După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Anne Marie Bejliu a devenit scriitoare la îndemnul bunicii

Scriu aceste rânduri în 15 septembrie, anul de grație 2022. Pentru mine este o zi importantă de trei ori. În 15 septembrie, dar anul 1890, s-a născut scriitoarea Agatha Christie. Apoi, la fiecare 15 septembrie începeau aventura școlii, adică și a scrisului, milioane de elevi. În sfârșit, acum, de 15 septembrie, aduc în centrul atenției pe doamna Anne Marie Bejliu. Cea care s-a dedicat scrisului la îndemnul insistent al bunicii. Oricum, povestea nu se rezumă doar la atât. Sunt în ea momente de mare durere, dar și de mare bucurie. O veți afla pe toată în următorul dialog.

– Pentru început, vă rog să vă prezentați pentru cei care nu vă cunosc.
– M-am născut în București, în 1968, într-o zi de 9 septembrie, într-o familie extrem de unită de afecțiunile fratelui meu, Gabriel. Tata, inginer constructor de excepție, iubitor profund al meseriei dumnealui și mama, medic, la fel de pasionată de profesia dumneaei.

Suntem trei frați: două fete și un băiat. Familia și viața m-au învățat să sar în ajutorul oamenilor cu toată ființa acolo, în mijlocul necazului sau mai bine spus al neputinței omului care are nevoie de ajutor fără multe vorbe, fără multe gânduri despre efortul pe care urmează să-l depun. Fapte. Important a fost mereu și este ce anume urmează să fac pas cu pas pentru acel act.

Am urmat o școală generală foarte bună în cartierul în care stau, liceul de chimie aflat foarte aproape de casă. Am lucrat la o fabrică de sticlă unde am cunoscut munca fizică grea din secția de ambalare a produselor de sticlărie. Am avut bucuria să cunosc de mică activitatea sticlarilor artiști. Cred că de acolo am pornit a mă bucura de nașterea formei sub aripile mângâietoare sau aspre ale focului. Probabil că așa s-a născut și pasiunea pentru sculptură, intrarea cu sufletul, nu numai cu privirea în nașterea formelor de piatră, lemn sau alte materiale. În paralel cu munca în fabrică îmi continuam studiile la liceu și mai apoi la facultatea de construcții.

Am urmat o facultate de construcții unde, m-a pasionat materia numită Rezistența materialelor de construcții și alte materii care țineau de construcții și anume, tehnologia materialelor de construcții. Am iubit matematica, chimia, limba și literatura română.

Am avut parte de o copilărie frumoasă din punct de vedere al tuturor tradițiilor sărbătorilor mari ale ortodoxiei, a relațiilor interumane. Mă bucur mult pentru faptul că am avut de mică responsabilități uneori nu ușoare vizavi de fratele meu, pentru că toate acestea m-au pregătit bine de tot pentru ceea ce urma a fi viața mea de femeie. Am avut doi băieți care, din păcate au fost bolnavi de SMA – Atrofie Musculară Spinală. I-am iubit și îngrijit până în ultima clipă a vieții lor. Mi-am revenit cu greu din șocul cumplit al pierderii lor.

Am luptat mult cu mine însămi să revin pe calea corectă a echilibrului mental, psihic. Asta nu înseamnă că am luat-o razna vreo clipă pentru a acționa neglijent față de mine și cei din jurul meu. Mi-am lucrat mult creierul, am fost activă fizic.

Două lucruri m-au scos la lumină atunci: prezența și nevoia părinților și fratelui meu de ajutorul meu, scrisul și, mai târziu, munca susținută alături de un om plecat acum dintre noi, un prieten, un frate mai mare pot spune, scriitor și jurnalist. Ceea ce lucram pentru nașterea articolelor lui, îmi reumplea depozitul de informație curată din domenii ca arta plastică, spiritualitate, istorie, muzică și multe altele, pentru că fiecare din cei intervievați de el relatau nu numai activitatea lor strictă ci, tot complexul istoric în care s-au născut, au urmat școli, și-au găsit pasiunile pentru profesiile pe care le-au urmat cu îndârjire, au trăit bucuria sau amarul de a fi.

– Cum a fost începutul, întâlnirea cu marea pasiune a scrisului ?
– La noi în casă se citea foarte mult. Mama tatălui meu era croitoreasă de lux, avea patru clase și sute de biblioteci citite în viața dumneaei. Scrisul a pornit a mă pasiona de pe la șapte ani. Am scris pe atunci și o poezie mititică.

