Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Acum după Comunicatul Comisiei Europene, sînt sigur: România va fi admisă în Schengen!

Joi, 8 decembrie 2022, urmează să se țină Consiliul JAI, de la care România așteaptă decizia de admitere în Spațiul Schengen, după 11 ani de așteptare.
Pentru a vedea dacă sîntem sau nu admiși pe deplin în UE (de abia după intrarea în Schengen putem vorbi de admiterea deplină în UE) nu trebuie să așteptăm ziua de joi, 8 decembrie 2022. Dacă nu se întrunește consensul înainte de joi, decizia privind România nu e pusă pe ordinea de zi. Despre ordinea de zi sigură vom ști însă miercuri, 7 decembrie 2022. Consens înseamnă că toate țările membre ale Spațiului trebuie să fie de acord. Pe ultima sută de metri, spre uluirea neinițiaților, după ce Olanda a dat semne că i-au cedat nervii, a apărut Austria. Viena se opune admiterii Bulgariei și României, nu însă și Croației, invocînd pericolul întruchipat de ruta balcanică pentru migrația ilegală, cu care se confruntă Austria. În România se face mare caz de datele care arată că ruta balcanică nu e prin România. Klaus Iohannis a ieșit în public pentru a-i asigura pe austrieci că se înșeală acuzînd Romînia de a fi coridor de trecere pentru ilegali. E limpede însă că Austria are alte motive de blocare decît faptul că nu știe datele exacte ale realității. Din acest punct de vedere, inițiativa lui Lucian Bode de a merge împreună cu Alina Gorghiu la Viena pentru a-l convinge pe ministrul de Interne al Austriei că se înșeală frizează ridicolul. Dacă am fi pe vremea califilor, am crede că Alina Gorghiu a fost luată de Lucian Bode, la ordinul lui Klaus Iohannis, ca să îmblînzească nițel, cu talia sa, privirea aspră a bărbatului din fruntea Internelor austriece.
Așadar, poimîine ar trebui să știm dacă Austria se opune sau nu.

Ministrul de Interne al Austriei a mers vineri, 2 decembrie 2022, seara la emisiunea Club 3 (organizată de ziarul Kurier ce pare a fi un oficios al Internelor de la Viena) pentru a reitera opunerea Austriei la extinderea Spațiului Schengen prin admiterea Bulgariei și României. Cum la ora actuală nu avem nici un semn că Austria s-a răzgîndit, respingerea României pare bătută în cuie. Așa am crezut și eu sîmbătă seara, cînd am văzut că la Atena nu s-a putut organiza prevăzuta întîlnire dintre Klaus Iohannis și Cancelarul Austriei. Numai că luni, 5 decembrie 2022, de la Bruxelles ne-a venit această veste:

 „Comisia Europeană a realizat Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest, ca rezultat al angajamentului formulat la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne desfășurată la 25 noiembrie 2022.”

Despre ce-i vorba?
Austria nu respinge admiterea Bulgariei și României în Schengen, pentru că ar avea ceva cu statul de drept din aceste țări, cum motivează Olanda. Austria susține că e victima unei creșteri spectaculoase a migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest. Deși ruta nu trece pe la noi, Austria declară că o extindere a Spațiului Schengen în prezent ar spori pericolul migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest. Prin urmare, la ședința extraordinară a Consiliului JAI din 25 noiembrie 2022, Austria a prezentat un set de măsuri menite a curma migrația ilegală pe ruta Balcanilor de Vest. Multe din aceste măsuri sînt greu de concretizat în contextul statului de drept din Uniunea Europeană. Una dintre ele prevede returnarea migranților în grup în țările lor de origine, fără o minimă verificare a dreptului unora dintre ei la azil. Cu toate acestea, după reuniunea extraordinară din 25 noiembrie 2022, potrivit site-ului televiziunii de stat austriece:

Vicepreședintele Comisiei UE responsabil pentru migrație, Margaritis Schinas, a declarat că „se intenționează prezentarea unui plan de acțiune extins pentru ruta Balcanilor de Vest. Potrivit lui Schinas, acest lucru ar trebui să fie pe masa înainte de summitul din Balcanii de Vest din 6 decembrie de la Tirana.”

Luni, 5 noiembrie 2022, am aflat că Planul de măsuri e gata și că va fi prezentat la summitul UE – Balcanii de Vest de la Tirana, de pe 6 decembrie 2022.
Nu e prea greu de priceput că Austria a practicat un șantaj grosolan la adresa Comisie UE. Ștind că admiterea celor trei țări în Shengen e o chestiune vitală pentru Comisie, în condițiile în care România e în avangarda Războiului cu Federația Rusă, (Occidentul rezolvîndu-și multe lucruri murdare prin intermediul Bucureștiului, ca rezultat al unei înțelegeri secrete între noi și Puterile Garante) a folosit dreptul de veto în Consiliul JAI pentru a forța Comisia să aprobe unele măsuri antimigrație care încalcă normele elementare ale democrației din UE.
Planul va fi prezentat la summitul de marți, 6 decembrie 2022.

Cum văd eu jocul:
Austria va fi de acord că Planul răspunde preocupărilor sale privind migrația ilegală pe ruta Balcanilor de Vest, în care ea a inclus, în chip șmecheresc, și România.
În aceste condiții, Austria va fi de acord cu extinderea Spațiului Schengen.

S-a vorbit la noi de anume interese electorale ale Partidului de guvernămînt din Austria, din care fac parte Cancelarul și ministrul de Interne.
Rapiditatea cu care Comisia Europeană, de dragul ținerii aproape a României și Bulgariei, a aprobat măsurile cu cîntec propuse de Viena, văzute de partidul Cancelarului ca dovada că se dă de ceasul morții să oprească migrația pe ruta Balcanii de Vest, aduce un uriaș capital electoral. Partidul Cancelarului se poate prezenta în alegerile din ianuarie 2023 drept partidul care a rezolvat o problemă vitală a Austriei.

Mai e vreun motiv de opunere la admiterea României și Bulgariei din partea Austriei?
Firește că nu.
O sugerează și declarația Guvernului României despre Planul Comisiei Europene:

„România apreciază caracterul cuprinzător al documentului prezentat de Comisia Europeană, care include măsuri concrete și paliere de acțiune importante ca răspuns la provocările legate de fenomenul migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest.

În context, Guvernul României își exprimă încrederea că setul de măsuri și instrumente propuse de către Comisia Europeană în Planul publicat astăzi sunt de natură să răspundă inclusiv preocupărilor exprimate recent de Austria cu privire la evoluțiile din acest an pe ruta Balcanilor de Vest, oferind soluții pragmatice în direcția gestionării eficiente a acestei situații.”

Klaus Iohannis se va întîlni la Tirana cu cancelarul Austriei.
Nu pentru a-l convinge să nu se opună admiterii României. Cancelarul a fost convins de Comisia Europeană. Se va întîlni pentru a se putea făli că a salvat România.

De aia s-a dus și Alina Gorghiu la Viena.
Ca să-și poată asuma o victorie știută deja.

Marea întrebare e:
Ce fac alți lideri în aceste condiții?
N-ar fi cazul să se grăbească pentru a arăta că admiterea a fost și opera lor?

N.B. Lecție de însușit de către România din jocul genial al Austriei.
Dacă nu șantaja UE în chestiunea admiterii României, Austria n-ar fi obținut în veci măsurile cu cîntec ale Comisiei împotriva migrației ilegale, măsuri care vor da Comisiei mari bătăi de cap din partea ONG-urilor occidentale în clipa cînd vor fi aplicate.

Ce mai bună dovadă e succesul Austriei decît că e bine să joci tare cînd e vorba de interesul național?
Nu de alta, dar în relațiile dintre state – se știe asta din Istorie – nu există sentimente.
Există doar interese.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Acum după Comunicatul Comisiei Europene, sînt sigur: România va fi admisă în Schengen!”

  • Just promise that Austria can transfer the worst illegal immigrants to Rominika, and we are in! Guaranteed!

  • Neprimirea României și Bulgariei în Schengen, de către Austria sprijinită de doctrinarii Europei cu mai multe viteze, ar mări la Dunăre influența Rusiei spre Serbia, iar lozinca Occidentul nu ne vrea! va fi exploatată suveranist de ai lui Simion, toată povestea împingându-ne spre o parțială sincronizare eurosceptică cu Ungaria și Polonia. Merkel n-a efectuat vreo vizită memorabilă în România. Nu se grăbește nici Scholz. Iar Austria, deși ambasador e Hurezeanu, repetă insistent că nu ne vrea în Schengen, pe un motiv al migranților imaginar și în totală contradicție anti-exotică, de rea memorie Braunau am Inn, cu ideologia umanitară UE. Se poate construi atunci un personaj literar care ar trage concluzia provocatoare că alegerea de către români a președintelui Iohannis s-a interpretat Afară ca un semn de ridicolă slugărnicie balcanică. Intern, nici nu li se spune românilor oficial ce înseamnă economic (10-15% din pib? în perspectivă) neprimirea lor în Schengen. De aceea, spre deosebire de România Regală, intelectualitatea parcă nu există, ocupându-se de această negociere numai politicieni, care n-au pregătirea diplomaților epocii Titulescu.

  • UPDATE – Austria îşi menţine împotrivirea faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen
    https://www.news.ro/externe/update-austria-isi-mentine-impotrivirea-fata-de-aderarea-romaniei-si-bulgariei-la-schengen-1922403706002022121220941883

    • Deja in presa s-a instalat jelania nationala…
      Pe site-ul propagandei, Digi24, scrie ca Austria e catzaua lu Putin.
      Ma cac pe mine de ras, nu alta… !!!
      In alta ordine de idei.. ministrul ala austriac a spus cu subiect si predicat ca Romania trebuie sa-si asume rolul de lagar pentru refugiati nu de tara Schengen.

  • Austria spune oficial NU aderării României la Schengen: ”Nu există o aprobare pentru extinderea cu Bulgaria și România”

    https://digi24.ro/stiri/actualitate/politica/austria-spune-oficial-nu-aderarii-romaniei-la-schengen-nu-exista-o-aprobare-pentru-extinderea-cu-bulgaria-si-romania-2174929

    • problema e felul in care a zis nu. practic si a cam anulat cam orice alta optiune, pentru ca e clar ca problema celor 75000 de migranti e cam imposibil de rezolvat pina vineri.

  • 5 Decembrie “S-a pus la cale deja minimalizarea mediatică a eșecului neadmiterii în spațiul Schengen”.
    Azi 6 Decembrie : Acum după Comunicatul Comisiei Europene, sînt sigur: România va fi admisă în Schengen!

    Să mai crezi ceva din ziare.

    • ieri n am fost, azi sintem, maine nu vom fi admisi, iar poimaine da. pentru cei care si doresc asta, suna promitator:)

      • insa s ar putea sa stim de maine raspusul, insa maine e cu nu :))

      • @offline….. Este a fi si a nu fi in acelasi timp, ca pisica lu Schrodinger in computeru cuantic… Nu ma pot opri din ras… cum se tavaleste presa pe jos pe subectu Schengen.

    • A gasit informatii noi. Ce ar fi trebuit sa faca, sa le ignore?

      • Ce i drept e ca ue a devenit, de cind cu Planul, preocupata de rezolvarea migratiei, fiind de inteles totodata reticenta ei fata de extinderea schenghen, care, exclusiv la nivel teoretic, poate duce la deschiderea unor noi rute pr migratie
        adica abia existenta Planului ne arata ca preocuparea pentru stoparea migratiei e serioasa, prin urmare reticenta fata de extinderea schenghen nu e un moft, ci o treaba bazata pe existenta zecilor de mii de migratori clandestini care deja misuna prin schenghen. mai simpkubspus …chiar n avem cum sa ne suparam pe ei daca nu ne primesc, momentan

        • Ce e de neinteles e de ce imigrantii nu se duc si in mama rusie, unde e asa de frumos, au si hermitage, asa de bine si de cald ca au gaze si petrol si ce mai vor ei. Dar imigrantii tot spre noua urss, zisa ue, o iau.

          • si din ro au emigrat cu milioanele pacolo, si ro era in ue, deci nu despre ue e vorba, deci nu despre noua urss. ci despre citeva state care au stiut sa seteze in favoarea lor sistemul de vase comunicante.
            acum acest sistem care a functionat zeci de ani a expirat, s-a dus pe copca, e nevoie de unul nou, insa pina atunci apele raman tulburi, chiar si pentru fostii beneficiari ai fostelor sisteme de vase comunicante.

            cu sistemele de vase comunicante e simpla treaba, sint ingrijite si pastrate in stare exemplara de functionare atat vreme cit scurg averea inspre cei care le au definit, …indiferent cum se manifesta averea asta, poate fi forta de munca ieftina, sau cele mai scumpe minti.
            tu vrei ca sistemul de vase comunicante sa sustina miscarea, aceeasi miscare, si pe vremea cind ele nu si mai indeplinesc scopul pentru care au fost proiectate.
            nu ti se pare ca asa ceva e de bun-simt sa nu se intimple?…ca mie mi se pare ca da. daca vasele comunicante nu mai indeplinesc scopul pentru care au fost proiectate si executate, atunci se inchid robinetii. simplu,..nu?

            in lumea mare, inca de pe vremea brexitului, ( chiar mai nainte… ) se manifesta baltirea.
            adica diferentele de potential dintre vasele comunicante au disparut. in lipsa miscarii, in lipsa valurilor, in lipsa diferentelor de potential, balta se impute.
            pentru ca asta sa nu se intimple e nevoie ca noi diferente de potential sa se manifeste.
            or…fix asta se intimpla in lumea mare, se definesc noi diferente de potential, noi sisteme de vase comunicante, capabile sa scurga ‘averea’ cu talent si in viitor

            daca nu e in interesul vaselor comunicante ca faza cu schengenul sa se manifeste, e dincolo de orice dubiu ca nu vom intra in schengen orice am face.

            noi nu definim un sistem de vase comunicante la nivel de tara,
            sau de zona, barim, un sistem reciproc avantajos, evident,
            …prin urmare cum sa ceara cineva de la noi putinta de a pricepe ca manifestarea lui, in ce i priveste pe cei care cu asta se ocupa de zeci, sute de ani, e capitala si dincolo de unele negocieri?

            Noua Lume va fi ‘gata’, daca va fi gata, atunci cind noile sisteme de vase comunicante sint acceptate la nivel global.
            Noua Lume e despre noile sisteme de vase comunicante, prin urmare admiterea sau neadmiterea noastra in schengen e un efect, cauza fiind Definitia noilor sisteme de vase comunicante, generatoare de difenete de potential,generatoare de miscare, deci de viata.

          • ce se ntampla in lumea mare acum poate fi asemant cu o repozitionare, la nivel mondial, a tevaraiei care definea ‘miscarea’ Civilizatiei. deci e un soi de renovare fundamentala, cu bormasini, cu demolari, cu recompartimentari, cu redefinire topografica a terenului,…ceva ultracomplex.

          • @offline, lasa-te pagubasa.. migratia e un fenomen spontan de la Rau catre Bine, e ca miscarea apei in natura doar de la deal la vale, FOMICA e cel mai important imbold al ciocnirii civilizatiilor. Problema fundamentala e ca Inteligenta Artificiala desi e sublima de la Cer la Pamant, nu tine de foame.
            Offline, in natura vasele comunicante comunica strict de sus in jos, de la al mai puternic la al mai slab, niciodata invers. Robinetii pentru omu sarac s-au inchis de mult… !

          • Eau, Bine,…
            pai exista un singur Bine, Natura, si un singur Rau, Artificialul. Nicicum altfel.
            migratia spre Bine e Daruirea, aia spre Rau e Acumularea
            de la Rau la Bine nu e migratie, prin definitie, Raul e Mandru, nu migreaza nicaieri
            ibtre Rau si Bine e doar ȘI

          • vasele Acumularii au o miscare fix pe dos decit cele ale Daruirii

          • ..mă las păgubaș 🙂

  • Cheia intrarii noastre in Schenghen este cum am mai spus Ungaria
    Dacă intram in plină criza Ungaria pierde mii de locuri de munca
    Dacă intram Ungaria scapă basma curată fata de întrebarea cum au trecut migranții de granița lor
    Austria este înconjurată de state Schengen Italia Slovenia Ungaria problema ridicată de ea este una falsa și nu are legătura cu nimic din realitatea înconjurătoare

  • din cite am inteles ue avea ceva probleme cu gazul. pesemne ca au ajuns la concluzia ca ele sint insuficiente, asa ca au mai adaugat si problemele cu petrolul.

  • migrația ilegală pe ruta Balcanilor de Vest inglobeaza si migratia ilegala din ucr, ?
    daca da, bravo.
    daca nu, atunci problema e rezolvata prin initierea Planului SI prin neextinderea Schengen, ca doar nu cumva ca vor rezolva o ruta, balcanii de vest, prin initierea Planului, nascind in schimb alte doua probleme, prin extinderea schengen.

    asa de ce nu s-ar putea?!
    ( mie mi se pare ca Planul miscoreaza, nu mareste probabilitatea de intrare in schengen )

  • A-ntors-o moșu ca la Brăila!

  • Dle.Cristoiu.sa nu va plingeti de fler.La 74 de ani multi,ca sa nu spun „majoritatea”, s-au despartit demult de aceasta calitate de detectiv. Ma surprinde si nu prea,cum bestia umana suprema incearca sa-si atribuie in mod abuziv aceasta mare realizare pe care Romania o merita din plin.Cum incearca ei sa concureze cu viemii din excremente,cum nu se dezic de conditia de paraziti ai societatii,pentru ca in fond asta este caracteristica de baza a politicienilor din Romania.Daca n-ar fi fost Ana Gorghiu si Lucian Bode,ar fi fost altii,patria nu duce lipsa.In ce priveste Klaus Johanis,ar fi fost imposibil sa-i scape o asemenea oportunitate.Sa nu stie acest individ cit de scarbit este de catre romani?!!! Fac si eu ca dvs:sa vedem ce pupaturi de cur la emisiunile lui Gidea si la digi 24.Ce nu stiu este cind vor incepe,inainte sau dupa data de 8 dec.?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *