Arhiva Afectivă. Călătoriile lui Gulliver continuă să supere sau să distreze și astăzi

Am recitit deunăzi o carte a copilăriei. Începusem o lectură-împăcare cu soarta, asemănătoare celei resimțite de cineva care acceptă să-și omoare timpul cu tot ce găsește de citit pe masa publicațiilor oferite într-o sală de așteptare. Sala de așteptare era propria mea odaie. În pandemie toți avem odăile transformate în săli de așteptare. Dar, reușind să ies din starea destul de cenușie întreținută de idioatele știri ale zilei, m-am trezit nu doar citind, dar ciulind tot mai mult ochii și urechile sufletului. Cartea era a lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver în traducerea lui Leon Levițchi. Pe măsură ce citeam o simțeam tot mai actuală. Apoi am căutat diverse alte comentarii despre această ”minunăție SF” scrisă la 1726. De găsit am găsit destule, dar cea mai cuprinzătoare a fost cea a lui Ian Higgins, profesor la Universitatea din Melbourne, Australia. Am selectat câteva din notațiile lui despre Swift și le-am tradus aici.


Dacă veți deschide cartea Călătoriile lui Gulliver cu gândul că răsfoiți o simplă carte pentru copii, veți fi surprinși. Publicată inițial sub numele de Călătorii în câteva națiuni îndepărtate ale lumii. În patru părți, de Lemuel Gulliver, mai întâi chirurg, și apoi căpitan al mai multor nave, această plină de surprize descriere a câtorva lumi imaginare este una dintre marile satire cunoscute în literatura mondială. Apărută pentru prima dată la Londra, în 1726, The Travels a fost un bestseller senzațional și imediat recunoscut. Autorul romanului Călătorii a fost decanul Bisericii St. Patrick din Dublin, pe numele său Jonathan Swift. Domnul Swift a recunoscut (în scris) că proiectul său satiric intitulat Călătorii, a fost gândit având ca punct de plecare portretizarea mizantropiei și că intenția sa a fost „să supere lumea”, nu să o distreze.

Narațiunea plină de inventivitate a operei, fantezia exuberantă (oameni mici, giganți, o insulă zburătoare, spirite ale morților, nemuritori senili, cai vorbitori și umanoizi odioși) și umorul, au făcut ca lucrarea să fie cu adevărat distractivă. În forma sa prescurtată și ușor de citit, rareori ocolind sarcasmul și umorul negru, Călătoriile lui Gulliver a devenit un roman clasic pentru copii. Și cu toate acestea, cartea, chiar și așa, are încă puterea de a-i supăra pe unii cititori.

În partea întâi a acestei satire, Gulliver naufragiază printre liliputani. El găsește aici o societate care, prin „natura degenerată a omului”, a căzut în corupție, de la stadiul unor instituții inițial admirabile. Lilliput este o diminuare satirică a Marii Britanii din timpul lui Gulliver, cu toată curtea sa coruptă, cu o politică de partid disprețuitoare și interesată de războaie absurde.

În Partea a doua, Gulliver este abandonat în Brobdingnag, o țară de giganți. Scara este acum inversată. Gulliver, fostul vizitator imens din Liliput, este un liliputan printre giganți, privit ca o ciudățenie a naturii și păstrat ca animal de companie. Relatarea lui Gulliver despre țara și istoria sa, spusă regelui Brobdingnag-ului, îl determină pe uriașul rege înțelept să-i considere pe consătenii și femeile lui Gulliver ca fiind „cea mai periculoasă rasă de paraziți odioși pe care natura a suferit-o vreodată pentru a se târî pe suprafața Pământului”.

În partea a treia, Gulliver este victima unor pirați și este apoi lăsat de izbeliște să plutească singur într-o mică luntre. Ajunge la un țărm, iar în scurtă vreme întâlnește o insulă zburătoare. Este invitat și dus pe insula zburătoare Laputa, ce avea drept capitală orașul Lagado. În acest ținut monarhul și curtea sa sunt literalmente departe de oamenii pe care îi guvernează și care se află pe continentul de dedesubt, aceștia din urmă fiind mereu absorbiți de știința pură și de abstractizare.

Schimbările tehnologice originare în această „regiune aerisită” zburătoare duc la ruina economică a oamenilor de jos și a modurilor tradiționale de viață. Satira aduce în prim plan exemplul Lordului Munodi, veșnic nemulțumit, care „nefiind un spirit întreprinzător” este „încântat să se desfășoare în vechile forme” și să trăiască „fără inovație”. În această parte, a treia, Swift satirizează diverse nebunii și corupții intelectuale. Oferă apoi o imagine a degenerării umane în descrierea nemuritorilor Struldbruggs. Însă dorința de viață lungă a lui Gulliver se potolește după ce asistă la nesfârșita decrepitudine a acestora.

Partea a patra este o fabulă bizară. După o conspirație a echipajului său, Gulliver este abandonat pe o insulă locuită de cai civilizați raționali, Houyhnhnms și umanoizi brutali indisciplinați, Yahoos. Gulliver și omenirea sunt identificați cu Yahoos. Caii dezbat „dacă Yahoos ar trebui exterminați de pe fața Pământului”. Ca în povestea potopului din Biblie, Yahoos își merită soarta. Caii, pe de altă parte, sunt satira ideală a unei societăți raționale. Houyhnhnmland este o societate de castă care practică eugenia. Utopienii cai ai lui Swift au o cultură orală înfloritoare, dar nu există cărți. Există educație pentru ambele sexe. Nu au bani și prea puțină tehnologie (nu au roata). Sunt autoritari (nu există nicio disidență sau diferență de opinie). Houyhnhnms sunt comunități pacifiste, comuniste, agrare și autosuficiente, civile, vegetariene și nudiste. Sunt austeri, dar au pasiuni. Îi urăsc pe Yahoos.

Convins că a găsit viața bună iluminată, liberă de toată turpitudinea umană înregistrată în Călătorii, Gulliver devine un acolit și prozelit al societății. Dar acest loc utopic categoric nu este pentru oameni. Drept urmare, Gulliver este deportat ca un Yahoo străin fiind un risc pentru securitatea țării Houyhnhnm-ilor. Purtând haine și navigând într-o canoe făcută din piei de Yahoos, Gulliver ajunge în Australia de Vest, unde este atacat de aborigeni și, în cele din urmă, fără să vrea, este salvat și se întoarce acasă pentru a trăi, înstrăinat, printre Yahoos englezi.

Când au fost publicate Călătoriile, în care era satirizată mizantropia și condiția umană, romanul părea să se prezinte ca fiind la granița blasfemiei. În concepția sa, lucrarea este pacifistă, condamnă „partidul și fracțiunea” denunță colonialismul ca jaf, poftă, înrobire și crimă la scară globală. Satirizează despotismul monarhic, dar manifestă prea puțină încredere în parlamente. În partea a treia, avem o scurtă vedere a unui parlament modern reprezentativ: „o adunătură de negustori, hoți de buzunare, tâlhari la drumul mare și bătăuși”.

Călătoriile lui Gulliver aparțin unei tradiții a călătoriilor imaginare satirice și utopice incluzând scrierile lui Rabelais și Thomas More. Jonathan Swift a convertit cartea populară de călătorie într-un vehicul al satirei sale, lucrarea combinând mai multe genuri – ficțiune, utopie, satiră, istorie, fantastic, dialoguri cu lumea cealaltă, fabulă, precum și o parodie a călătoriei de genul Robinsoniadei.

Ediția revizuită din 1735 a Călătoriilor se deschide cu o scrisoare tulburătoare din partea lui Gulliver, în care cititorul este acuzat de un autor supărat și mizantrop, convins că „specia umană” este prea depravată pentru a fi salvată, dovadă fiind faptul că al său roman nu avut niciun efect reformator asupra lumii. Cartea se încheie cu un Gulliver retras, mândru, dezgustat, preferând caii în locul oamenilor și avertizând orice Yahoos englez cu viciul mândriei ”să nu cumva să apară în ochii mei”.

Cititorii ar putea să-l considere pe Gulliver un dezechilibrat, dar el insistă spunând că doar în satira fără compromisuri a lui Swift se află adevărul despre omenire. Deși în multe privințe Jonathan Swift este foarte îndepărtat de noi, satira lui încă mai este de actualitate, iar Gulliver’s Travels/ Călătoriile lui Gulliver continuă să supere sau să distreze și astăzi.

Acestea sunt câteva din părerile domnului Higgins, între care se află și ale mele.

Adaug în încheiere un fragment din partea a treia: Călătoria în Laputa, Balnibarb, Glubbdubdrib, Luggnagg, și Japonia*

„…în împărăția Tribnia numită de băștinași Langden unde poposisem câtăva vreme în timpul călătoriilor mele, cea mai mare parte a poporului e alcătuită din denunțători, martori, informatori, acuzatori, reclamanți, mincinoși și sperjuri, cu toate slugile și uneltele lor, toți folosiți și plătiți de miniștri și de locțiitorii lor. În împărăția aceea, comploturile sunt de obicei opera persoanelor care doresc să își câștige faima de politicieni iscusiți și care vor să învioreze o administrație capie, să înăbușe sau să abată pe alte făgașuri nemulțumirea unanimă, să-și umple lăzile cu amenzi și să determine creșterea sau scăderea încrederii publicului, potrivit cu propriile lor interese. Din capul locului, ei se înțeleg între dânșii asupra oamenilor care urmează să fie învinovățiți de complot; apoi au grijă să pună mâna pe toate scrisorile și hârtiile acestora, iar pe autorii lor – în lanțuri. Aceste hârtii sunt încredințate unor artiști foarte pricepuți în descifrarea înțelesurilor ascunse ale cuvintelor, silabelor și literelor. Așa de pildă ei știu că “scaun găurit” înseamnă consiliu privat; “cârd de gâște”, senatul; “câine șchiop”, un năvălitor; “ciuma”, armată permanentă; “cărăbuș”, prim ministru; “guta”, mare prelat; “spânzurătoare”, secretar de stat; “oală de noapte”, consiliul marilor dregători; “sita, doamnă de la curte; “mătură”, revoluție; “cursă de șoareci”, slujbă publică; “prăpastie fără fund”, visterie; “canal”, curte; “tichie de bufon cu clopoței”, favorit; “trestie ruptă”, curte judecătorească; “butoi gol”, general; “rană cu puroi”, administrație.
Atunci când această metodă dă greș, au alte două mai eficace, pe care cei mai învățați dintre ei le numesc acrostihuri și anagrame. Potrivit celei dintâi, ei pot descifra toate inițialele, dându-le tâlcuri politice. Astfel, N înseamnă complot; B, regiment de cavalerie; L, flotă. Potrivit celei de a doua metode, prin rearanjarea literelor alfabetului dintr-un text suspect, ei pot da în vileag cele mai ascunse țeluri ale unui partid nemulțumit. Așa de pildă, dacă într-o scrisoare către un prieten, eu i-aș scrie acestuia: “Fratele nostru Tom a căpătat trânji”, un specialist în arta descifrării își va da seama numaidecât că aceleași litere care alcătuiesc propoziția aceasta pot forma următoarele cuvinte: “Rezistați se pune la cale un complot”. Aceasta este metoda anagramatică.”


*Călătoriile lui Gulliver, traducere din limba engleză de Leon Levițchi, Editura Tineretului 1956, după ediția Gulliver s Travels London Oxford University Press 1947
https://en.wikipedia.org/wiki/Gulliver%27s_Travels

https://ro.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Swift

https://thewire.in/author/ian-higgins

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii