Acasă în America

3. Genii ale vîrîtului unei mărfi pe gît

Familiaritatea e şi trăsătura de caracter a magazinelor din America. Ea poate fi rentabilă pentru cei ce-o practică. La New York, am intrat, întîmplător, într-un magazin de electronice. Duceam cu mine, ca pe o puşcă-mitralieră, camera de luat vederi. N-aveam de gînd să cumpăr ceva. Raita mea prin magazin şedea sub semnul principiului sfînt al vizitei într-o expoziţie de pictură pe care n-o înţelegi. Intri, îţi arunci privirile pe pereţi, te învîrţi încolo şi încoace, îl remarci pe autor tăifăsuind la o măsuţă cu un prieten şi pleci. Nu rămîne nimic în capul tău. Ai uitat-o pentru totdeauna, imediat cum ai ajuns pe trotuar. Camera mea video avea o lentilă specială de mărit unghiul focal, cumpărată din Franţa. Am intrat în magazin pregătit sufleteşte pentru o scenă pe care o consider, prin repetare la infinit, deja tradiţională în spaţiul anglo-saxon. De undeva, din adîncurile prăvăliei, îşi face apariţia un cetăţean care te întreabă misterios: Can I help you? Adică, vă pot fi de folos cu ceva? După o zi de stat la New York, am învăţat la iuţeală cum trebuie să faci faţă acestei situaţii. Dai din mînă, murmurînd ceva nedesluşit. Chiar dacă nu pricepe o boabă din engleza ta, respectivul îşi dă seama că ai vrut să spui:
Am intrat doar ca să văd ce mai e pe aici, n-am de gînd să cumpăr nimic, deocamdată, o să văd dacă o să cumpăr ceva.

Şi se retrage discret şi imediat. Contribuie crucial la succesul acestei formule nu fermitatea din mormăitul tău, ci faptul că respectivul nu se dă de ceasul morţii să te ajute, aşa cum făgăduieşte întrebarea. De astă dată, însă, scenariul mi s-a dat peste cap. N-am apucat să fac nici doi metri printre rafturile pline de mărfuri, că s-a şi ivit lîngă mine un cetăţean cam la 50 de ani, cu un pronunţat aer latino-american. Spre deosebire de antecesori, el nu s-a interesat: Can I help you? Arătînd cu degetul spre lentilă, mi-a imediat trîntit axioma că e slabă. Că magazinul în care lucrează, pentru că respectivul era doar vînzător, îmi poate oferi una mult mai bună. Pînă să mă trezesc la luciditate, cetăţeanul m-a luat de umăr şi, bătîndu-mă amical pe spate, m-a tras după el la tejghea, mi-a înşfăcat camera, a dat jos din raft o cutie, a scos o lentilă de culoare galbenă, a desfăcut-o din hîrtie şi, cu mişcări de scamator, a înşurubat-o în locul celei franceze, după care, triumfător, de parcă el ar fi produs-o, şi nu concernul Sony, mi-a demonstrat, cu ajutorul unei cutii de carton didactice, puse la îndemînă, că graţie ei camera reuşeşte să filmeze şi pe întuneric. Toate acestea s-au desfăşurat într-o viteză atît de mare încît n-am avut timp nici să schiţez cea mai mică împotrivire. Pierdusem deja 800 de dolari. În acelaşi ritm infernal, dar mai ales cu aceeaşi familiaritate, respectivul mi-a băgat pe gît şi un microfon care acţionează de la distanţă. Ca să fie cît mai convingător, mi-a pus nişte căşti la urechi şi, ducîndu-se în celălalt colţ al magazinului, s-a apucat să cînte în măciulie o arie de operă. Cît costă? m-am interesat eu, năucit de repeziciunea cu care se petrecea totul. Celălalt s-a făcut că n-aude. Şi, în timp ce-mi se împacheta microfonul, mirosind de departe sînge de cumpărător naiv, s-a ivit ca din pămînt un alt vînzător. Şi el animat de idealul revoluţionar de a-mi vîrî ceva pe gît. Tînăr, cam de vîrsta întîiului, îmi propune un stilou spion. Dacă-l laşi, ca şi cum l-ai fi uitat, într-o încăpere, el înregistrează totul. Refuz cu străşnicie. Nu pentru că ar costa, ci pentru că-mi e o teamă groaznică să ştiu ce se vorbeşte despre mine cînd nu sînt de faţă. Sceptic definindu-mă, n-am nici o îndoială că zic despre mine lucruri rele, pe care n-au curajul să mi le arunce în faţă. De aceea, refuz astfel de înregistrări discrete. De unde pot trage concluzia că sînt şi eu om, ca toţi ceilalţi. Supus, adică, nevoii vitale de a mă amăgi un pic.

Învîrtit pe toate părţile, ca o clătită, nelăsat nici să respir, d’apoi să mă mai întreb şi cît costă, iată-mă pricopsit cu noua lentilă. Ies din magazin, făcut fleaşcă de vînzoleala vînzătorilor, de iuţeala cu care s-au petrecut toate şi, mai ales, de incapacitatea mea de a opune rezistenţă. Am o lentilă nouă la camera de luat vederi. Dar şi o gaură în buzunar de 800 de dolari.

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii