Arhiva Afectivă. Când „acolo” devine „aici”

Pereții dormitorului sunt zugrăviți în alb-trandafiriu. Albă-trandafirie era zăpada când mă trezeam să privesc din patul meu de copil cum se face ziuă. Era iarnă și în liniștea somnului casei auzeam cum se desprind unii de alții tăciunii în sobă. Unde ești tu, făptură cu dinți de lapte? De dor de tine copilărie, am pornit să scriu despre oamenii care m-au crescut, despre prietenii de joacă alături de care am învățat să-mi aud sunetul pașilor în ger, sau fâșâitul surd făcut de talpa saniei în zăpada nouă. De dorul copilăriei scriu și acum despre femeile și bărbații de demult, despre firea lor, despre vorba lor domoală sau repezită, în graiul secolelor trecute. Am călătorit mult în țară, chiar și în alte țări, de-a lungul vieții. Dar nicăieri nu mi-am simțit rostul așa cum l-am simțit acasă. Ce este „rostul”? Poate avea mai multe înțelesuri. Pentru mine este noima de a fi. Iar noima de a fi adună în ea tot ce simte, gândește, creează, acționează, izbândește sau pierde, o ființă omenească.

Am petrecut de când sunt în „baracă” o seară, două dimineți simultane, și o noapte. Mă aflu cumva într-un tărâm din afara timpului? Sunt eu oare sub stăpânirea unor inteligențe bine intenționate, sau dimpotrivă duhuri rătăcitoare mă vor goni într-un maraton al experimentelor? Sinceră să fiu în afara temerii de efecte ireversibile, alte neajunsuri nu mă îngrijorează. Vorba aceea, m-am vaccinat cu trei doze și deja înțeleg limbajul necuvântătoarelor… Oh, nu, vă rog nu luați în serios chiar toate palavrele mele. Ceea ce înainte presupunea, coadă la Pavilionul opt, Certificat pentru acces în avion, imunitate pe termen scurt, a făcut ca zicerea „m-am vaccinat cu trei doze, sunt protejată”, să devină o butadă.

Am dormit bine, m-am spălat la un lavoar cu apă curentă și aștept ca ecranul să mă anunțe programul zilei. Dar nu aud nici o mișcare, în grădină nu văd pe nimeni. Pe masă, bunătăți ioc. Nimic altceva pe bufet în afară de pânza albă cu model în relief.

Ciudat în toată povestea asta cu Salcâmu Mic este felul în care participarea mea la tot ce s-a întâmplat „acolo” devine brusc tot ce se întâmplă „aici”. Și acest fenomen (fantastic, să-i zicem), este legat de trei importante întâmplări: ziua când în 2021 animalele din sat au început să vorbească; ziua în care Valer a activat „portalul” dintre lumi; ziua în care Simion și Leontina au îngropat la loc ascuns cutia de cupru. Cutia aceea pe care în limbile germană, maghiară, franceză și rusă era înscrisul atestând unicitatea satului Salcâmu Mic devenit  faimos prin animalele lui vorbitoare. Nu era chiar lipsită de importanță relatarea de atunci a Leontinei, mama lui Rafailă Cloambă. În vis, Persida Cloambă demult plecată dintre cei vii, a venit la ea și i-a destăinuit în câteva cuvinte legenda satului. În urma acestui vis, familiile încuscrite Cloambă și Miheț, au aflat că satul nu e blestemat și nici vrăjit. Cu satu nost, îi altă poveste zicea Persida. Să spune că după ce Noe o scăpat de potop, or agiuns în sat pân nu să știe ce întâmplare, câteva păsări, oi, capre, cățăi, mâțe, vaci, care știau a vorbi ca oamenii. Da nu numai că știau vorbi, da este făpturi i-or învățat pă unii mai iuț la minte să-și coate a întâlni neamurile care nu mai erau pântre ei. Iacătă dovada clară ca roua pă frunză că așe stau lucrurile, adăugase Leontina încheind uluitoarea dezvăluire.

În dulapul din baracă am găsit schimburi curate, o jachetă impermeabilă și o pereche de ghete. Le-am încercat și se potriveau de minune. Speram să găsesc și o pălărie de soare. În oglinda dulapului mi-am zărit figura. Mi-am recunoscut trăsăturile și m-am liniștit.

– Dar cum vroiai să arăți? Credeai că după o noapte de dormit în baracă ți-ar fi crescut mustăți și coadă? Pai mai puteam eu să te duc în vizită la Raveca dacă nu mai erai tu?

Am răsuflat ușurată văzând-o pe Cheți în pragul ușii. Era echipată cu cizme și pălărie cu pene, ca în ilustrațiile din povestea Motanul încălțat.

– Unde mergi așa gătită?

– Te însoțesc până la casa Miheților apoi trebuie să ajung la un casting. Se vor prezenta mâțe din tot județul. Concurență prea mare nu e. Poate doar între motanii care știu rolul. Serialul tv, va fi o parodie după vechiul basm Costantino Fortunato sau Il gatto con gli stivali/Pisica cu cizme a lui Giovanni Francesco Straparola.

-Basm care mai târziu îl va inspira pe Charles Perrault să scrie Motanul încălțat.

-Vezi că știi?

-Doar de Perrault știam, de Straparola, nu.

-În Il gatto con gli stivali poveste scrisă pe la 1550, e vorba de un tip care primește moștenire un motan vorbitor care îl ajută pe tânărul lui stăpân să se descurce în diverse situații mai ales când bietul om pierdea orice speranță. Serialul va fi o producție a studiourilor SM. Studioul care are sigla aceea cu perlă, pe care ai văzut-o ieri seară.

– Nu, nu era seară era dimineață.

– Seară, dimineață, totuna.

– Cum să fie totuna? Când aveți de gând să-mi explicați fusul orar aici la voi? Și mai ales câte ore are o zi aici in satul vostru? În timpul pandemiei pentru salcâmeni o zi avea 24 de ore ca peste tot.

-Tot atâtea sunt și acum, percepția este cea dereglată, nu realitatea.

-Percepția dereglată? Ești cruntă, Cheți!

Privindu-se în oglinda dulapului Cheți își potrivi penajul pălăriei și cu același ton didactic-împăcuitor, continuă:

-Ia spune-mi, ai fost nedumerită când te-ai trezit văzând că nu era nimic pe masă? Nu era nimic fiindcă Raveca te așteaptă cu scovergi și  brânzoaice și are de gând să te invite să rămâi și la prânz. Nu trebuie să încui ușa. În perioada șederii tale aici această ușă nu poate fi deschisă de nimeni altcineva în afară de tine și de cei care administrează baraca.

– De ce i se spune baracă unei locuințe confortabile și arătoase?

-Așa o numea fostul proprietar, farmacistul, străbunul doctorului Medveș.

-Cel din primul vis al Leontinei ?

-Exact!