partea din față. Mă uit dacă steagurile stau bine, studiez pietricelele, să nu-i intre tocul doamnei, deși nu are, dar s-ar putea să aibă. Unii se uitau prin coșurile de gunoi, m-am apucat să arunc și eu o privire. Și a ținut. O jumătate de oră, până când m-a pus naiba să fac o postare pe Facebook: „Un șir de ambulanțe care stau. Lângă, personal care șade. Imaginea poate fi folosită de cioclii apocaliptici pentru a anunța că nu prididesc să care pacienți cu co. Erau Ursula este așteptată ca Papa de la Roma. Sepepiști, cu și fără câini, caută prin canale și coșuri de gunoi. Un medic zice ocoș către altul, care nu știa ce e cu zarva asta: Vine Ursula, președinta Parlamentului European. Și s-a urcat într-o mașină care costă cam cât apartamentul amărâtului care îl așteaptă cu plicul sub pernă”. Asta am scris și am pus și fotografia. Paranteză: Ditamai medicul nu știa că e șefa Comisiei Europene, nu a Parlamentului European. Și mai râdem de alții!

Nu au trecut 5 minute și vine un băiat la mine. Mă întreabă dacă am cod QR. Dau să îi arăt, dar nu-l mai interesează. Acum voia acreditarea. Încerc să îi explic, el mă poftește în drum. „E, lăsați că din stradă ies articole mai mișto!”, insinuez eu o amenințare. L-a lăsat rece. Adopt o tactică defensivă și mă retrag la intrarea vizitatorilor. Și pe acolo îi cam rărise pe oameni, pacienți, nici urmă, că se vedea prin gard. Cum să vadă doamna Ursula că bolnavii umblă ca vodă prin lobodă? Portarul de la poarta care face legătura dintre cele două curți era stăpânul. Bine, nu la nivelul la care era cel din față, ăla era Dumnezeul paznicilor, dar vă spun mai târziu. Îi dau mesaj unui tip de la reprezentanța Comisiei Europene, să mă acreditez naibii, deși știam că dacă merg la grămadă nu-mi iese nimic, dar măcar să se pună că am încercat. Omul, foarte drăguț, răspunde prompt și îmi spune că guvernul se ocupă. La guvern, habar n-am cine se ocupă, că acolo Cîțu le face pe toate, așa că am renunțat.

M-am întors și m-am pus lângă barieră, pe domeniul public. Bine, și esplanada din fața spitalului, tot domeniu public e, că doar e un spital public. Și stăteam și ne uitam unii la alții, zici că eram în Fâșia Gaza. Acolo era și portarul. Ăsta dirija medici, asistente, mașini în parcare. La un moment dat, vine spre mine băiatul care m-a aruncat în stradă. Îi fac semn să rămână în jurisdicția lui, adică dincolo de barieră. Că și eu stăteam pe trotuar, pe domeniul public. A venit un altul, dar din altă direcție și m-a luat cu frumosul. Că dacă sunt un simplu cetățean sau ce dracu caut eu acolo de stau. „Nu, domnule, sunt de la presă, dar incompetenții ăștia cu organizarea nu știu să se ocupe de un eveniment atât de important”, i-am turuit eu. Și dacă mă lăsa, ajungeam și la Iohannis și la Cîțu și-i făceam praf, dar a fost diplomat. A zis că pot sta, dar în câteva minute au mai apărut lângă mine doi civili și trei soldați. Șase bărbați păzeau o femeie. Dar și unul mă putea pune la pământ, în caz de ceva. În fine, decât să mă bulucesc cu zeci de colegi acolo, mai bine singură și bine păzită. Între timp ajunsese și doamna Ursula, și Iohannis și Cîțu și m-am uitat la ei în live-ul de pe Facebook.

La un moment dat, a apărut o doamnă de etnie să întrebe dacă ei îi dă UE bani. Eu, ca să nu-i apuce pe ăia nervii că fac poze, m-am prefăcut că fac selfie. Și vine doamna la mine și-mi zice: „Șmecheră sunteți, de fapt dvs. îi filmați pe ăia”. Ne-am amuzat amândouă, și eu am intrat în vorbă cu ea, că nu-mi cade rangul. Până și ea a făcut mișto de miliardele de euro, până și ea a observat ce cocoș se dă portarul. „Ăsta îi va zăpăci la cap pe toți povestind cum a păzit-o el pe cucoana aia de la Ioropa”, a spus ea și a râs. Deja formasem un grup organizat și băieții erau mult mai vigilenți. Doamna a plecat, nu înainte de a spune: „Cresc prețurile, maică, de nu mai facem față”. Portarul a privit-o cu dușmănie, de parcă el ar avea reduceri din start, doar pentru că a vegheat la descinderea doamnei Ursula.

M-am plictisit și am decis să plec. Când am trecut pe lângă ultimul soldat, m-am întors și le-am citit pe fețe ușurarea. M-am dus spre metrou la Eroilor, dar când să mă fac nevăzută m-am întors să mai fac niște poze la câteva mașini de poliție care blocau o stradă, de iar au intrat ăia în dispozitiv. După ce am stat așa un pic, să par nehotărâtă, chiar am plecat.
Apoi m-am întrebat de ce o fi venit președinta Comisiei Europene în România, că doar nu s-a dus în fiecare țară. Om vedea!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „A venit doamna Ursula cu miliardele. Reportaj din stradă”

  • La finalul unui articol plin de umor a venit si bomboana de pe coliva noastra :
    „Apoi m-am întrebat de ce o fi venit președinta Comisiei Europene în România, că doar nu s-a dus în fiecare țară. Om vedea! „

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog