Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Arhiva Afectivă. Ce se află îndărătul cuvintelor?

Stând în continuare nemișcat sub mâneca Leontinei, pisoiașul atinse instinctiv firul de mustață specializat în emisie recepție, care, deși abia mijit, avea o transmisie de calitate și o excelentă redare audio. Era prea mic să înțeleagă în întregime conversația dintre musafir și gazde, dar bănuia că ar fi bine să o conecteze și pe maică-sa. Mâța vorbitoare care se plimba de colo -colo alungând găini prin curtea lui Miheț, auzi în urechea stângă două trei cârâituri, apoi glasuri.

— Ca să vezi unde era Buți! Taman în curtea lui Cloambă! Fug să-i spun și madamei de Pinzgau vestea! Cheți trecu în viteză pe lângă Zeicu și-i șopti la ureche: avem noutăți! Ajunsă în grajd, se strecură pe lângă furci, lopeți, greble și ajunse lângă Suzi care nu dormea, ci ridicată pe cele patru picioare, făcea un pas înainte și unul înapoi în așteptarea ieșirii la păscutul de după amiază.
— Bine că te-am prins încă acasă!, zise Cheți atingând firul mustății redare, aflată lângă firul emisie -recepție. Ascultă aici:
„Cum a fost în Franța și de ce nu am mai rămas? A fost bine, dar nu atât de bine încât să-mi fie greu să plec de acolo”.

Suzi lovi aerul cu coada și căscă prelung.
— Asta-i noutate la tine, duduie Lucreția?
— Cum? Vrei să spui că nu reușești să citești printre rânduri? Auzi ce spune: „A fost bine, dar nu atât de bine încât să-mi fie greu să plec de acolo.”
— Și ce-i cu asta? Nu vezi că special a subliniat vorbele astea, ca să evite alte curiozități? Altfel spus, era bine acolo, dar a preferat să-și ia tălpășița. Cred că omul nu reușise să-și facă relații, prieteni. Poate că muncea cu folos, poate câștiga bine, poate chiar era apreciat, dar odată slujba terminată revenea în pustiul apartamentului.
— Uite ce e, Suzi — se încruntă Cheți – asta cu „pustiul apartamentului” sigur ai luat-o dintr-un film din anii 80, despre viața – chipurile — imposibilă a celor plecați în lume, departe de locul lor de baștină. Nu ține.
— Nu. Nu-i așa. Mulți dintre cei care au plecat definitiv chiar așa se simțeau la un moment dat – pustiiți de dorul de casă. Nu știu dacă de țară, dar de locul numit „acasă” sigur da. Numai eu sunt o excepție. Mie chiar nu mi-e dor de Tirol. S-ar putea să fi ajuns acolo printr-o întâmplare. Zic și eu. Nici măcar vise cu pășunile din Pinzgau nu am.
— Dragă Suzi, dar e firesc. Cum să-ți fie dor de Tirol dacă noi viețuitoarele din Salcâmu Mic ne tragem din speciile care au ajuns cu Noe pe Ararat?
— Duduie Lucreția, adevăr grăit-ai! Nu știu de ce uit mereu istoria reală a neamului nostru, al Faimoaselor Viețuitoare Alese dinaintea Potopului. Ce-i drept, istoriile nu-s de aici de colo niște multe mii de ani.

Pe Stil Vechi sau pe Stil Nou? Și de ce spui istorii? Au fost mai multe?, întrebă Cheți dând să plece.
— Stai!, strigă Suzi, văzând umbra ondulată a mâței în dreptul luminii de afară. Dacă tot ai venit degeaba, nu-i mai spune și lui Zeicu „vestea” despre motivul revenirii lui Medveș în sat, că te faci de râs. Adică nu, mai bine spune-i.

Lucreția ieși din grajd. Se opri o clipă. O activitate neobișnuită era în plină desfășurare. Câinele se desprinsese din lanțul care aluneca pe sârmă, îl agățase de o creangă și își tot întindea labele spre gardul curții lui Stoia. Spera să ajungă — fără să se rănească în tabla ruginită a vecinilor — să înhațe avionul de hârtie înțepenit între uluci de câteva zile bune.
— Ce-ți veni, măi băiatule? Ai dat în mintea copiilor? Vrei jucării de hârtie? Marele specialist în tehnologie înaltă își riscă slujba pentru așa ceva? Dacă te prinde Raveca, nu te văd bine. Doar știi că de vreo două ori a vrut să-ți scurteze lanțul.
— Numai a vrut, dar nu l-a scurtat. Și ea, și eu știm că lanțul e de formă. De ochii lumii. A pus lanțul pe sârmă pentru liniștirea fricoșilor. Și tot ea mi-a spus că am voie să atac — fără să mușc— atunci când apare vreun străin sau vreun nepoftit. Avion de hârtie spui? Ehei, drăguțo, habar nu ai din ce fel de hârtie e făcut!
— Bine. O să aflu. Cât de curând o să aflu! Dar ia spune, Zeicule, ce părere ai tu despre revenirea în sat a doctorului?
— Cât se poate de bună. A venit la țanc! Înainte ca paginile faimoaselor cărți din podul fostului dispensar să devină toate, rând pe rând, avioane din hârtie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog