Arhiva Afectivă. Ca ieri, alaltăieri, dar în 1914

La data de 3 decembrie (cum ar fi ieri, alaltăieri, dar în 1914), Constantin Brâncuși scrie o scrisoare adresată bunilor lui frați, nea Vasile și nea Petrică.
Iată câteva fragmente din acea epistolă:

„Nici măcar nu mă mai aşteptam să-mi scrieţi, dar iată că de vreo lună nu mai trecui prin Place Dauphine. Ieri, când trecui pe la un amic de’l lăsai în locul meu la mansardă, mă strigă portaru şi’mi dete vreo 8 scrisori sosite din ţară în care o găsii şi p’asta de la aldi matale. Nea Vasile şi nea Petrică io vă dădui adresa asta că aci mă cunoaşte şi poştaşu şi portaru casei şi mi le păstrează”.

„În casa în care am atelieru de vreo 7 ani îmi mai dădu proprietaru încă o cămăruţă care are uşe în atelieru meu. Acolo io mai dormeam din când în când, dară fiind şi chiria mică cam preţ de 8 pâini”.

„Când mă întorsei din ţară mă aflai cu un bun amic care’i bucătar la un restaurant din Paris, care taman că se însură şi venea cu muierea după el, unde stătea mai era cu vreo 3 în cameră. Mă rugă dacă ştiu o cameră şi io mă oferii să’l las în locu meu de atunci îmi luai catrafusele şi mă mutai cu totu, dormii o lună cu pietroaiele şi buştenii la un loc până mă procopsi proprietaru cu încă o cămăruţă”.

„Dar ce credeţi mai mare mâhnire nici că se putea, bunul meu amic (Vasile Morţun, ca ministru al Lucrărilor Publice, i-a respins lui Brâncuşi proiectul “Fîntînii lui Haret”, care urma să fie amplasată în faţă a Universităţii din Bucureşti – n.n.) nici nu se uită la mine şi mă refuză cu a mai mare neruşinare. Daia vă zic că fusei tare mâniat. Acu stau cu proiectu în atelier şi mă gândesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară.”

„Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit”.

„Mă întrebaţi cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut. V’am spus că aici în mahalaua asta s’adunară din toate părţile lumii, italieni, ruşi, chinezi, ăştia au o droaie de restaurante, tăţi mă învită în ţara lor că aş duce’o ghini şi io le zic dacă ghini îi la ei ce dracu caută la Paris”.

„Nea Vasile şi nea Petrică nu trebuie să’mi mulţămiţi dă cioplelile ce vi le făcui, io trebuie să vă mulţămesc pentru cîte făcurăţi pentru mine, că mai văzui io fraţi da ca aldi matale mai rar. Acu că se apropie sîntu Crăciun şi sărbătorile de iarnă vă urez multă sănătate lu tanti Didina lu tanti Manda şi la toţi copchii multe felicitări de sărbători şi să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate.

Vă mai scriu aci adresa mea 54 rue de Montparnasse Paris France
Pentru toată viaţa cu tot devotamentul C. Brâncuşi 3 Decembrie 1914”.

Se poate citi/vedea scrisoarea in întregime prin linkul aici atașat.
https://webcultura.ro/cum-scria-constantin-brancusi/

Arhiva mea afectivă mea de astăzi, în afara unor fragmente din scrisoarea din 1914 care m-au impresionat, conține si o parte evocativă, pe care aș numi-o “enigma mânecilor suflecate” arătând modul în care timpului îi putem fura ceea ce el, timpul, a lăsat din neatenție la îndemâna celor ca mine, pasionați ai amintirilor, poveștilor adevărate și pozelor vechi.
La ce anume mă refer? Ce am reușit să găsesc?

Ei bine, este vorba de faimosul moment fotografic al anului 1930, cu Brâncuși în atelier, având în fundal sculptura intitulată “Peștele”, moment fotografic care a avut pesemne mai multe secvențe. Publicul este obișnuit mai ales cu imaginea în care sculptorul Constantin Brâncuși, așezat picior peste picior, are o atitudine reflexivă, indiferentă la obiectivul camerei foto.
Mâneca acoperă puțin cotul brațului drept, cu cealaltă mână el își acoperă cotul stâng.
Iată însă că fotograful i-a spus ceva, ori pur și simplu Brâncuși a vrut să-l privească in ochi. Să-l privească pe el, pe fotograf, sau să privească în obiectiv? Greu de spus după 92 de ani…

Dar în această a doua secvență, Brâncuși, dintr-o dată rupt din gânduri, pare să ne privească, de acolo de departe, cu ambele mâneci suflecate și părul puțin răvășit.
Mă întreb care a fost prima secvență?
Înclin să cred că cea cu părul puțin răvășit. Deși nu, chiar nu, poate că prima e cea cu părul “aranjat”, având privirea gânditoare și mânecile acoperind coatele.
Oricare ar fi adevărul, și eu aș fi ales pentru momentul “Brâncuși în atelier”, tot această imagine cu sculptorul gânditor, înconjurat de lucrări surprins în calmul și sobrietatea profunzimilor sale.
https://www.centrepompidou.fr/en/collection/brancusis-studio

Brancusi

Brancusi2

Brancusi3

Odihnă veșnică dragului nostru mare mâhnit, respins de micimea/mărimea românească din 7 martie 1951.
https://adevarul.ro/amp/stiri-locale/targu-jiu/cum-a-fost-refuzat-brancusi-de-academia-romana-1772765.html