Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Acasă la Nicolae Labiș

MOTTO:
„Numai cine iubește poezia poate să simtă cum
inorogul de pe tapițeriile medievale simțea apariția
virginei. Labiș era un virginal în spirit, gingaș în
alcătuiri și, din pricina frigului emanat de austeritate,
de neîmbrățișat, de neatins.”
Nichita Stănescu

Ajung la Mălini în plină toamnă existențială. În curtea poetului, trandafirii au înflorit și împrăștie în jur un parfum văratic. La urma urmei, anotimpurile sunt simple convenții, nu altceva. O liniște foșnitoare a pogorât peste mălinii veștejiți de dogoarea soarelui… „Tristețea mea aude nenăscuții câini/ pe nenăscuții oameni cum îi latră”… Ce mai gând i s-a năzărit lui Nichita Stănescu să scrie atunci despre moartea colegului său de zbucium liric… Un dulău ciobănesc mă adulmecă blând de la distanță, printre scândurile drepte din gardul de alături. Îi dezmierd căldura de animal credincios și versul labișian îmi sparge timpanele, însă nu sunt singurul îndatorat să-l admire pe cel sortit să fie comparat cu Mihai Eminescu. „Poezia lui îmi tăia respirația, pentru că am uitat să-ți spun, stimate prietene, că respirația mea era întocmai ca gâtul Mariei Stuart, iar poezia lui, întocmai ca toporul călăului.”[1] Îmi pipăi grumazul, e încă teafăr, deși câteva cicatrice îmi zgârie pielea degetelor. Rănile de odinioară s-au vindecat, dar nu s-au închis de-adevăratelea niciodată, de artă n-ai cum să te lecuiești vreodată! Statuia poetului mă întâmpină cu încruntătura aceea inimitabilă și irepetabilă a căutăturii răzbătătoare și tragică deopotrivă. „Avea ceva din măreția și fragilitatea țurțurilor de gheață, cei care, izbiți cu unghia, sună și se rup prin fractura unei scântei”[2], îmi țâșnește din magma memoriei o metaforă nichitiană. Mă rog să nu vină vreodată dezghețul, în timp ce mă pomenesc rozându-mi unghiile, într-un gest de reverență candidă. Tulburat, îmi feresc privirea de a lui. „Părea un mort frumos cu ochii vii ce scânteiau în afară”[3], vorba ploieșteanului, fratele său întru geniu. Pășesc sfios în casa poetului și nici semn de murire, Nicolae Labiș este la fel de viu ca și mine ! Noroc cu el, într-o vreme în care poezia română făcuse riduri, citesc pe un perete etern un strop mănos de ploaie soresciană. Dumnezeule, ce tărâm binecuvântat este limba română pentru poezie ! Un pământ al fecundității mirabile cum rar gășești altundeva, de aici și Olimpul nostru poetic. Părăsesc muzeul poetului, nu și spațiul lui zeiesc, căci Moartea căprioarei mă așteaptă pe seară, la asfințit, la o stână din satul însemnat de Marele Creator cu blazonul însămânțătorilor de har. Cavalul și flautul, ambele fermecate, se tânguiesc la doi pași de Drumul Baltagului, „ce-ngrozitoare înserare plutește-n univers !”[4] „În depărtare, spre pârâu, răsună,/ Ca un ecou, tălăngile la vaci./ Văzduhu-i aspru, greu și argintat”[5], ceas la care Pavel Ilincăi, țăran bisericos și iubitor de românitate, recită opera de căpătâi a consăteanului său urcat la zenit. De fapt, n-o recită, o naște chiar el, acum, din sufletu-i nemărginit și frumos, de-o puritate cerească. „Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters”[6]… Emoția mă copleșește, tremur din toate încheieturile, mi-e frig dintr-odată și carnea de miel înjintuit din farfurie s-a sleit… „De sus, lumina palidă, lunară”[7] cade înșelător, cernind „flori stinse de cireș”[8], o lacrimă mi se rostogolește pe obrazul inimii deszăvorâte, „clătinate spre stele”[9]… „Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…”[10], mă revolt în sine-mi în noaptea asta unică, de-o dumnezeiască blajinitate. Vocea recitatorului în straiele lui bucovinene „vuiește peste văi”[11], deși e mai degrabă vocea poetului. N-are nimic strident sau fals, Pavel Ilincăi este Nicolae Labiș înviat „la ceas oprit de lege şi de datini…/Dar legea ni-i deşartă şi străină/ Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,/ Iar datina şi mila sunt deşarte.”[12] Flăcările din vatra haiducească „dansează sălbatice, satanice jocuri”[13], ca niște șerpi roșietici îmblânziți de vrăjitorii cu flaut și caval. S-a căscat noaptea, „mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!/Plâng. (…) Mănânc şi plâng. Mănânc!”[14] Ciocnesc o cană cu vin cu minunatele mele călăuze în paradisul poetului și îmi potolesc anevoie plânsul de fericire.
Au trecut câteva zile de la noaptea aceea feerică și aproape onirică, în care am simțit respirația poetului mângâindu-mă pe gât. Scriu și plâng, scriu…


[1] Interviul lui Nichita Stănescu, realizat de N. Stoicescu și Andrei Leonard și publicat în Albumul memorial Nicolae Labiș, a fost editat de revista Secolul 20.

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Nicolae Labiș, Moartea căprioarei

[5] Nicolae Labiș, Frământarea intimă

[6] Nicolae Labiș, Moartea căprioarei

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Ibidem

[14] Ibidem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog