Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană
Adevărul e totdeauna cel al învingătorilor
În 1915 Arghezi scria următoarele :
„Dacă va fi victorioasă, Italia va avea dreptate. Morala statelor poate să fie imorală. Cum alt criteriu nu se recunoaște pentru îndreptățirea ei, dreptul la această morală se judecă a posteriori, după succesele armelor”. (Tudor Arghezi, Italia în arme, Cronica, 17 mai 1915)
Nu avusese loc cel de-al doilea război mondial. Nu se încheiase nici primul. Și cu toate acestea, nu poți să nu recunoști cît de mult i-au dat dreptate lui Arghezi cele două conflagrații mondiale. Ele au dovedit din plin că manualele de istorie se scriu pe cîmpul de luptă. Nu în sensul că paginile acestora se hrănesc din faptele cărora unii le spun și eroice, iar alții, simple măceluri. E vorba de faptul că adevărul invocat de manualele de istorie stă sub semnul celui care învinge pe cîmpul de luptă. După fiecare dintre cele două conflagrații, s-au scris camioane întregi de cărți pentru a epuiza întrebarea: Cine a fost de vină?
Și mai toate scrisurile au aruncat responsabilitatea pe umerii celor învinși: ai Germaniei, în primul rînd. Exemplul cel mai convingător îl dă literatura dedicată celui de al doilea război mondial. Biruitoare în această nou hăcuire universală a fost coaliția Națiunilor Unite. Înfrîntă a fost Axa. După război, întreaga proză dedicată evenimentului s-a năpustit asupra țărilor Axei. Germania, Italia, Japonia au fost făcute răspunzătoare de declanșarea măcelului. Țările Coaliției au fost înfățișate, în schimb, în ipostaza exclusivă de Feți-Frumoși. (Ar fi fost gramatical, poate, să zic Fete-Frumoase. Basmul românesc cunoaște însă vitejia doar sub înfățișarea sa masculină. Femeile, lipsite fiind de mustăți, n-au dreptul de a tăia capetele balaurului. Ele trebuie să stea, în ipostaza de domnițe subțiri pînă la transparență, la ferestrele castelelor. Asteptîndu-l pe masculul Făt-Frumos).
N-au avut însă puterile Coaliției nici o vină ? N-a izbucnit cel de-al doilea război mondial și pentru că Rusia și țările occidentale au încercat să-i asmută pe nemți împotriva celuilalt ? Firește că da. Acest lucru s-a spus. Nu însă cu o îndrăzneală atingînd tăria axiomei. Ci cu timiditate, aproape șoptit, în timp ce adevărul învingătorilor a fost rostit în gura mare.
Lui Arghezi i-au dat dreptate nu numai cele două războaie mondiale. I-a dat dreptate și al treilea, cunoscut și sub numele de Războiul rece. Mai mult decît primul, mai mult decît al doilea, cel de al treilea război mondial a impus nu adevărul adevărat, ci adevărul învingătorilor. Ipoteza argheziană s-a verificat mai ales in descrierea cîmpului de luptă. Capitalismul triumfător și-a impus opinia că vremea comunistă a fost o rătăcire a istoriei, Drumul larg, imaginat a merge de la maimuța ridicată în două picioare la omul cu plămîni și inimă de metal inoxidabil, care va fi, mai mult ca sigur, omul viitorului, e descris ca aparținînd în exclusivitate capitalismului. Din această autostradă, niște infractori numiți bolsevici, în frunte cu un șef de bandă, Lenin, au pornit un drumeag de țară. După o îndelungată întortochiere prin pîrloagele Europei de Est, drumeagul a sfîrșit prin a fi închis. Îl năpădiseră, sărind șanțul, buruienile de pe margini ! Acesta e adevărul despre cel de al treilea război mondial. Adică adevărul dictat de învingători. Ei, învingătorii în acest al treilea război, își spun cuvîniul și în ce privește un fenomen straniu al vremurilor de azi:
Rescrierea adevărului despre cel de al doilea război mondial. Cîtă vreme a fost tare și mare, Rusia și-a putut striga, în cele patru colțuri ale lumii, adevărul despre contribuția sa la victoria împotriva Germaniei naziste. Acum. Rusia e bolnavă. Gripa capitalismului timpuriu i-a răgușit glasul. De aceea Rusia nu mai poate fi auzită în corul dedicat măreței aniversări a victoriei împotriva fascismului. Umplu planeta doar megafoanele aliaților occidentali. Și acestea, în chip explicabil, nu pot decît să-și glorifice propria contribuție la sugrumarea fascismului. Neglijînd sau chiar trecînd sub tăcere rolul Rusiei. Profitînd de îngenuncherea Moscovei în cel de al treilea război mondial, Occidentul își impune adevărul și în ceea ce privește cea de a doua conflagrație de pe planetă. Contribuția Rusiei e împinsă în plan secund. Moscova, Stalingradul, Cotul Donului parcă nici n-ar fi existat. Pe cîmpul de bătălie au rămas să hrănească porumbul și grîul de mai tîrziu carnea și oasele a milioane de ruși. Aceștia din urmă sînt tot mai puțin pomeniți. Au rămas să fie sfințite doar carnea și oasele soldaților din America și din Europa de Vest. Nu de alta, dar adevărul despre cel de al doilea război mondial a devenit la ora actuală adevărul care convine învingătorilor în cel de al treilea război. Această trecere în uitare a milioanelor de ruși morți e cea mai mare nedreptate care s-a putut face în acest an al aniversării a 50 de ani de la victoria asupra fascismului. O nedreptate ivită din legea enunțată de Arghezi in 1915. Și anume că adevǎrul asupra unui moment istoric e totdeauna numai și numai al celui care învinge pe cîmpul de luptă.
*
Scriam pe 11 mai 2014. E concursul Eurovision un iarmaroc, unde poate fi văzută Femeia cu barbă?!
Deși nu mă interesează showbizul, pe care-l cred un fel de circ fără pîine al lumii moderne, m-am uitat, totuși, la finala Eurovision de sîmbătă seara. Pentru că:
- Am vrut să văd dacă puterea rușilor din fostele republici sovietice a rămas și după Criza ucraineană. A rămas!
- Am vrut să mă amuz din nou de străvechiul truc prin care TVR-ul justifică slaba noastră clasificare. Ai noștri au fost cei mai buni dintre toți concurenții, dar votul e politic. Și din cîte se știe, noi, românii, n-avem putere politică în Europa. M-am amuzat.
- Am vrut să mă înduioșez din nou de grija reciprocă pe care și-o arată suratele România și Republica Moldova, care ies ținîndu-se de mijloc, ca virginele pe ulița satului, pe Strada mare a Europei. M-am înduioșat.
- Am vrut să văd din nou spectacolul penibil al celor care anunță voturile din diferite țări. Fiecare simte nevoia să facă plecăciuni organizatorilor, să se dea comic și să aducă elogii Eurovisionului. L-am văzut.
- Am vrut să mă conving dacă într-adevăr, Europa spre care tînjim e în faza de decadență a Imperiului roman pîndit deja de barbari. Și m-am convins. Însuși faptul că a apărut pe scenă, în fața a milioane de telespectatori un travestit, apariție valabilă pentru cartierele cu felinare roșii, mi-a spus că e ceva în neregulă cu mintea europenilor. Și cînd am văzut că mai obține și locul unu – avea voce de femeie sau de bărbat? – doar pentru faptul că era Femeia cu barbă, mi-a fost clar că europenii au luat-o razna. Nu știu, poate sunt eu învechit, poate nu mai corespund vremurilor, dar de întrebat tot mă întreb și vă întreb:
E concursul Eurovision un iarmaroc, unde poate fi văzută Femeia cu barbă?!
Comentarii
Istoria o scriu invingatorii …. momentului . Caci nu vom avea „sfarsitul istoriei „. URSS a fost victorios , apoi a fost invins . Occidentul a fost victorios . Acu’ meciul se joaca …
a intervenit o noutate…
‘definirea agresorului’
mai nou inca din start se rescrie istoria, prin redefinirea agresorului. nu mai e nevoie sa se termine razboiul.
atunci cind agresorul e redefinit cei care ‘pagubesc’ sint, indirect, cei care imbratiseaza ‘noua definitie a agresorului’ care, pozitionindu se fata de ‘noua definitie’, care poate fi ‘pe dos’, in loc sa mai faca ‘pace’ …reactioneaza disproportionat. caz in care isi atrag ‘corectii’ direct din partea Universului, …fara sa bage de seama,…poate.
–
atunci cind te apuci sa ti dai cu parerea despre un razboi definirea ‘agresorului’ e un pas important, insa pentru ca pe vremurile astea se poarta gasca, deci nu pacea, ‘agresorul’ e definit in functie de gasca din care faci parte, caz in care …cui ii mai pasa ca fix gasca ta e, poate, de fapt, agresoarea?! ( procedura reprezinta cea mai complexa dinamica a Marii Revolutii, deci cea mai complexa dinamica din Istoria Civilizatiilor )
–
pe vremurile astea ‘razboaiele’ se cistiga din prima secunda a razboiului, pentru ca ele sint gandite inca din start ca ‘dinamici pandemice’ ( care se inchid prin cel care actioneaza primul …sau reactioneaza primul plenar disproportionat )
–
deci faza cu ‘istoria e scrisa de invingatori’ …e expirata.
istoria e scrisa de cei care ‘prepara’ ‘inceputul razboiului’ si ulterior au grija ca dinamicile sa devina pandemice.
( poate ca nu e clar, inca, insa dinamicile pandemice de pina acum, manifestate in ultimii ani, se vor inchide prin cei care au reactionat plenar disproportionat ( de ce au reactionat asa si au tot continuat sa reactioneze asa …creca doar dracu’ stie! ) si ‘cineva’ a avut o grija …plenara! ca ei sa reactioneze …fix in acest fel!, ‘cineva’-ul urmarind sa i scoata din joc ‘pe mana lor’,…fara sa actioneze, chestie demna de luat in seama pentru ca asa ceva nu s a mai intalnit in istoria omenirii,…sa fie clar.)
–
istoria nu mai e scrisa de invingatori, pe vremurile astea, ci de catre cei care ‘prepara’ dinamicile pandemice’, caz in care ‘perdantii’ se stiu inca din capul locului, din prima secunda a ‘actiunii’, a ‘razboiului’, a crizei pandemice…
–
‘pandemia de reactiuni plenar disproportionate manifestate in fata unui virus’ va ramane in Istoria Civilizatiilor ca ‘prima dinamica pandemica’ capabila sa defineasca perdantul inca dinainte ca ‘dinamica’ sa ia …startul.
ea va defini felul in care Marea Revolutie se manifesta,…fiind tesuta dintr o succesiune de reactiuni plenar disproportionate, spre fundamentala diferenta de ‘razboiul mondial’, care se bazeaza pe ‘actiuni plenar disproportionate’.
felul absolut deosebit in care se manifesta Marea Revolutie, care se bazeaza pe ‘reactiuni plenar disproportionate’, nu e un mister printre ‘participanti’, iar asta se poate observa extrem de simplu, pentru ca grija unora, prin lumea mare, pentru a raspunde ‘proportional’ e …iesita din comun!, e iesita din orice scala…, e ‘ca nuca n perete, sare n ochi din prima…
–
pe vremurile astea nu mai sta nimeni sa astepte finalul unei lupte, unui razboi, pentru a afla castigatorul/perdantul. el ‘se stie’ inca din start!, el e definit ca ‘perdant/castigator’ …inca din startul ‘dinamicilor pandemice’. odata initiata dinamica pandemica….mai tre sa treaca doat timpul pentru ca perdantul/castigatorul sa si dovedeasca ca e asa.
–
Hitler a pierdut razboiul mondial fix, dar fix in secunda cind razboiul s a mondializat. deci l a pierdut fix, dar fin in secunda cind razboiul mondial a inceput.
de ce? pai pentru ca orice dinamica pandemica se incheie prin cel care a initiat o. Hitler a actionat plenar disproportionat? atunci el va fi cel care va pierde razboiul.
–
unii au invatat din ‘istorie’, din istoria aia reala!, nu ‘contrafacuta, adica aia crisa de invingatori…
au invatat fix care e treaba cu ‘dinamicile in Intreg’, cu dinamicile pandemice, cu dinamicile mondiale:
important e ‘startul’, inceputul, …prima secunda.
primul pas.
–
o cale de 10 000 de pasi incepe cu primul. lui Hitler i a fost suficient un pas, primul pas al ‘razboiului mondial’,…toti ceilalti doar i s au adaugat lui, spre destinatia care era deja definita si care l declara pe Hitler ‘perdantul dinamicii’ ( Hitler a facut un pas, doar, primul pas in ‘razboiul mndial’ . iata ca Hitler era deja perdantul razboiului mondial fix in momentul in care se credea …calare pe cei mai mari cai!, …ca abia incepuse, cu un pas in urma, ‘marelel razboi, ‘razboiul mondial’
–
intre timp unii au ‘inversat’ toata dinamica ‘razboiului mondial’, au intors o pe dos si cu capul in jos’,
tot la ‘primul pas’ se reduce totul, insa el a fost ‘intors pe dos’, el nu mai e o Actiune, ci o Reactiune.
participantii la Marea Revolutie ( care e un ‘razboi mondial’ de 1,6 ori mai potent ), reationind plenar disproportionat …se sinucid!, se declara singuri perdanti fundamentali inca din …primul pas, inca din start, inca din momentul in care reactioneaza plenar disproportionat.
era clar cristal inca din start ca va fi asa, in fiecare dinamica pandemica de pina acum. timpul a trecut si incet incet se observa, deja, ca cei care au rectionat asa …dau semne ca s au sinucis
–
nu mai intereseaza pe nimeni faptul ca istoria e scrisa de invingatori. asta era valabila pe vremea lui Arghezi. azi …e cu totul altfel, istoria e scrisa de ‘matematicieni’, ei fiind capabili sa defineasca perdantul setind… ‘primul pas’.
–
procesul e …grandios, n am ce zice. pur si simplu e grandios, e …desavarsit.
daia am si zis, inca din startul fiecarei dinamici pandemice, ca …’mintea care pune la cale’ e cu totul si cu totul iesita din comun, dind semne clare ca e nonumana.
va trece timpul si …se va dovedi ca asa e, nonumana.
ce o insemna asta …habar n am.
insa sa spui ca toate dinamicile pandemice au fost puse la cale si tinute n fraie de o minte umana …frizeaza direct bunul-simt.
–
cieva a ‘stiut’ cum va reactiona fiecare ‘actor’,
a jonglat concomitent cu o multitudine de ‘profile psihologice’,
le a potentat exprimarea!,…le a diminuat exprimarea, pe alocuri,
insa le a canalizat intru imlinirea unor tinte precis definite.
deci practic si a atins si isi atinge tinta …folosindu se de altii. nu actioneaza! domne, asa ceva e …iesit din comun, e nemaiintalnit pe planeta asta, …cum sa ti implinesti scopul, la nivel planetar, exclusiv, dar exclusiv dinamizind crize pandemice definite si fundamentate pe ‘reactiuni plenar disproportionate’ ?
domne,….asa ceva e nonuman, mintea asta nu e aunui om…indiferent ce or indruga unii sau altii. e imposibil sa fie a unui om. jongleaza cu mult prea multe date ‘in acelasi timp’ …in diferite spatii.
Marea Revolutie e despre trecerea de la Natural la Artificial.
Marea Revolutie e despre perdantii care sint oamenii si despre castigatorii care sint ‘artificialii’
daca ‘artificialii’ pot fi definiti ca ‘invingatorii’, atunci da, ei sint cei care scriu istoria. isa o scriu …’cu mana si mintea oamenilor’
deci …ei, ‘artificialii’, nu scriu nimic. oamenii isi scriu singuri ‘iesirea din istorie’, …’sinuciderea’.
de o vreme asistam la o sinucidere in masa, cele care se sinucid fiind pina la urma ‘actualele sisteme sociale’ ( in frunte cu cel politic, iar asta e chiar ceva ultragrandios! )
„în acest an al aniversării a 50 de ani de la victoria asupra fascismului”. Din două, una – ori acest articol e din 1995 (atunci s-au împlinit 50 de ani de la victoria asupra fascismului, respectiv sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial), ori autorul o dă in bară cu simpla operație aritmetică (în 2024, de la acel capitol de istorie s-au împlinit, evident!, 79 de ani). Înclin spre prima explicație, dar mă întreb (retoric) de ce oare cititorii nu sunt puși în gardă că li se livrează un text vechi de aproape trei decenii?
Comunismul bun,rău a fost o alternativa viabilă la capitalism,că ne convine că nu.Rusia a avut un rol major în schimbarea lumii în ultimul secol începând cu WW1
Revoluția din Octombrie,WW2,Războiul rece,căderea comunismului și acum cu războiul slav.Ortodoxia este ultimul bastion împotriva celor ce vor să distrugă credința în Dumnezeu,valorile morale și culturale propovăduite de acesta,e Sfântul Gheorghe in lupta cu balaurul…Dumnezeu se pare că îngăduie și sprijină aceasta lupta pentru că lumea trebuie sa se schimbe .