Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Arhiva Afectivă. Cartela expirată și clipa de adevăr

Mare lucru să devii personaj decisiv într-o coincidență!
Vetuța apăru pe uliță tocmai când Rafailă află că nu mai poate folosi androidul. Era descumpănit, dar nu cuprins de disperarea firească a utilizatorului deconectat de expirarea cartelei. De îndată ce androidul s-a stins, Rafailă a avut o înseninare. Și n-ar fi prima dată când depresia lui se transformă în clarviziune. Avusese dreptate Cheți amintindu-i doamnei de Pinzgau că Rafailă nu e monitorizat. Cine-i Cheți? O mâță vorbitoare din Salcâmu Mic; iar doamna de Pinzgau, zisă și Suzi, e unica locatară din grajdul lui Remus Miheț.

Vetuța venea de la magazinul sătesc pe cale ocolită. O luase pe scurtătură, printre prunii lui Stoia, ieșind apoi la drumul ce duce la casa lui Remus și a Ravecăi. Găsise la minimarketul „Lunca” (fosta cooperativă), un obiect aproape necunoscut de localnici și nu dorea să-și popularizeze achiziția. Cumpărase, în rate, o cameră de supraveghere (imitație) cu încărcare solară. Din cele trei rate, plătise una, cu o lună înainte să ajungă marfa la magazin.
— Servus, Filă! Ai venit cu droașca lu’ David? Da’ cu baci Faur cum te-ai înțeles? Ce-ați mai povestit? El cu cine votează anu’ ăsta? Cu vreun vaccin? Hai că știu tot, da’ mă ‘nteresează opinia ta.
— Cin’ ț-o zâs că am fost în șareta lu’ Faur? N-o fost chiar nime pă drum până m-am urcat în cursa lu’ David.
— Asta s-o crezi tu, că erați numa voi, drumul și pesaju’ ! Auz’ la el „n-o fost nime pă drum”. Iacă-ți spun și să țâi minte — nimeniu ăla o fost Chiflă!
— Cățălu’ ăla mnicuț? Cum așe? Nu l-am văzt.

Bărbatul Vetuței mimă cu gesturi rapide scotocirea buzunarelor.
— Lasă, lasă, că nu s-o ascuns în bojnarele tele. Chiflă o fi el mic, da’ prost nu-i. O stat ascuns în prelata de sub șaretă. Da să lăsăm asta. Unde-ai stat tri zâle, mă omule? Ai plecat, după vorbele tele, „la recrutare”, așe-i? Sa zâcem că într-acolo te-ai dus. Da mă, tri zâle?

Aerul amiezii se îmbogățea. Mireasma de salvie și busuioc era tulburată de puful sălciilor iar din unele curți pornea spre cărări câte un iz de tocăniță de pui sau de cartofi cu ceapă și piparcă.
— Ce-ai în pachetu’ ăla?, întrebă Rafailă detașat și total relaxat.
— Mă, soțule, care ești tu, nu schimba vorba, te rog. Unde ai stat tri zâle? Acu’ să spui, aci să spui, că nu-m trăbă conflict conjugal de față cu mama și cu tata. Că ei ne țân din penzia lor până ne-om găsi un rost da’ nu-s obligați să accepte adulteru’ tău mascat în „chemare la recrutare”.

Rafailă mai privi odată androidul devenit inutil și vru să dea cu el de pământ. Brusc își aminti că în timp ce încerca să-l inițieze pe Tibor Benedek în știința instalării aplicațiilor pe android, a consumat și baterie și credit din cartelă. Puse, cu respect, mobilul în buzunarul de la haină, își drese glasul și spuse:
— Toată viața ț-am fost fidel. Nu te-am înșelat, n-am venit biat acasă, n-am contrazâs pe nici care din familia ta, ț-am cumpărat în fiecare an mărțâșor, care, dup’ aia, tu l-ai dat la Ghizela sau la știu io care, și m-am făcut că nu văd, da’ m-o durut sufletu’.

Vetuța nu-l văzuse niciodată pe Rafailă atât de răvășit de nedreptate și iubire neînțeleasă. Își aminti de Relu Săroi, rivalul lui Filă. Era momentul să restabilească un mare adevăr.
Pe uliță o pală de vânt ridică un pumn de frunze mărunte, aruncate de nepotul lui Stoia care ieșind din grădină alesese o crenguță să-și facă o nuielușă.
— Filă, tu chiar țâi la mine. Știu asta. Am știut tot timpu’. Cum crezi tu că m-aș fi măritat cu tine dacă-m plăcea mai tare de Săroi?
— Păi, io asta n-am înțăles niciodată. L-ai vrut pă el, nu l-ai vrut? Sau ce?
— Cum să-l dorescu pă Relu Săroi dacă face politică? De când era în liceu îi plăcea politica. Așa mă știi tu pă mine? Să pun bodigarzii să frământe cozonaci sau pită in locu’ meu că io-s nevastă de deputat? Și peste toate astea nici dacă să va naște a doua oară, Relu Săroi n-o sa fie ca tine cu suflet curat și imaginație ca de electronist!

Vetuța și Rafailă erau cât p’aci să se îmbrățișeze, dar pachetul pe care femeia îl ținea în brațe opri această efuziune.
— De unde ai avut bani să faci cumpărături? Iar te-ai împrumutat?
— Nu. Am plătit în natură. O să fiu dădacă la copiii lu’ magazionera cât să duce ea după marfă la oraș. O să stau o zi întreagă, o să-i ajut la lecții și o să gătesc. Merită.
— Numa’ atâta? Înseamnă că nu-i prea scump ce-ai luat tu acolo.
— Scump? Îi deosebit, atât să știi!

Ajunseră în dreptul casei. După ei, poarta cea mare cu clanță veche de bronz se închise cu un scrâșnet prelung. Pe sub poartă se strecură și Cheți, urmată de câteva găluști albe-argintii care scânceau încurcându-se în firele de iarbă.
— Haideți, azi începem călirea! zise Cheți puilor luându-i de ceafă, trecându-i pe rând peste scândura-podeț care acoperea canalul.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Cartela expirată și clipa de adevăr”

  • „Vetuța venea de la magazinul sătesc pe cale ocolită. O luase pe scurtătură”

    Sunt descumpănit, cum vine asta „pe cale ocolită… pe scurtătură”? 😛

    • .o fi fost ea ocolita, calea, dar gandul la prunele lu’ Stoia o scurta de tot!:)))

      • 😆 !

        • cea mai scurta cale, a Viorii, e catre propriul Arcus,
          pentru ca cel mai scurt drum din Univers e cel catre implinirea dorintei, indiferent cit de lunga e calea pina acolo :))

          …insa exista o cale si mai scurta!:))), iar ea e cea pe care se sprijina ‘calea implinirii dorintelor’, deci ea e cuibul in care dorintele se nasc ( si o fac pentru ca au cuib:)) )
          acesteia i se mai spune si Iubire 🙂

          • diferenta dintre aceste doua cai e leita diferentei dintre Nemiscare si Miscare ( Nemiscarea fiind si ea o miscare, insa cea proprie Oului Absolut )

    • Vetuța venea de la magazinul sătesc pe cale ocolită. Trecu printre prunii lui Stoia, ieșind apoi la drumul ce duce la casa lui Remus și a Ravecăi.
      ……….
      Mulțumesc Florin Bănică!

      • Cu drag! Era și un semn că vă urmăresc, așa cum am promis acum 2 zile, și că aștept, zilnic, povestea Dumneavoastră, ca și pastila Maestrului.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog