A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, s-ar povesti.
„Că de n-ar fi, s-ar povesti”, ați citit bine!
Tocmai acest „de n-ar fi” e interesant și demn de reținut ca fapt divers!
Ceea-ce-nu-este atrage atenția! Ce nu se întâmplă! Ce nu există!
Tot ce nu poate fi argumentat este „senzațional” pentru „știrea contemporană”, niciodată realitatea. „Realitatea”, mai nou tot mai des „incorectă politic”, merită cel mult să fie ignorată, fir-ar ea să fie de realitate azi și mâine!
Și acum povestea.
Pe străzile unui oraș, odinioară numit Micul Paris, cu mulți, mulți ani în urmă, treceau agale de-a lungul și de-a latul urbei, domni și doamne, dudui și juni în pantofi cu scârț, copii și cătane, târgoveți și becheri, trăsuri și birje, ghicitori și eresuri, vorba poetului nerecunoscut azi în ochii vigilenți ai noii elite. Trăsuri și birje treceau agale prin colb și soare, prin noroi și ploaie. Iarna, porneau la drum săniile, lăsând lungi cărări în omătul Crăciunului. Făcând veselie pruncilor sau necaz celor ce nu știau umbla pe gheață, urma săniilor devenea derdeluș în gerul Bobotezei.
Trăsuri și birje, cai și atelaje. Atât.
Până în anul 1898, când, pe Calea Victoriei a Micului Paris, apare prima plimbăreață fără rădvan, pe numele ei Maria Mihăilescu zisă și Mița Biciclista.
„Între cele două veacuri, bicicleta era încă o raritate, iar Miţa a fost prima femeie ce pedala pe marile străzi ale Capitalei. Era o femeie frumoasă, nu prea înaltă, cam de un metru șaizeci, cu părul blond tuns scurt şi cu ochii verzi-albaștri. Se spune că a fost curtată de bărbați celebri precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand despre care se vorbea că i-ar fi făcut cadou casa care se află şi astăzi în apropiere de Piața Amzei şi care îi poartă şi numele.”*
Vremea trăsurilor și săniilor a trecut, a trecut și vremea limuzinelor și a venit, în sfârșit, vremea benzilor pentru biciclete/trotinete.
Este astăzi total neinteresant pentru noua administrație faptul că Bucureștiul nu are o avantajoasă rețea de șosele, bulevarde, sau generoase căi de acces spre gară sau aeroport. Calea Victoriei din vremea Miței trebuie să-și recapete drepturile de odinioară și să lase „vânt la pupa”***
Iată ce spune primarul capitalei anului 2021:
„Chiar dacă am avea o cantitate nelimitată de bani în momentul ăsta, nu am putea să organizăm, să concepem şi să executăm acele piste de biciclete pe care toată lumea le aşteaptă, pentru că oraşul acesta este sufocat de maşini parcate şi pe trotuar şi pe prima bandă.”**
Oameni buni, toată lumea așteaptă piste de biciclete, orașul e sufocat de mașini!
„…aceste maşini care sunt parcate pe prima bandă încetinesc transportul public şi din cauză că transportul public e încetinit, lumea foloseşte în continuare maşina.”**
Cât de bine le zice ! Și apoi… bucureștenii secolului XXI trebuie să învețe ce este aceea o parcare ! Și nu una oarecare, ci mai ales o parcare privată.
Cităm:
„Pentru ca să ieşim din cercul acesta vicios trebuie să facem două lucruri, care sunt parte din aceeaşi problemă. În primul rând, trebuie să avem o strategie de parcare, iar aici parte din strategia de parcare – care înseamnă şi colaborare cu parcări private şi stimularea oamenilor de a parca în locuri care sunt mai departe de locul imediat apropiat locuinţei – e o chestiune care trebuie spusă şi trebuie asumată: trebuie să creştem preţul parcării.”
De Ziua mondială a Bicicletei propunem inaugurarea Zilei Mondiale a Parcării Private, dar și Ziua Mondială a Mersului pe jos.
Și mai sugerăm celor care merg spre Gară sau spre Aeroport, în cazul în care Metroul le este greu accesibil, să facă bine și să meargă spre tren sau avion cu bicicleta sau cu trotinete. E mai sănătos. Pe pista de biciclete încape și copilul cu trotineta lui, și nevasta pe bicicletă ducând bagajul de mână, și soacra cu mama-mare, dânsele purtând bagajul de cală pe ghidonul bicicletei tandem.
*** https://stiintasitehnica.com/vant-la-pupa-pentrubiciclisti/
Lasă un răspuns