Acea Românie Educată în care cuțitul și maceta au înlocuit cartea și stiloul din ghiozdan

Suntem, încă, sub impactul emoțional al nenorocirii petrecute zilele trecute la Craiova, așa încât nu mi-aș îngădui să mai întorc cuțitul în rană avansând ipoteze și prezumții ca răspuns la întrebarea-cheie: a fost sau nu a fost premeditată fapta? În schimb, nu pot să nu îmi exprim surprinderea față de o anumită declarație pe care a făcut-o avocatul făptașului și anume că maceta de care acesta s-a folosit atunci când i-a atacat pe Melis și pe Emil era ,,uitată în ghiozdan de un an de zile’’. Cu tot respectul pentru domnul avocat, dar am impresia că ne ia de proști. Păi cum am putea să ne explicăm ce căuta acest obiect în ghiozdanul unui elev, fie el și de la o unitate școlară care pregătește viitoarele cadre ale Poliției Române, și cum se face că el a fost uitat acolo? Și nu o zi, o săptămână sau o lună, ci un an de zile?!

Dar, până la a primi răspuns mi-aș permite să atrag atenția că nu este pentru prima oară când vedem că, pe zi ce trece, crește numărul adolescenților care, aflați pe băncile gimnaziilor sau a colegiilor, au în ghizdanele lor un astfel de obiect. În ghiozdan, acolo unde ar trebui să se afle manualele, caietele, stiloul și, mai nou, laptopul, se găsesc macete sau cuțite, de care aceștia se folosesc pentru a-și rezolva dispute cu colegii sau cu alte persoane cu care intră în conflict. Inclusiv disputele cu aspiranții la grațiile unor domnișoare. Ceea ce, după cum au povestit colegi și prieteni ai Melisei, s-ar fi întâmplat și de această dată, așa încât se poate lua în calcul și că fapta a fost premeditată. Idee pe care domnul avocat o respinge categoric și merge pe varianta unui conflict spontan.

Să lăsăm, însă, justiția să își facă treaba și să ne aplecăm asupra cauzelor majore ale acestui fenomen care capătă o foarte îngrijorătoare frecvență și anume manifestările de violență, nu numai verbală, pe care le comit elevii din școlile țării încă de la o vârstă la care ne-am fi așteptat ca ei să trăiască și să viseze în universul baladelor și al idilelor. Nu zic ba, poate că eu și generația mea nu înțelegem (sau nu vrem să înțelegem?!) că, în zilele noastre, emanciparea tinerilor începe mult mai devreme decât acum treizeci sau cincizeci de ani.

,,Azi până și copiii știu jocurile toate;/Veacul înaintează’’- ne-a prevenit încă Grigore Alexandrescu, dar noi ne-am făcut că nu ne pasă și acum culegem ce am semănat. De fapt, ceea ce nu am semănat, pentru că, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, în afara unor sloganuri publicitare de genul ,,bullyng is bad’’, nu am putea să vorbim despre un program coerent și temeinic fundamentat de prevenire, de stopare și de combatere a violenței în rândul adolescenților și al tineretului.

Cât despre fanfaronada pompos intitulată ,,România educată’’ chiar că nu mai este cazul să vorbim fie și numai dacă luăm în considerare distanța de ani lumină care o desparte de realitate. O realitate pe o definește dureros de precis formula ,,capitalism de cumetrie’’. Lamentabil simulacru al politicilor autentic liberale și al democrației moderne, în care nu mai există valori etice, etice sau religioase, ci numai valori de schimb și valori de întrebuințare. Bașca mentalitatea de târgoveț în care celălalt nu este decât unul căruia, dacă tot l-ai prins, trebuie musai să îi iei trei rânduri de piei fiindcă nu mai știi când mai ai ocazia. Vajnici exponenți și beneficiari ai ,,capitalismului de cumetrie’’ care nu au auzit și nici nu vor să audă de ideea de solidaritate și de întrajutorare și pentru care competitivitatea nu are alt principiul călăuzitor decât ,,să moară și capra vecinului’’. Nu vreau, în niciun caz, să se înțeleagă de aici că ignor rezultatele sau chiar performanțele unor adevărați profesioniști ai mediului economic din România post decembristă, dar cred că încă mai este foarte mult loc pentru punerea în act a unor politici prin care inițiativa privată, în primul rând din industria și din agricultura românească, să fie stimulată și, atunci când este cazul, să fie protejată de tentaculele competiției neloiale.

În aceste împrejurări, este și cazul să ne întrebăm ce alt model de viață, de gândire, de comportament și de acțiune socială poate oferi, începând cu familia și cu anturajul cotidian, capitalismul de cumetrie decât pe cel al grobianului tupeist și violent. Pentru care nu există nici omenie, nici stimă și nici respect, ci numai profitul fără muncă. Profitul său și al șlehtei sale. Indivizi pe care îi albesc la comandă și, nu o dată, contra cost, cadre specializate dintr-o justiție aflată, ea însăși, într-o mare, categorică derivă.

Așadar, pentru a pune capăt escaladării actelor de violență în rândul tineretului școlar și nu numai a acestei categorii de populație, este urgentă nevoie de o analiză temeinică și profundă a cauzelor care le generează și le întrețin. Adică, de un proiect de țară care să restaureze meritocrația, să îi descopere, să îi promoveze și să îi protejeze pe adevărații exponenți ai spiritului creator și ai Interesului Național al României Europene. Proiect de țară în care școala și dascălii săi să își redobândească statutul social și civic, iar cuțitul sau maceta să nu mai își aibă, sub niciun motiv, loc în ghiozdanul elevului.