Îmi plăcea momentul când veneam din vacanță la școală și ne cerea ca temă la limba română să scriem o scurtă relatare a ceea ce am vizitat, am văzut simțit la munte, mare sau la bunici. Și povesteam cu foc, suspect de metaforic tot ceea ce mă impresionase în călătoriile la munte, mai ales.

Mai târziu, mi-a plăcut foarte mult critica literară, analiza pe texte. Adunam fiecare bănuț și îmi cumpăram cărți de critică literară. Când îmi făceam temele la limba română așterneam în fața mea o arcadă de cărți deschise la varii pagini unde simțeam eu că am răspunsuri la tema primită de la școală sau liceu. Nu copiam din cărți, aveam ambiția să gândesc tot ceea ce scriu în temă, să fie propria mea concluzie. Cărțile erau stâlpii de care mă sprijineam, rădăcinile cumva ale ideilor pe care urma să le aștern.
Citeam pe nerăsuflate critică literară, după ce gustam profund din textele scriitorilor români. În timp, mi-am construit un jurnal apoi, altul și altul.

Bunica îmi citea ce scriam mereu și discutam cu dumneaei toate cele. Într-o zi mi-a spus așa: ”Ani, scrie, scrie, scrie… Scrisul te va ajuta foarte mult la un moment dat și poate că te va salva de la gesturi pripite”. I-am urmat sfatul și așa n-am avut nevoie de psiholog după plecarea la cele veșnice a băieților mei. Pentru mine, scrisul a fost și este terapia esențială în păstrarea echilibrului psihic, mental, sufletesc și mai ales pentru păstrarea frumuseții interioare indiferent de agresorii externi ai cotidianului.

După plecarea la cele veșnice a primului meu băiat, Andrei Cristian, la numai 11 ani abia împliniți, șocul plecării lui, chiar dacă rațional acceptam că boala lui nu avea altă cale, a fost extrem de puternic. Îl aveam însă pe cel mic de îngrijit mai departe și priveam disperată în jurul meu către ceva care să mă ajute să revin la starea de echilibru și în plus, nu voiam să-mi distrug psihic părinții, conștientă fiind că aveau nevoie de mine. Cum pornisem a învăța să tastez, să lucrez pe calculator, m-am hotărât să-mi conectez calculatorul la internet. Am început a căuta explicații pentru visele pe care le aveam cu prezența accentuată a copilului meu. Am ajuns în căutările mele pe un prim site de poezie, unde am avut bucuria să găsesc și cum se pot introduce diacriticile în textele pe care începusem timid să le postez pe acel site. Pentru exercițiu, transcriam diferite texte de prin volumele de poezie adunate în timp de părinții mei în cele două biblioteci din casă. Încet, încet am cunoscut oameni care m-au condus mai profund în viața de scriitor. Am participat activ la ședințele de cenacluri literare.

Transcrierile interviurilor audio au însemnat pentru mine o școală intensă. Nu existau cursuri pentru așa ceva. Eram un mic autodidact în universurile tonalităților glasurilor umane. Mă pasiona această muncă. La primul interviu transcris a fost un glas de femeie.

Am stat și am ascultat tot interviul, pentru a mă familiariza cu intonația particulară a cuvintelor de către artistul plastic (ceramist) și pentru a reține într-o primă fază ceea ce se discuta în cadrul interviului. Pe urmă, pas cu pas, am pornit a transcrie întregul interviu.

Au fost primele 40 și ceva de pagini transcrise de mine. Eram bucuroasă pentru că știam că din munca mea se va naște un articol deosebit într-o revistă pe care o iubeam de mulți ani și o citeam cu sfințenie. De la acel interviu am învățat a iubi ceramica și tot ceea ce ține de nașterea, modelarea ei, finisarea într-un produs sau mai multe, parte a unei opere fascinante, parte practic dintr-o poveste miraculoasă. Au curs de atunci sute de interviuri transcrise de mine. Bucuria mea aparte pe tot parcursul celor nouă ani de transcrieri audio a fost că, subiectele veneau din spiritualitate, artă plastică în special și, uneori, din alte domenii ale vieții.
Poate că se va naște totuși cartea cu toate aceste interviuri, pentru că era deja pornită înainte ca autorul ei să plece la cele veșnice. Domnul să-l odihnească!

Toate aceste interviuri transcrise de mine mă inspirau în propria creație. Nu puteam rămâne ca un stâlp de telegraf când sufletul meu cânta, râdea, plângea, ofta odată cu frumusețile exprimate în ele.

– Care sunt cărțile editate până acum ? Vă rugăm să le prezentați pe scurt.

– Debut: Undeva Fericirea – editura Anamarol, București, 2006.
Volumul “Undeva Fericirea” este volumul dedicat băieţilor mei. Am simţit că este firesc să fac acest gest. L-am împlinit. Speranţa că totuşi, undeva, fericirea ne aşteaptă cu braţele deschise, dorul de băieţi, un amalgam de trăiri şi gesturi ce nu le mai puteam oferi copiilor mei, m-au determinat să aştern în acest volum toate cele câte le-am scris atunci.

Cerul ascuns în noi, editura Anamarol, București, 2007

Volumul “Cerul ascuns în noi” sunt paşii mei într-o lume a meditaţiei asupra elementelor principale ale vieţii: Iubirea, Credinţa, sub toate formele ce le îmbracă acestea în toată evoluţia sufletească şi spirituală a oricărei fiinţe.

Firava Dansatoare, editura Anamarol, București, 2008

Volumul “Firava Dansatoare” s-a născut dintr-un gest simplu: aprinderea unei lumânări şi studierea dansului flăcării ei. Viaţa cu toate elementele ei: foc, apă, pământ, aer, lemn, metal, este cuprinsă în acest volum sub forma propriilor mele percepţii, analize, meditaţii.

Undeva, pe un țărm…, editura EuroGraph, Cluj, 2009

Volumul “Undeva, pe un ţărm” este practic căutarea acelui ţărm al frumuseţii interioare în care Iubirea, Credinţa, Armonia, pot fi împlinite prin propria voinţă, prin propria muncă de autocunoaştere şi cunoaştere interioară şi exterioară a valorilor uitate şi neuitate, a Darului de Viu primit de la Dumnezeu.

Gânduri, Rânduri, editura EuroGraph, Cluj, 2011

Volumul “Gânduri, rânduri” este practic o plachetă care cuprinde 22 de poeme.

Poemele sunt majoritatea dialoguri cu Dumnezeu. Cu Dumnezeul religiei ortodoxe, aflat undeva, Sus, dar mai ales cu Dumnezeul din inima mea, din cerul ascuns în fiinţa mea.

Poate că voi fi cumva atenţionată pentru că îndrăznesc să amestec Credinţa „sălbaticului” în căutarea propriei identităţi şi religia, dogma în care mă manifest ca şi fiinţă socială. Nimic de zis. Toţi avem dreptate în felul nostru dar să nu uităm nici o clipă că toţi, absolut toţi suntem liberi.

Fiecare volum al meu are personalitatea lui prin faptul că fiecare reprezintă şi mai ales prezintă cumulul de trăiri al acelei perioade în care a fost scris. Acest volum a venit după pierderea unui prieten deosebit, care a lăsat urme adânci în toată evoluţia mea sufletească şi spirituală.

Ceea ce îl departajează de celelalte volume este faptul că, textele sunt fiecare în parte o scurtă meditaţie despre un element, o direcţie principală sau secundară a vieţii. Până la urmă fiecare cu importanţa sa majoră în evoluţia mea ca fiinţă umană complexă.

Nu am mai lăsat cale jocului, textelor scrise practic în momente de veselie, de un infantilism oarecum forţat. Aici am fost fiinţa suflet-spirit – matură.

Geometria Sufletului și Geometria Aerului, editura Maria Cristina, Câmpulung, 2012

”Geometria sufletului deslușește cititorului o poezie a senzorialului celebrat în somnuri imnice, un fel de curgere temporal-intimă pe care însuși titlul Stare, numerotat de la doi până la cifra douăzeci, dă măsura unei tensiuni lirice care atinge spre finalul cărții semnele vulnerabilității prădătoare: …m-am rătăcit o clipă/în pumnul fiarei./m-a strâns fără milă,/jinduind la fulgerele fără culoare… O poezie a muzicalității originare, a ”delectării ființei cu angoase și evanescențe.” (din prefața volumului scrisă de doamna Iolanda Malamen)

”Geometria aerului – o litanie poetică suprarealistă. Uneori, acele lucruri aflate în afara puterii noastre de înțelegere ne intrigă cel mai mult; simt acest lucru în poezia lui Anne Marie Bejliu. Este acel gând pe care ea ni-l expune în ritmul litaniei ei poetice, în încercarea zadarnică de a se lua la trântă cu universul. Starea ei de spirit dominantă este eterică, supărată și tristă. Din acest motiv, ea ne atrage în lumea ei de vis, pentru ca eu și voi să experimentă cu ea, fiecare în felul nostru, culorile aventurii vieții.” (din prefața volumului scrisă de doamna Gillena Cox, Trinidad și Tobago)

Penitențe 2013 – 1 ”Înveți să cânți tăcând”, Penitențe 2 ”La răsărit mă vindec” și Penitențe 3 ”Felinar natural” , editura Rafet, 2013. Doamna Costina Sava spune în prefața comună a tuturor celor volume Penitențe: ,,Este o călătorie a cuvântului către apele primordiale ale marelui Cuvânt. Dorința de a surprinde scânteia originară a cuvintelor este o dominantă esențială a liricii autoarei, regăsită în primul volum. Aici, totu-i curgere și preschimbare, întregul univers precipitându-se în cadre succesive de idei și de imagini, poeta aflându-se în febrila căutare a unor cuvinte noi, mai încăpătoare adâncimii sale de simțăminte.”

Revenire a cuvântului dintâi, editura Sfântului Ierarh Nicolae, Brăila, 2015

”Este multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face rău e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste și jertfă a Dumnezeului întrupat.” Ernest Bernea

Doamna Carmen Popescu spune în prefața volumului: ”Ordinea versurilor autoarei este dată de dezordinea clocotului interior. Scrisul ei este asemeni unui râu de munte după o ploaie torențială care nu mai are spațiu suficient între maluri, se sufocă de restricții și se revarsă inundând toate limitele înconjurătoare prin versul încifrat, greu de abordat de un neinițiat. Anne Marie scrie coduri existențiale dictate de Tatăl Creator, pentru luminarea celor care ating sufletul, opera sa”.

”Privesc durerea ca pe o păpușă infinit maternă/ cumva în ea se ascunde într-un timp fără granițe/paternitatea cuvintelor nerostite/ ca săbiile în plin zvâcnet către beregata albă a cuvintelor…” (Poemul ”Răzbate”)

Epistole elegiace: Candela epistolei – epistole elegiace, editura Eurostmapa, Timișoara, 2015

Doamna Angela Nache Mamier – autor franco-român spune în prefața volumului:

”Poeta desfășoară de-a lungul acestui volum dens un fel de angajament cast de a se izola de lume, consacrându-și viața singurătății, poeziei și reflexiei. Aspiră la liniște, se autoconstrânge de a-i fi suficient să scrie; cărțile, natura sunt pentru ea momentele cele mai fericite ale existenței, Omul fiind labil, întreținându-i o dorință insuportabilă de dragoste care nu-și poate găsi o soluție. Autoarea se refugiază într-un fel de onirism, are ceva din temperamentul femeilor trubadur care au existat în Evul Mediu, la curțile senioriale. O apropie de acestea un fel de feminism, un dispreț pentru Alesul care se lasă așteptat, incapabil de a întreține miracolul iubirii. În egală măsură, autoarea se apropie cu uimire de angrenajul universului, fie că e vorba de viață ori de moarte. De aici, o salutară înclinație spre reflecție, spre pătrunderea în resorturile mai adânci ale lucrurilor și întâmplărilor ce par la prima vedere insignifiante. Voltaire a adus genul epistolar la strălucire, în acest sens, genul devine pretextul de a exprima curajos manifeste politice ori diverse forme de proteste sau convingeri intime.”

”Un salut prelung, respectuos acord dogmelor, pentru a mă elibera. Apoi, fruntea și inima și sufletul mi le las să ardă în altarul curat al păgânilor, râzând de mine într-un hohot al copilăriei rămasă pe banca așteptărilor cu cireșe la urechi. Când am crescut, ea, copilăria, mai avea un ultim sâmbure să-l scuipe. L-a scuipat. Pământul l-a primit. A crescut sub fereastra deschisă a sufletului meu un pom tânăr. Am intrat în trunchiul lui, nu înainte de a-mi plimba palma asprită de frământări pe trunchiul său.” (citat din volum)

Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate, editura Singur, 2016

Doamna Carmen Popescu spune în prefața volumului: ”Mă fascinează când văd explozia informațională a două persoane antrenate voit într-un schimb literar. Condeiul lor are altă voce, altă dulceață, altă vibrație. Sunt două suflete eliberate de bariere, aruncate într-un caleidoscop care își schimbă izvorul de la zi la zi. Veșnic proaspete, veșnic etalând stări împachetate altfel, într-un perpetuum mobile, visează să ofere unul celuilalt din măreția grădinii lor spirituale. Anna și Ioan sunt cei doi protagoniști care se răvășesc zilnic într-un cumul de stări. Folosind tehnica oglinzilor, cei doi se privesc unul în celălalt pentru a găsi o parte din punțile pe care le au de trecut în vederea șlefuirii ființei., în bucata aceasta pământeană.”

Volume digitale personale și realizate pentru alți autori: Calaméo – Anne Marie Bejliu (calameo.com)

– Cum a fost anul 2021 pentru dumneavoastră din punct de vedere al scrisului ?
– Un an dificil, pentru că mama mea a suferit un AVC și am preluat tot ceea ce ține de treburile casei. Am scris în continuare, dar mult mai puțin. Am un roman finalizat care-și așteaptă trecerea în forma unei cărți palpabile. Puține speranțe am pentru el. Este un dialog cu propriul meu spirit pe care l-am numit Victor, clovnul din mine. Al treilea nume al meu care apare numai în certificatul de botez este Victoria. În același timp, mi s-a împlinit un vis vechi de tot în anul 2020 și anume, acela de a fi publicată în revista Convorbiri Literare. Din acel moment parcă mi-am zis că mă voi opri cumva din deschiderea către exterior. Nu am putut. Am continuat a scrie.

– Cum a început 2022?
– Trist. Am pierdut doi prieteni buni. Dar viața merge mai departe dincolo de durerile noastre pământene și am înțeles mult mai bine care-mi sunt responsabilitățile mereu acum.

– Ce visați pentru anul 2022, dar și pentru următorii ani?
– Visez ca lumea umană și tot ceea ce ține de ea să redevină umană. Visez ca activitatea mea de scriitor să-și reia tumultuozitatea, dar sunt conștientă că viața îmi oferă și îmi va oferi cu totul altceva.

– Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general?
– Vreau ca lumea să redevină umană în profunzimea ei, nu numai o carcasă tăvălită în prafuri cu arome de umanitate în toate direcțiile manifestării vieții ei. Dacă ar fi să discut cu un alter ego – scriitorul, i-aș spune și sunt sigură că mi-ar răspunde în ecou faptul că iubesc la fel de mult poeziile de început ca şi pe cele de acum pentru că fiecare dintre ele sunt fărâme din viaţa mea. Diferenţa stă doar în faptul că fiecare în parte se constituie în nivele de evoluţie sufletească şi spirituală a fiinţei mele, a mea ca om. Am scris şi scriu numai ceea ce trăiesc în clipa creaţiei. A nu le iubi ar însemna să-mi ignor parte de viaţă, trecutul, ar însemna să mă ignor pe mine însămi.

Continui să scriu pentru că Scrisul este la fel de mult acum, pentru mine, ca întotdeauna, „spaţiul” în care mă manifest în deplinătatea fiinţei mele. În plus, fiecare cititor ce se regăseşte şi reuşeşte să-şi rezolve o fărâmă din problemele sufleteşti, de viaţă şi zâmbeşte chiar şi pentru o clipă rândurilor mele, înseamnă o bucurie imensă şi o felie de împlinire pentru mine ca poet şi nu în ultimul rând, ca om.

Lumea artei are viața ei aparte și sunt convinsă că neghina va fi luată de vânt rămânând mereu grâul. Sunt destui oameni de valoare profundă în această lume care tăcut, cu o muncă uriașă vor menține vie sămânța valorii autentice a creației umane.

Aici se termină dialogul nostru. Este o întreagă poveste de viață. Sperăm, din toată inima, ca de acum mai departe firul existenței să fie un șir de bucurii mai mari sau mai mici pentru invitata noastră. Dar și pentru cititori, pentru noi toți.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog