Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Adevăratul gazetar își trage seva și din credință, nu doar din talent

Am recomandat și recomand intelectualilor de azi o experiență seducătoare:
Recitirea marilor scriitori români, citiți pe vremuri (din obligație sau din plăcere), din perspectiva experienței de viață dobîndite de atunci pînă în prezent.

Pentru mulți dintre noi cărțile marilor scriitori au fost o experiență de lectură în comunism, cînd nu aveam experiența de viață social-politică de după decembrie 1989. Nu trăisem democrația interbelică despre care scriau în cărțile lor marii prozatori. După decembrie 1989, România a cunoscut democrația de tip interbelic. Brusc, pentru mulți dintre noi cărțile marilor scriitori au apărut într-o altă lumină.

Din perspectiva celui care a trăit pe viu presa postdecembristă am recitit nu demult Patul lui Procust al lui Camil Petrescu. Unul din eroii acestui roman e gazetar:
Ladima.

Prin urmare recitind Patul lui Procust am avut șansa de a înțelege mult mai bine realitatea numită Presa postdecembristă:
Nae Gheorghidiu, personaj întruchipînd încă din romanul Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, îmbogăţitul prin afaceri de corupţie, deşi e unul dintre fruntaşii Liberali, nu primeşte nici un post în Guvernul Ionel Brătianu instalat la 22 iunie 1927.

Împotriva lui dusese o campanie violentă – zice Camil Petrescu – „o gazetă cu multă vervă pamfletară“, Curentul lui Pamfil Şeicaru – zicem noi – reuşind să-l discrediteze total pe fostul ministru al Comunicațiilor implicat în afaceri de corupţie răsunătoare. Ionel Brătianu, presat şi de tinerii din PNL, nu-l mai pune demnitar pe Nae Gheorghidiu. La solicitarea lui Nae Gheorghidiu de a răspunde prin Viitorul, oficiosul PNL, premierul Ionel Brătianu are o reacţie tipică unui mare politician:

„A bănuit aci un ordin al lui Ionel. Cînd s-a dus să întrebe cum de i s-a putut refuza un articol, lui, fost de două ori ministru, Ionel Brătianu l-a primit prietenos şi absent, avea aerul că nu-i vine să creadă. Pe urmă, l-a întrebat cum merge fabrica de muniţii, dacă speră să înceapă curînd producţia… Cînd Gheorghidiu a adus vorba despre Viitorul, a spus că nu citeşte nici o gazetă, că toate sînt proaste şi «fără îndoială Viitorul mai proastă decît toate»”.

Atunci, Nae Gheorghidiu se hotărăşte să scoată o gazetă. Cum banii îi pune Tănase Vasilescu, tatăl lui Fred Vasilescu, personaj analfabet, dar asociat al lui Nae Gheorghidiu, Fred Vasilescu, personajul dandy, dar simpatic, se implică în destinul gazetei, propunîndu-l ca director pe poetul şi publicistul George Ladima, în roman întruchiparea intelectualului cinstit, sărac, hăituit în lumea Capitalismului sălbatic.

Acasă la Fred Vasilescu, unde se pune la cale gazeta, care va primi numele Veacul, are loc veritabila tîrguială a finanţatorului pentru a scoate o gazetă cu bani puţini.
Cum romanul e programatic inspirat din realităţile interbelice, episodul cu gazeta dă seama de moravurile şi năravurile politicienilor şi bogătaşilor interbelici în privinţa presei.

Vine vorba, la facerea ziarului, de salariile redactorilor.
Investitorul propune 8 mii de lei pe lună salariul unui redactor.
Are loc următorul dialog, valabil şi azi cînd vine vorba de relaţia presă-bogătaşi:

„Lui Ladima nu-i venea să creadă:
– Domnule Vasilescu, dar e peste putinţă să găseşti redactori cu 8 mii de lei pe lună.
– Cum nu? Lasă… Cunosc eu gazetari care pentru 8 mii de lei pe lună îţi scriu o gazetă întreagă… că mor, săracii, de foame…”

Mai cu intervenţia lui Fred Vasilescu, mai cu dîrzenia lui Tănase Vasilescu, gazeta se înfiinţează.
E găsit un sediu amărît, pe strada Matei Millo din Bucureşti, la etajul al II-lea.

Dispreţul bogătaşului faţă de condeieri se regăseşte şi azi.
La o adică, astfel de dialoguri poţi întîlni, în anii postdecembrişti, prin toate alcovurile de aşa-zişi investitori în presă. Şi invocarea foamei în cazul gazetarilor se iveşte nu numai la înfiinţarea gazetei, dar şi pe parcurs, cînd se pune problema ca ziariştii să scrie ceea ce le porunceşte Patronul.

În lumea noastră mică, a gazetarilor, e ştiută şmecheria folosită de patroni pentru a-şi impune comenzile lor mizere.
Numeroase redacţii de ziare, de televiziuni şi de radiouri ascultă de Patron nu direct, ci indirect, prin intermediul unui vătaf, de regulă, director sau adjunct de director. Procedeul îşi are rădăcina nu în grija Patronului de a nu se trăda ca proprietar, ci în dispreţul faţă de famelicii pe care îi plăteşte. Ziaristul fiind tratat ca un birjar, se înţelege că proprietarului îi pute să stea de vorbă cu cei care-i duc trăsura.

Situaţia din presa de azi îşi are în presa interbelică antecesoarea triumfătoare.
Cel puţin aşa ne convinge Patul lui Procust:

„Nae Gheorghidiu, nu numai că nu apărea în nici un mod la gazetă, dar nu lua parte nici la reuniunile de seară, după masă, la noi în biroul cel mare şi întunecat, cu foteluri de piele neagră răbufnită, prea mari, cu lămpi cu abajur verde, care nu luminau în jos, auriu, decît mescioarele pe care erau aşezate… Tata era cel care discuta cu administratorul şi cu Ladima. Dar nici tata nu apărea nicăieri ca proprietar, numai la tribunal, unde gazeta fusese înscrisă pe numele lui. Nae Gheorghidiu adusese însă în redacţie un fel de prim-redactor, pe care-l impusese anume, cu indicaţia că nu trebuie să ştie nimic Ladima… Mărturisesc că nici n-am văzut vreodată atît devotament, ca la acest gazetar, pentru Nae Gheorghidiu. Discreţie, spirit de apărare, umilitate… El trecea dimineaţa pe la patronul lui şi se ducea la redacţie, cu articolele uneori scrise gata. De la început am bănuit însă că va fi greu de colaborat cu Ladima, căruia nu i se putea spune clar care va fi direcţia gazetei. I s-a afirmat numai că va fi o reacţiune împotriva «conducerii» liberale. El, mi se pare, după cele ce au urmat, a înţeles că e vorba de o reacţiune împotriva doctrinei liberale, ceea ce era cu totul greşit, căci şi Nae Gheorghidiu şi tată-meu înţelegeau să facă cel mult un soi de dizidenţă în partid”.

Mateevici, aşa-i spune Camil Petrescu băiatului de mingi al Patronului, poate fi întîlnit prin toate redacţiile din România de azi. Ca şi în presa din Patul lui Procust, în presa noastră de azi, reală, sînt şi jurnalişti cinstiţi, din stirpea lui Gheorge Dem Ladima.

Sînt cinstiţi, nu pentru că aşa le impune Codul deontologic, ci pentru că altfel n-ar putea să scrie. La un moment dat, Fred Vasilescu îşi asumă misiunea de-al convinge pe Ladima să nu mai scrie împotriva afacerilor meşterite de liberali.

Totul pornise de la un scandal tipic interbelic, lesne de întîlnit şi azi, în presa noastră.
Nae Gheorghidiu, îngrijorat de campania dusă de „un ziar independent de seară” în chestiunea aprovizionării CFR cu combustibil de firme din clientela liberală, reuşeşte să blocheze campania din ziarul respectiv.

De fapt, nu fusese campanie.
În stilul presei interbelice şantajiste fusese tipărită o notiţă, încheiată cu făgăduiala:

„Despre asta pe mîine”.

Notiţa era suficient de şmecheră ca să-i alerteze pe cei implicaţi fără a-i da în gît. Vizaţii – în genul lui Nae Gheorghidiu – se grăbesc să contacteze foaia şantajistă.
Spre stupoarea lui Nae Gheorghidiu, dezvăluirea a fost preluată de gazeta sa, Veacul.

Chemat la ordine, Ladima răspunde că el a scris articolul şi anunţă că-și dă demisia văzînd insistenţele patronilor de a opri campania. Cînd Fred Vasilescu, la masă, încearcă să-l moaie, Ladima îi destăinuie adevărul despre scrisul adevărat:

„Dar toate încercările mele de a-l înmuia au fost de prisos. Stătea de gînduri, rezemat de spătar, fuma ţigare după ţigare. Mi-a spus apoi cu o tristeţe care m-a uimit şi m-a acoperit ca un doliu:
– Dragă domnule Vasilescu… Nu te supăra… Eu sînt un om care scrie… Şi dacă nu scriu ceea ce gîndesc, de ce să mai scriu? Nu pot altfel”.

Aşadar, unealta de tip Mateevici e plasată de patron în redacţie şi pentru ca ziarul să spele rufele murdare ale Patronului cu ziarişti cinstiţi.
Romancierul notează că Veacul devine rapid un succes deopotrivă material şi politic.
Material, deoarece, prin tirajul de 14 mii de exemplare atins în doar două luni şi pe fondul crîncenelor economii, Veacul aduce patronilor chiar un mic cîştig.

Cel mai important, se dovedea însă succesul politic:
Scrisă în mare parte de Ladima, gazeta devenise de temut:

„Încălzit, clocotitor, cu un soi de răutate în expresie, Ladima ataca acum întreaga clasă conducătoare… În gazetă singur Mateevici publica articole de laudă, şi acelea priveau întotdeauna, fireşte, simpatiile şi aranjamentele lui Nae. De asemenea, Mateevici mai ataca, toto fără semnătură, evident, căci gira Ladima, pe toţi conducătorii tineretului. Erau loviţi cu cîinoşenie, urmăriţi personal, unii cu adevărat desfiinţaţi… Veacul semăna teroare, mai ales – ceea ce m-a surprins mult – în partidul liberal… La club, la consfătuiri, Nae Gheorghidiu era acum temut şi ascultat… Mai ales că tata obţinuse din partea lui Ladima făgăduiala că nu va ataca personal familia Brătianu (pretexta o îndatorire sentimentală din vremea războiului) şi nici partidul însuşi (care făcuse Unirea etc.). Căci aceste atacuri, se ştia, erau singurele pe care nu le iertau niciodată Brătienii.”

Forţa publicaţiei era dată nu atît de talentul, cît mai ales de sinceritatea lui Ladima.
Lucru extrem de important.
Ladima e curat nu numai în cele ce scrie, dar şi în viaţa personală:

„Faptul că Ladima era absolut invulnerabil – şi să făcuseră investigaţii la tribunalul din oraşul lui de naştere, detectivii îi urmăriseră tot firul trectului, îi scrutaseră viaţa – făcea posibilă orice campanie. De el nu se putea agăţa nimeni… Nu i se putea riposta cu violenţă personală, penibilă aproape, cu care ataca el.”

Succesul Veacului e atît de mare încît însuşi Ionel Brătianu vine acasă la Nae Gheorghidiu să-i aducă personal Cordonul Coroanei României.
De asemenea, la Cameră, Nae Gheorghidiu îşi poate aranja uşor un discurs primit cu entuziasm de deputaţi.

Lui Nae Gheorghidiu îi surîde perspectiva unui loc în Guvern.
Tocmai atunci, Veacul se lansase într-o nouă campanie aprigă împotriva matrapazlîcurilor liberale.

Patronii decid înfinţarea unei Direcţii politice, dirijate de omul lor, neobositul Mateevici.
„Direcţia politică” superviza toate articolele cu caracter politic.

George Ladima demisionează, deşi postul îi oferea condiţia materialiceşte de a nu muri de foame.
Într-un efort de justificare îi face lui Fred Vasilescu această profesie de credinţă:

„L-am rugat şi eu să rămînă… Mi-a spus cu un gest dezolat: «Domnule Vasilescu, îţi spun cinstit, chiar dacă aş vrea să rămîn, n-aş putea… Nu sînt în stare să scriu două rînduri care să nu vie dintr-o convingere adîncă. Stau înaintea paginii albe cîte o jumătate de oră şi nu găsesc nimic, idiotizat. Ce vrei să scriu, dacă nu scriu ce gîndesc?… Nu sînt Mafalda să ştiu ce ar dori alţii.»”

Această profesiune de credinţă merită un popas temeinic.
A nu scrie decît ceea ce gîndeşti e o chestiune de profesie şi nu de morală.

Scrisul adevărat, chiar şi-n cazul publiciştilor, e cel care-şi trage seva și din credinţă şi nu doar din talent. Credinţa în ceea ce scrie aprinde literele, dă textului dogoarea sub puterea căreia cuvintele banale se topesc pentru a lua forma cuvintelor vrăjite.

Recapitulînd istorisirea Camil Petrescu vom constata că pe lîngă amploarea dată sîmburelui arghezian, ea aduce în prim plan un personaj tipic presei cumpărate de oligarhi:
Băiatul de prăvălie al Patronului.

Fenomenul presei corupte, putrede, aflate în proprietatea oligarhilor, a fost doar denunţat, nu însă şi analizat la rece.
Întrebării nedumeritoare – cum dracu reuşeşte Patronul să-şi facă din publicaţie oala sa de noapte? – îi dă răspunsul personajul Mateevici din Patul lui Procust al lui Camil Petrescu.

Patronul îşi plasează în conducerea redacţiei băiatul său de prăvălie. Băiatul de alergătură e plasat fie director, fie al doilea om în redacţie.
Prin el, Patronul le dă celor din redacţie oala sa de noapte, fără riscul de a se mînji.
Aşadar, cînd demascaţi presa mogulizată, întrebaţi-vă şi cine e băiatul de prăvălie din redacţie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Adevăratul gazetar își trage seva și din credință, nu doar din talent”

  • Emil Zmau, nu cred.

  • Ar fi fost mult mai interesant, domnule Cristoiu, daca dv., care v-ati plimbat prin multe redactii ale presei mogulizate, ne-ati fi dat si numele unor „baieti de pravalie” cu care ati avut si aveti de-a face. Mie, momentan, îmi vine în minte numele lui Silviu Manastire, dv. îi cunoasteti aproape pe toti…
    .
    Am citit despre momentul în care v-ati dat demisia de la Realitatea TV a lui Silviu Prigoana, când nu ati vrut sa fiti „baiatul de pravalie” al acestuia. Ar fi interesant sa ne povestiti despre aceasta si despre cel care a acceptat apoi sa-i plimbe lui Prigoana oala de noapte prin redactie.

  • VII Resurse ale reconstituirii
    Surse si Concepte
    B Concepte (Frauda semantică)
    Concepte si definitii. Cautarea ambiguitatii expresiei
    (continuare )
    Continuam prezentarea manipularii limbajului:
    Sant folositi fără discernământ si cu rea intenţie termeni generalizatori : armata, jandarmii, care au maltratat, ucis, devastat. [196]. Am aratat ca ELEMENTE INDIVIDUALE ale armatei si jandarmeriei , actionand inafara ordinelor , independent si abuziv , inafara operatiunilor militare , au comis fapte condamnabile impotriva unor evrei in teritoriile recuperate si ocupate din URSS .
    In acelasi fel se foloseste generic termenul de “evrei “ care au fost maltratati , ucisi deportati sau carora li s-au devastat proprietatile . Se încearcă amestecarea lucrurilor, adunarea evreilor într-un singur [155] corp unitar, iremediabil şi fără discemământ agresat de români .
    Trebuie de aceea sa aratam ca exista mai multe categorii de evrei si care au fost tratati diferentiat in cursul timpului.
    Dupa IRM , toţi evreii trăitori în Vechiul Regat înainte de 2 august 1914, precum şi cei din teritoriile revenite la patria-mamă au primit cetăţenia română [73]
    Devin astfel cetateni ai Rou , evreii din Transilvania , Banat , Basarabia , Bucovina de Nord ( teritorii care au fost sub stapaniri straine ), si , la presiunea tratatelor de pace , evreii din Vechiul Regat .
    Recensamantul din 1930 in Romania Mare arata un nr de 756 930 evrei
    Dupa pierderile teritoriale din 1940 , evreii au ramas in tara in nr de 328 968 [257]
    279 943 au trecut in U. R. S. S. prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a regiunii Herţa
    148 273 au trecut catre Ungaria prin atribuirea partii de nord a Crişanei-Maramureşului, respectiv a Transilvaniei de nord către Ungaria
    846 au trecut Bulgariei prin cedarea Cadrilaterului.”
    Cand a inceput Campania in est , evreii constituiau doua categorii :
    -cei din Basarabia si Bucovina care isi dovedisera deschis ostilitatea impotriva romanilor la evacuarea din 1940 si apoi in cursul operatiilor militare de recuperare a pamantului romanesc si care au fost deportati ( intentionez sa explicitez in postari ulterioare)
    -cei din Romania ciuntita , considerati ca elemente nesigure pt a fi incorporate si carora li s-a rezervat misiunea fie de a-si desfasura activitatea economica necesara statului roman , fie, daca nu, sa presteze munca in folos public .
    De ce toate aceste scrantiri ale lb ? Pt a impune teza falsa, fara acoperire documentara cum ca statul Roman , poporul roman , au conceput si executat un genocide impotriva evreilor .
    Care poate fi scopul scopul ? Sa fie oare
    -obtinerea de compensatii, ? Da , s-au cerut.
    -instaurarea unei Inchizitii in istoria si cultura romana ? Asa se pare . Sant recente cazurile bustului lui Goga si parastasului Maresalului .

    • Nu crezi ca este o lipsă de respect față de Ion Cristoiu sa scrii aici fara întrerupere aceste texte care nu au nicio legatură cu subiectele tratate în articolele dumnealui?

  • Greu de înţeles de ce a fost si este ascuns prin tăcere romanul Gorila al lui Rebreanu, tot despre politică şi presă. Probabil pentru că lasă cititorul să judece singur, neîmpingându-l ca pe pisoi cu botul în lapte.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog