Arhiva Afectivă. Am început pur şi simplu cu un patefon

Brad, 1959. Sunt în parcul „Unu Mai” cu verișoarele mele venite de la Timișoara. Mama le-a invitat într-o scurtă vacanță fiindcă părinții lor zugrăvesc casa. Le-am adus aici, în parc, pentru că vreau să le ofer o surpriză. Înghețata de vanilie la cornet, făcută de doamna David, a fost foarte bună, le-a plăcut. Dar nu asta era surpriza. Fetele privesc trecătorii cu un nedisimulat interes. Am crezut că vom vedea peste tot moți, țărani moți, spun ele. Și uite, vedem doamne elegante, domni cu ochelari de soare și băieți cu biciclete. Am un ghem în stomac. Mi-e ciudă. Nu înțeleg, cred că nu-i voi înțelege niciodată pe locuitorii orașelor mari. Ce cred ei? Oare ce știu ei despre noi, „provincialii”. Încep să fac pe „ghida Bradului” și le promit fetelor că o să le duc la târgul de joi, unde vor vedea moți adevărați cu pieptare, clop, și opinci. Și că vor găsi în piață, pe lângă afine, mure, coarne, zămăchișă și vișle de capră, multe găini, porci, vaci și tarabe întregi cu turtă dulce și piparcă pe băț. Și că la tarabele cu păretare o să ne distrăm cel mai mult. Povestim, zâmbim, ne tot potrivim ba agrafele, ba cordoanele, ba șosetele. Ele poartă amândouă, pantaloni pescărești și bluze pastelate de nylon. Eu mi-am pus fusta sare și piper cu buzunare joase, cordonul roșu, și bluza albă din ață croșetată de tanti Tenzi. Verișoarele sunt cochete, pieptănate modern, amabile și puțin plictisite. Din difuzor se aude melodia lui Vico Torriani „Bella, Bella Donna.” Eu sunt foarte îmbujorată. Ți-e cald? Nu mai bate soarele. Nu pot să spun nimic, îmi ard obrajii, dar nu vreau să stric surpriza. Mai sunt două minute până la ultimul anunț radio. E sfârșit de vară și de atâta plimbat, în sus și în jos pe aleile cu pietriș alb, pantofii noștri și-au pierdut lustrul și culoarea. Ne așezăm pe o bancă. Ne-am învârtit destul pe aici. Sabina, mai arată-ne și alte locuri de văzut în orașul vostru. Deodată glasul mamei se aude din difuzorul așezat pe stâlpul din apropiere. Prezintă conținutul programului muzical care tocmai s-a încheiat. Eu sar de pe bancă și gesticulez cu mâinile prin aer. Ei ce se aude de aici, din pâlnia asta? Verișoarele se uită una la alta apoi la mine. Tu! De ce nu ne-ai spus? Apoi una alteia – E tanti Eli?? Da când a ajuns la București? Azi, la prânz, era aici cu noi. Am râs apoi toate trei când le-am spus că urmează să le conduc la Stația de Radioficare din Brad aflată în centrul vechi să ne întâlnim acolo cu „tanti radio”.


Interviu cu crainica Elvira Ivașcu (fragment)

Am început – şi o să râdeţi astăzi – am început pur şi simplu cu un patefon… Deci, am cumpărat un microfon, eu aveam acasă un patefon, pe lângă gramofonul pe care îl vedeţi, care este părintele patefonului, şi cu discuri bineînțeles Şi era unul dintre noi „de jurnă” la manivelă şi punea câte un disc care reprezenta cortina muzicală între rubrici, știți? Evident că aveam și un talger care era pe post de gong, așa. Tot ce mi-a trăsnit prin minte, ca dotare tehnică, s-a făcut prin substituenți, la vremea aceea. Târziu, aproape înainte de a părăsi eu Bradul, după aproape șase ani de zile, am reușit să cumpărăm un magnetofon, ceea ce era cu totul şi cu totul altceva! Astfel, interviurile și toate prezențele oamenilor la microfonul „orei noastre locale” erau făcute direct la microfon și nicidecum pe înregistrare.

— Şi stația aceasta de radioficare…
După aceea s-a extins şi-a devenit stație de radioficare raională, încât bătea în „cutiuțele” oamenilor din cele mai îndepărtate cătune ale raionului Brad.

— Deci, inițial era numai pentru…
…oraș. Și, foarte repede, în mai puțin de o lună, s-au tras toate firele necesare încât s-a radioficat întreg raionul. Și am avut imensa bucurie să am martori: distinsul Constantin Vișan era într-o deplasare la Brad. Nu mai știu care a fost subiectul pe care îl căuta şi îl cerceta, ştiu doar că plimbându-se prin Brad ne-a auzit „ora locală”. Nu a recunoscut a fi o oră locală­ (difuzată oficial, la radio) şi atunci i-a spus însoțitorului : „Te rog frumos, oprește puțin” A stat şi, la un moment dat, Costantin Vişan îi spune: „Iartă-mă, te rog, numai puțin, vreau să-mi dau seama pe ce post se dă această emisiune şi cine este realizatorul”. Omul, localnicul, s-a împăunat! L-a lăsat să asculte şi la urmă i-a spus: „Știți, este ora noastră locală! Este profesoara noastră, Elvira Ivașcu, cea care a inițiat-o.” Constantin Vişan, profund impresionat, dar cu timpul măsurat, n-a putut să mă găsească (atunci). A cerut unele date despre mine şi s-a reîntors la Bucureşti, la Radio. Şi, după vreo lună de zile, factorul poştal îmi aduce un plic mare cu antetul Radioului. Şi descopăr în acest plic un Buletin Radio. Răsfoindu-l, dau peste o descriere semnată Constantin Vişan, în care descrie activitatea pe care o desfăşor eu, acolo (la Brad). Şi, peste câţiva ani, după ce eu dădusem concurs la Radio, exact la 10 zile după angajarea mea, primesc un telefon şi o voce foarte caldă mă întreabă când aş avea un spaţiu liber ca să înregistrez o emisiune în cabina 16, la Cultural. M-am uitat pe program şi i-am spus. M-am prezentat, am fost aşteptată la uşa cabinei, mi s-a dat materialul, l-am citit. La ieşire, domnul, extrordinar de politicos, maniere de lord aş zice eu astăzi, s-a aplecat aşa, mi-a luat mâna, mi-a sărutat-o şi mi-a spus: „În sfârşit, sunteţi la locul dumneavoastră! Cât de mult am dorit!… Eu sunt Constantin Vişan.”

(Interviu de V. Călin şi O. Silivestru, 1996)

http://www.rador.ro/2018/11/09/radio-romania-90-in-sfarsit-sunteti-la-locul-dumneavoastra/

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Am început pur şi simplu cu un patefon”

  • Cum știi mata să le spui, dragă Online…

  • in viata ta s-ar parea ca au fost insiruite,…daruite, spectacole fascinante!
    pe de alta parte creca chiar ele au cizelat grandiosul spectacol ce esti!
    tare!

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară