Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Adevărul spus în șoaptă

Un text de Eugen Mihăescu 

Astăzi, când la granița României zăngăne armele în timp ce primul “diplomat” al țării, președintele Klaus Iohannis, se plimbă haihui prin lume, iar ștersul șef al Ministerului de Externe se rățoiește către oricine îndrăznește să spună adevărul, îmi vin în minte cuvintele lui Emil Cioran dintr-o “Scrisoare către un prieten de departe”: “Această țară care a fost odată a noastră și astăzi este a nimănui.”

Românii, covârșiți de spaima zilei de mâine, când plata facturilor va deveni o povară imposibil de dus, asistând la bâlbele guvernanților care își dau cu stângul în dreptul, sunt poate prea puțin conștienți de pericolul care planează asupra lor. Cred că, instinctiv, românii simt că nu are cine să le apere interesele. Mulți nu înțeleg prea bine ce se întâmplă. Mass-media, plătită în mare parte, face propagandă, dacă nu dezinformează direct. Minciuna, nu numai în presa românească, ci în toate țările Uniunii europene, chiar și peste ocean (în fine, ne putem și noi lăuda că suntem în rând cu “lumea buna”!) se strigă în gura mare, iar adevărul se spune în șoaptă. Dacă nu i se pune direct pumnul în gură. Minciunile despre evoluția frontului din Donbas sunt atât de sfruntate, încât ar fi mai corect să pui Rusia acolo unde scrie Ucraina și invers.

Sunt bucuros că domnul Octavian Știreanu ne-a adus aminte ce însemna Parlamentul României atunci, imediat după evenimentele din decembrie 1989, publicând declarația votată în unanimitate în 28 noiembrie 1991, care respingea aplicarea rezultatului referendumului pentru independența Ucrainei în teritoriile locuite de români. Mi-ar place să văd mutrele guvernanților noștri de azi în fața acestui document!

Slugoii care se află astăzi în fruntea României nu ies din cuvântul de ordine dat de “partenerul strategic” și încearcă să înnăbușe orice comentariu care nu se potrivește cu “discursul” corect politic. Nu avem voie să spunem că Ucraina înglobează teritorii care nu i-au aparținut niciodată! Nu avem voie să spunem că românii din acele teritorii sunt discriminați, li se interzice să-și vorbească limba strămoșească, li se dărâmă monumentele, li se neagă identitatea. Problema cu inventatul stat numit Ucraina este că nu își respectă niciodată cuvântul dat. Nu există tratat, acord negociat pe care să-l respecte. România a fost înșelată de fiecare dată când a fost nevoită să semneze documente cu statul vecin. Guvernanții Ucrainei și-au încălcat cuvântul dat în fața propriilor cetățeni. Au bombardat Donbasul întruna în ultimii 8 ani, provocând 14000 de victime și 2 milioane de refugiați. Aude cineva în “lumea civilizată” acest adevăr? Ce să mai vorbim de România… Ești putinist dacă îndrăznești să spui asta!

Americanii au încurajat apucăturile discriminatorii ale ucrainienilor. Politica incluzivă, care a dus la exasperare cetățenii Statelor Unite, nu se aplică ucrainienilor de origine rusă sau rusofoni. De altfel, “cea mai mare democrație a lumii” nu s-a simțit oripilată să-i vadă pe ruși prigoniți prin lume, cu toții, fără deosebire, turiști, artiști, sportivi la grămadă! Când vine vorba de Rusia, nici Statele Unite nu își respectă cuvântul dat. Unde este “gentlemen’s agreement”, un obicei american, care făcea ca orice înțelegere să se poată pecetlui cu o strângere de mână. Fostul ministru de externe francez Roland Dumas, care are 99 de ani, declara recent că a fost martor la negocierile prin care NATO a promis Rusiei că nu se va extinde spre Est dacă Rusia acceptă reunificarea Germaniei. Mai vrea să recunoască administrația americană de azi și brațul ei înarmat această promisiune care însă nu a fost consemnată în scris?

„Rusia a atacat neprovocată Ucraina!” Chiar așa? Cele două republici din Donbas au mai vrut să organizeze referendumuri de alipire la Federația Rusă după 2014. Kremlinul le-a rugat să mai aștepte. Astăzi Moscova nu mai are răbdare. Puii de urs trebuie să se întoarcă la patria mamă! Și ce va face unchiul Sam atunci? Nu ne rămâne decât să ne rugăm să nu vrea război, pentru că Putin i-a promis deja că îi va aduce războiul acasă, ca sa vadă și americanii pe pielea lor ce înseamnă să fii bombardat. Câte războaie au dus yankeii prin lume, dar ei nu au simțit pe pielea lor ce înseamnă asta de la războiul de secesiune în 1861!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Adevărul spus în șoaptă”

  • Mulți sunt spălați pe creier,total imaturi și neștiutori ! Ei judeca simplist conflictul,pe principiul picilor de grădiniță! Ucraina este mai tare,mai deșteaptă și are dreptate ! Nu
    țin cont de istoria inexistentă a țării,de caracterul execrabil al conducatorilor
    și chiar a unei părți din populație ! Presă este mizerabilă,lipsită de o minima deontologie,chiar daca este război ! Cum o iau in freză,imediat rușii lovesc un spital,o maternitate,o scoală sau descoperă gropi comune cu femei violate ,ucraineni torturați ! Parca suntem in vechile filme Mosfilm(sovietice) când nemții erau prosti și lași iar rușii deștepți și viteji ! Acum rolurile sunt inversate ! Ucrainenii doboară la greu avioane,distrug tancuri,TAB-uri, instalații! Ei nu au morți, răniți etc ! Ați văzut vreun spital militar ucrainean ??? Folosesc populația pe post de scuturi umane,lovesc centre populate din republicile autonome ,nu recunosc nici un tratat semnat (Minsk 1+2) și altele ! De la tratativele din primăvară s-au retras la sugestia SUA și MB ! La noi abunda personaje care știu adevărul dar care mint jegos, plătiți gras cu bani verzi sau sinecuri SUA a aprins focul în Europa și isi freacă mâinile fericită ! Dolarul crește,euro scade dezastruos și romanul plătește ! Mizerabil

  • Adevarul, dezvelit pe un colt, e dezvelit in toata splendoarea. Adevarul, odata spus, e e cuvint, dincolo de soapta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *