„Apăi sara bună, ascultați Bădiucu Hozo”

Aici radio Wagwan, cu Separatistul Unul glasuind din WF4 Wifmon. Dragi ascultători, vă rugăm să stați smirnă pe durata corespondenței, asemenea celor tăcuți ascultând umili una revelatoare dezvăluire despre starea românilor izolați, încă robotind de zor înăuntrul noii zone separatiste Europene. Oile cele blânde viețuind pe un tărâm care a comis prima schismă în raport cu puterea Colectivului Continental.

(camera sounds)

Ajunsu-am. Sânt amu departe. Amu stau pentru terapie. Păi dară, am fo chemat de frate-mio, să încerc să fac io terapie cu Ionela, cumnata me.
Orășelu ăsta a lor, Wifmon, mi se pare pustiit de tăt omu jiu. Cășile aci sunt liptite auziți. Liptite una de alta pe o uliță întreagă, fără oarece loc gol între ele. Și zidurile îs subțirele. Nu poci durni. Fane si Ionela au o vecină cam sângura. Vine un negru din când în când, da’ îi sângură n-are bărbat. Nu știu de ce, da’ uneori numa începe să urle în timpu nopții. Mă cine știe ce boală ar ave săraca, mă dumiriem să pricep de ce o apucă dracii așe în timpu nopții. Am întrebat-o pe Ionela ce o hsi cu astă fămee vecină de zbiară așe noaptea uneori de nu poci durni.

M-am rușinat pentru ea, auziți? Apăi m-am rușinat io dară, dacă nu se rușinează Irlandeza aiasta. Ai un bărbat din măguri chiar aci lângă tine care te aude și tu faci de aestea? Tulai. Mi-o zis că cela bărbat negru care mai vine la ea din când în când, ca un hoț aproape, i-ar hsi iubitu-so. Are deja copchil făcut. Plodu, na plod, băiețaș mai mărisor amu. L-o făcut tăt cu un negru în trecut. Na o trecut prin mulți negrii rondioși. Are curaj. Ăsta-i venit din Londra chiar și cu droguri. Bolunzește femeia, se buiguiește tăt mai rău cu ăst negru. El primește adăpostu la ea și ea primește exorcizări sexuale ca să urle. Na așe-i aci. Nu poci durni la ei.

Da pe uliță pustietate, auziți. Mă minunez aci în priveliștea aiasta neașteptată cu uliți goale. Și căși netencuite. Englezii se mândresc cu cărămizile lor roșietice. Apăi atunci și mai mult dacă îi rujinită viața prin astă rumeneală veche Victoriană, să mai scoată careva un cap alduit printr-una ușă batăr. Să mai stea oamenii sara pe laiță în fața cășii că au ocol, văd. Da pleacă așe ca apucații când crapă de ziuă și se întorc ca niște epuizați sara târziu și se lăbărțează pe fotoliu. Îs chinuiți săracii.

Apăi dacă ar hsi mai omenoși, batăr mai călduroși unii cu alții, poate că ar hsi terapie după stresu zilei. Apăi ăștia n-au minte. Da nici ai noști aci în Anglia nu poci să zic că au oarece minte. Apăi ai noști parcă-s mai buiguiți la creieri cu profesionalismu. Și Ionela tulai, numa de terapii cronice vorovește. Fane tăt cu ale lui. El spune de corupție întruna și de claca Uniunii. Aiasta Uniune Eurobeana îi vorova zilei. Io am pticoare să mai bat ulițele, da ăștia doi viu atât de epuizați de la lucru în fiece zi, că nu se mai poci ridica, odată lăbărțați pe fotoliu. Ce să mă fac io cu ăștia doi, mă gândeam? Da parcă Ionela în ultima vreme o inceput să vâjgăie mai mult un ptic după servici. Parcă începe să învie la suflet, serios, de când îs aci. Fane ii zăcământ putred. Nu se mai ridică el, nici nu se clintește din loc după ce se pune la lăbărțat în fața sticlei.

Într-una sară am fo pe o stradă atât de ocoșă și de măreață, ziceam: “Ăștia au bani, nu-i glumă.” Da o trecut bogăția iute. Ajuns-am la capătu străzii, trec un drum tăietor care despică și pe aialaltă parte a drumului erau numai căși liptite din aste Victoriene lăsate netencuite, ca de război. Lăsate în urma me, căși înalte cu bârne negre, cu curte în față, îngrădită fain, motore multe, nu duceau lipsă. Dacă ar hsi Wifmonu ăsta împărțit mai cinstitor, fără aste drumuri tăioase care împart și despică oamenii. Mai firesc, in veriji care leagă, nu din cele care se rup și încep a se împotrivi și sfădi între ele. M-aș simți mai destins când aș umbla sara târziu. Că-mi zice Ionela, draga me cumnată pentru care am venit: uite pe acea stradă să nu mei. Acea parte să ocolești, mai ales sara. Am văzut că oamenii iși scot dulăii la umblat, nu se pot plimba sânguri, se plimbă cu dulăul sara. Apăi bine, dulăul te apără, îs deștepți ceia. Alții își plimbă cațelușii, n-ar ave protecție contra unui dușman rău. Mă sfătuiește Ionela bine, mă tem că. Nu mă depărtez sara unde nu se cuvine să mă duc, că este pericol, mă văd întorcându-mă cătă casă pe labe. Așe-i aci în ăst Wifmon deocamdată. Îi tăios.

(Va urma)