Acasă în America

2. În restaurantele din America se mănîncă pur şi simplu

Impresia de familiaritate mi-a fost mult sporită şi de atmosfera din restaurante. Europa cultivă această instituţie ca pe un teritoriu de dat în spectacol. A lua masa în oraş e, în Europa, un prilej de complicată ceremonie. Pentru americani, restaurantele sînt în majoritatea lor, locuri unde se mănîncă pur şi simplu. Intri în aceste fast food-uri, te uiţi la lungul şir de mîncăruri expuse pe linia de autoservire, citeşti tăbliţele pe care scrie – patru dolari trei linguri de salată, îţi umpli farfuria de plastic şi te aşezi la masă. La noi, în Europa Orientală, astfel de restaurante sînt tot atîtea spaţii ale mizeriei, ale feţelor de masă murdare, ale ospătarilor împiedicaţi, cu halate pătate de sosuri, ale femeilor de serviciu care şterg masa în chip ostentativ, ca să te simţi cît mai prost, în timp ce înfuleci. Aici, în America, totul străluceşte de ordine, de curăţenie şi de zîmbet, ca la orice mare restaurant.

Dar chiar şi la restaurantele şi barurile normale, familiaritatea rămîne atmosfera dominantă. Am fost la New York, într-o seară, la barul Hotelului Marriott, unul dintre cele mai scumpe din marele oraş al Americii. Lifturi de sticlă, luminate, holuri strălucitoare, limuzine trase la scară. Barul însuşi e o capodoperă a modernităţii. Se roteşte în jurul axei sale pentru a-ţi oferi întreaga privelişte a zgîrie-norilor de carte poştală. Dus de o cunoştinţă pentru care am făcut o concesie, (altor invitaţii le-am răspuns politicos printr-un refuz), am urcat pînă la etajul 40. În blugi şi bascheţi. Nimeni nu m-a privit chiorîş. Nimeni nu m-a întrebat unde merg. Cu o uitătură tipică unor astfel de interogatorii, adică o uitătură sinteză, un sfert suspiciune, un sfert dispreţ şi jumătate ameninţare cu bătaia. Lumea de la bar corespundea din plin democraţiei mele interioare. Oameni de tot soiul, în haine şi încălţăminte amestecate. Barmaniţa mi-a luat comanda fără să strîmbe din nas, deşi cerusem doar apă minerală. Atmosferă plăcută, zgîrie-nori derulîndu-se pe rînd privirilor noastre, după cum se rotea maşinăria. Un singur impediment:
Orchestra.

Ca peste tot în lume, membrii formaţiei depuneau strădanii uriaşe pentru a lărmui cît mai tare. Noroc că, întregul etaj învîrtindu-se în jurul lui însuşi ca Pămîntul în jurul axei sale învăţate la şcoală, zbieretele alămurilor şi bubuitul tobelor ne năuceau doar un minut-două, cît timp orchestra, rotindu-se împreună cu întreg barul, poposea în dreptul nostru. Zarva se îndepărta apoi, încetul cu încetul, îndreptîndu-se spre alte zări de lume pline, vorba poetului, ale barului, să-i năucească de cap şi pe alţii.

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Acasă în America”