Antologia artiștilor: Sanda- Gabriela Talabă, pictorița care scrie bine

Proiectul 3 A – Albumul Antologia artiștilor, lansat cu prilejul Zilei Culturii Naționale, ediția 2022, continuă astăzi cu a doua parte consacrată unui alt pictor.
Este vorba despre doamna Sanda – Gabriela Talabă. Interesant este, în cazul său, că în afară de virtuțile coloristice, se pricepe de minune la arta așezării cuvintelor potrivite unul după altul. Să o cunoaștem deci:
Mă numesc Sanda – Gabriela Talabă și provin dintr-o familie în care tatăl, Stroe Valerică, a cochetat cu pictura. Lui îi mulțumesc pentru gena mea, iar unul dintre frați, Stroe Constantin, a fost un artizan al lucrului artistic cu metalul. Ambii fără vreo pregătire în domeniu. Au avut talent, voință și pasiune. Din păcate, amândoi au plecat acum câțiva ani dintre noi, mult prea devreme.

M-ați întrebat ce pictori români îmi plac?
Sunt foarte mulți. Și clasici și contemporani. De la Aman, Tattarescu, Lucian, Sabin Bălașa, Lecca, Abrudan, Adriana Boerescu la Adrian Ghenie, Corneliu Drăgan – Târgoviște îi apreciez pe toți. Însă de opera lui Grigorescu sunt efectiv îndrăgostită, fascinată. Nu știu dacă are legătură cu faptul că cea mai de valoare moștenire de la tatăl meu, este un album cu opere ale lui Nicolae Grigorescu. Pentru mine, pictura lui Grigorescu este atemporală. A folosit lumina ca pe o unealtă modelatoare a formei. În momentul în care privesc o lucrare de-a lui încerc să intru în toate substraturile ei. Să descifrez fiecare tușă, fiecare pensulație, fiecare amestec de culoare. Încerc să înțeleg fiecare umbră, fiecare lumină sau jocuri de lumini în soare. Încerc să mă transpun în locul lui. Pentru mine, picturile lui Grigorescu sunt magice. În momentul în care am în față un album de artă cu tablourile lui Grigorescu timpul ori se oprește în loc, ori zboară mult prea repede. În pictura rusă a, existat un pictor care a trăit mult prea puțin. Pe nume Fyodor Vasilyev, acest pictor, asemeni lui Grigorescu, a avut ca temă principală în tablourile sale, viața țăranului rus. Pot spune despre el că este un Grigorescu al rușilor. După pictorii români, pictorii ruși sunt preferați mei. Spun despre pictura rusească faptul că este plină de dramatism și romantism în același timp ca și literatura și baletul lor, de altfel. Bineînțeles că în lumea asta mare există milioane de pictori talentați. Mulți nedescoperiți. Mulți rămași anonimi. Mulți care au dat omenirii opere de valoare. Unele dintre ele au ajuns să fie cunoscute și supra apreciate, iar altele au rămas în anonimat și descoperite mai apoi ca picturile rupestre.

Nu știu dacă asta ține de destin sau de șanse.
Uite, spre exemplu, eu acum am șansa acestui interviu cu dumneavoastră.
Poate tot șansei se datorează și expunerea în galerii de artă. Una dintre galeriile de la noi pe care o apreciez foarte mult este Galeria Arhiva de artă. Aceasta galerie reușește să adune laolaltă pictori, sculptori, muzicieni. A organizat la Palatul Parlamentului „Sala de expoziții Brâncuși ” o mega expoziție. A adunat 75 de pictori la un loc. În momentul în care am intrat în sala de expoziție, emoția a fost peste puterea mea de exprimare în cuvinte. A fost de-a dreptul înălțătoare. Apoi mai este și expoziția ArtSafari. O altă expoziție care strânge artiști de valoare cu opere de valoare. Și să nu uit expoziția „Piramide și monoliți” a pictorului de negru, Elian Băcilă, de la Muzeul Național de Geologie. O expoziție impresionantă. Și iată cum pictura înfrumusețează viața. Toate artele înfrumusețează viața, însă pictura o face într-un mod deosebit. Este o frumusețe spirituală. Profundă. Eu cred că în muzică există culoarea sunetului, iar în pictură există muzică culorilor. Armonia muzicală a culorilor. Pictura fără armonie, nu este pictură. Pentru mine toate artele sunt esențiale în viața omului. Refuz să fiu părtinitoare și pentru că pictez să pun pictura mai presus de celelalte arte. Toate sunt în armonie unele cu celelalte. De cele mai multe ori, în timp ce pictez ascult muzica. Poate așa se întâmplă și cu un muzician. În timp ce compune, privește un tablou. Fiecare artă are parfumul ei. Cert este că o lume fără culoare, fără muzică și fără parfumul lor, ce fel de lume poate fi? Pentru că în momentul în care spui culoare, te gândești la pictură. Când spui muzică, te gândești la dans. Iar când spui parfum te gândești la iubire. Fără să ne dăm seama, să ne trăim viață plină de culoare, muzică și parfum, este adevărata artă.

*

După această demonstrația a pasiunii pentru pictură, să vedem acum câteva rânduri scrise de invitata noastră. Este povestea unui suflet salvat. Prin lectura următoare cred nu că se salvează un suflet ori altul, dar se poate ameliora simțitor starea sufletească.

Povestea poate fi povestea orișicui…”Mirela, ia vezi mă ăsta este pisicul tău?” „Care, tanti Mărie?” „Uite, ăsta de-aci din șanț.”Mirela traversează drumul și privește în șanț. „Aaa, este pisicul lui nea Gigi, vecinul”. Tanti Măria ia pisicul rănit din șanț și cu el în brațe merge la poarta vecinului Gigi. Strigă și după o scurtă așteptare apare fiul acestuia. Ea îi arată pisicul lovit de mașină și îl întreabă pe băiat dacă acesta le aparține. Băiatul confirmă că este al familiei și îl ia în primire mulțumindu-i femeii pentru gest. Purtându-l atent pe brațe copilul le arată a lor lui ce a pățit motanul casei. Toată familia este șocată de ce i s-a întâmplat acestuia și de gravitatea rănilor. Stăpâna, chiar a început a plânge. Sângele de pe cap și blana murdară de praf și nisip, picioarele din față inerte, le dovedeau că a fost lovit de o mașină. În timp ce pisicul mieuna slab și fără vlagă, cei ai casei îl mângâiau și se întrebau cum să îl ajute. Este duminică și cabinetele veterinare sunt închise. Fiul împreună cu soția sa caută pe internet o adresă de cabinet veterinar. Cu greu găsesc adresa unuia la câțiva kilometri depărtare de casă. Pun pisicul în cutia lui specială și pleacă dorindu-și să îl salveze. După câteva ore se întorc aducând cu ei vestea că acesta are șanse să trăiască. Marele lui noroc, dacă se poate numi așa, este faptul că traumele deși însemnate, sunt departe de a-i pune viața în pericol. A doua zi după incident stăpânii merg cu el la un alt cabinet veterinar. O doamnă doctor drăguță le consultă animalul. Le sugerează că este bine să meargă cu el la radiografie ca să se constate mai exact unde sunt localizate fracturile. Fac și acest lucru. Dorința lor este atât de mare să salveze animalul, încât depun toate eforturile. La examenul radiologic află că pisicul are maxilarul rupt, umărul piciorului drept zdrobit și umărul piciorului stâng luxat. Li se propune operația. Operația bineînțeles are un cost pe care sunt foarte departe de a și-l permite. Dezamăgiți se întorc spre casă. Se uită unul la altul și își spun „Cu Dumnezeu înainte”. Stăpâna se tot gândește cum să îl ajute. În primul rând îi cumpără mâncare specială. Știe că mâncarea lor conține tot felul de vitamine care îi pot întării organismul în starea în care se află. Apoi mai realizează că pisicile își ling blana. Asta le ajută să se mențină curate și în același timp este ca un masaj pentru ele. Așa că începe și de trei patru ori pe zi, cu mare atenție, piaptănă pisicul.

Apoi se gândește că trebuie neapărat să facă mișcare și cu mare, mare îndemânare apucă pisicul de subțioara picioarelor din față astfel încât să evite să îi provoace durere și îl ajută să meargă în două labe. Știe că mișcarea ajută la circulația mai bună a sângelui și asta înseamnă o vindecare mai rapidă. Fiind accidentat grav pisicului îi este greu să își facă nevoile și face pe el, cum ar veni. Stăpânii amândoi îl spală și îl curăță ajutându-l să fie curat tot timpul. Seara, până să meargă la culcare, femeia pune pisicul în coșul lui special. Se așează în leagănul din grădină, pune coșul pe genunchi și începe a mângâia motanul. În timp ce îl mângâie spune: „Fălă-i Doamne sănătos pe pisicul meu frumos”. Și uța, uța leagănul și femeia tot zice în timp ce îl mângâie „Fălă-i Doamne sănătos pe pisicul meu frumos”. Zilele trec cu același ritual. Pieptănat, spălat, plimbat, hrănit și legănat și la Dumnezeu rugă îndreptat. Are ea credința că această rugăciune are să îi salveze pisicul. Și după fix două săptămâni de la nefericitul accident, mare le este uimirea să îl vadă mergând. Îl ia fiecare în brațe și îl dezmiardă și îl pupă pe botic și îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a salvat prietenul. Fără el casa ar fi rămas tristă. Cine s-ar mai fi culcușit lângă ei noaptea? Cine s-ar mai fi frecat de picioarele lor? Cine ar mai fi tors în timp ce este mângâiat? De cine s-ar mai fi împiedicat prin casă și cine le-ar mai fi adus șoareci ca să le arate cât este de harnic?

Și într-o zi nea Gigi o întâlnește pe tanti Măria și îi mulțumește pentru că le-a salvat motanul. Dacă acum se pot bucura de el este pentru că femeia cu inimă bună le-a adus animalul rănit, fără să treacă nepăsătoare pe lângă el. Bunătatea, iubirea și rugăciunea a salvat viața pisicului și a făcut niște oameni fericiți. Și povestea este adevărată și merită citită și pe la alții povestită.

*

Acestea au fost rândurile despre pictură, despre un suflet salvat. În imaginea alăturată, aveți și câteva tablouri semnate de invitata noastră.

Gabriela Talaba picturi

Gabriela Talabă