Arhiva Afectivă. Cenzuratele Suflete moarte

Care este oare rolul cenzurii? Să ascundă adevărul sau să-l evidențieze? Să servească ideologiilor sau să garanteze pacea socială? Să protejeze societatea? Să o educe, arătând unele realități considerate agreabile în dauna altora, generate de bunul simț elementar? Să îndrepte opțiunile oamenilor spre „un bine” considerat „acceptabil” de majorități de ocazie?
Asemenea semne de întrebare au tot curs de-a lungul istoriei, când prin vârful penițelor, când prin ceara roșie pecetluind documente rămase și azi necunoscute.

Este de remarcat faptul că lucrări clasice cum sunt „Evgheni Oneghin” de Alexander Pușkin, „Suflete moarte” de Nikolai Gogol, „Insula Sahalin” de Anton Cehov și „Notele unui doctor” de Mihail Bulgakov – au fost create în perioade de epidemii.

Când Gogol a părăsit Rusia, în 1836, el purta manuscrisul Suflete Moarte în bagajul său sumar, pe lângă câteva haine. A început lucrul la poem în 1835, pe o idee dată de Pușkin. După cinci ani de muncă scriind la Roma, Gogol a finalizat lucrarea. A încercat să publice poemul în 1841, dar a fost interzis de Comitetul de Cenzură de la Moscova. Abia după multe manevre lucrarea a fost autorizată spre publicare de cenzura din Petersburg și a apărut, în 1842. Romanul – descriind aventurile amuzante ale unui mic escroc ales să fie prototip al mediocrității umane – este, de asemenea, o critică nemiloasă a Rusiei țariste.

După publicarea poemului Suflete moarte în aprilie 1842, Gogol pleacă la Roma, apoi în Germania, și la Nisa, în 1843. În 1844, locuiește câteva luni la Frankfurt, apoi se îndreaptă spre Belgia, la Oostende. În 1845 va sta la Paris, cu contele Alexandre Tolstoi.

Călătorește la Frankfurt, reîntorcându-se după un timp la Roma.
Gogol și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în Germania și Italia între 1846 și 1847.

În Spovedania unui autor, Gogol arată că tema poemului Suflete moarte, ca și tema Revizorului, i-a fost sugerată de Pușkin:

„Pușkin era de părere că subiectul Sufletelor moarte este bun pentru mine: îmi dădea libertatea să cutreier împreună cu eroul meu toată Rusia și să zugrăvesc o mulțime de caractere dintre cele mai deosebite”.

În scrisoarea sa din 7 octombrie 1835, Gogol îl anunța pe Pușkin:

„Am început să scriu Suflete moarte. O să iasă un roman lung și, cred, foarte hazliu. Dar acum m-am oprit la capitolul al treilea. Caut un bun bârfitor cu care să leg o cunoștință mai intimă. În acest roman aș vrea să înfățișez măcar sub un aspect întreaga Rusie.”

Treptat, proiectul inițial devenea tot mai complex, transformându-se în planul grandios al unei opere în care era înfățișat nu numai un aspect al Rusiei iobăgite și birocratice, ci un tablou amplu al acesteia.
În Spovedania unui autor, Gogol a redat trecerea de la hazliu la tragic, de la umor la satiră.

În legătură cu sarcina pe care și-a propus-o, Gogol se apucă să studieze realitatea rusă: „Am căutat să cunosc oameni de la care puteam învăța câte ceva și afla ce se întâmplă în Rusia, îndeosebi oameni cu experiență și cu spirit practic, din toate stările, și care participau la evenimentele din țară. Voiam să cunosc oameni din toate stările, să aflu de la fiecare câte ceva.”

Ca rezultat al unei asemenea evoluții a proiectului lucrării, Pușkin, care se așteptase la „o povestire hazlie cu subiectul sugerat de el pentru Suflete moarte, nu numai că nu a râs ascultând primele capitole ale poemului, ci s-a posomorât și la sfârșitul lecturii a exclamat: „Doamne ce tristă este Rusia noastră”.

Publicarea poemului a întâmpinat mari greutăți din partea cenzurii. În scrisoarea sa către Pletniov, din 7 ianuarie 1842, autorul arată că cenzorii îl învinuiau că „se ridică împotriva nemuririi sufletului”, deoarece „un suflet mort nu poate să existe”, iar atunci când li s-a explicat că e vorba de „suflete trecute în registre fiscale”, au declarat: „Aceasta cu atât mai mult nu se poate admite”, și nu se poate „căci înseamnă a te ridica împotriva iobăgiei. „

Cenzura socotea că „operațiunile lui Cicikov sunt ispititoare” și s-ar putea ca „mulți alții să-i urmeze exemplu și să cumpere suflete moarte”. Cenzura petersburgheză a admis, în cele din urmă, publicarea poemului, tăind totuși Povestea căpitanului Kopeikin, care conținea o critică necamuflată a instituțiilor guvernamentale. În legătură cu aceasta Gogol scria prietenului său Procopovici: „Mi-au scos un episod întreg – cel cu Kopeikin, episod ce mi se părea extrem de necesar, mai mult chiar decât își închipuie ei. Am hotărât să nu renunț la el nici în ruptul capului. L-am refăcut în așa fel, încât nici o cenzură să nu se poată lega de ceva. I-am scos afară pe generali și multe altele și trimit capitolul astfel modificat lui Pletniov spre a-l înainta cenzurii”.*

Gogol nu va face fată criticilor şi cârtelilor declanșate de Revizorul și va părăsi Rusia în 1836. Va pribegi până în 1848, când, complet schimbat, dovedind o accentuată înclinație spre religiozitate, se întoarce în Rusia. Posibil ca acest elan religios, manifestat prin perioade de grele asceze, să-l fi împiedicat pe prozatorul rus să mai termine cel de-al doilea volum. De altfel, moare în 1852, în urma unei astfel de asceze care a constat într-un post prelungit, post în care s-a spovedit și împărtășit.**

„Toți erau epuizați nervos și emoționați ca și mine”, a povestit Ion Brad, în 1998, pentru „Adevărul literar și artistic”, explicând: „Le-am spus acolo, pe scenă, că unele observații și sugestii de detaliu le vom transmite conducerii teatrului prin Amza Săceanu. Nu fugeam de răspundere, dar eram grăbit, fiindcă a doua zi urma să plec, în fruntea unei delegații culturale, tocmai la capătul „lumii comuniste”, în Coreea de Nord.”

La întoarcere, avea să afle că între timp izbucnise scandalul. Însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu în Bulgaria, Leonte Răutu și Aurel Baranga se îngrijiseră să-i spună, susține Ion Brad, că decidenții care dăduseră undă verde pentru „Revizorul” fuseseră inconștienți, căci spectacolul îi atacă direct pe el și pe Brejnev.***

*I.N.Medvedeva, Vol.V Opere, N.V.Gogol, Ed.Academiei de Științe Moscova 1952

**https://www.bookaholic.ro/gogol-si-ale-sale-suflete-moarte.html

https://www.descopera.ro/cultura/8988195-interesanta-istorie-a-cenzurii

***https://amfiteatru.com/2019/12/18/povestea-unui-spectacol-interzis-in-5-tablouri-revizorul-lui-lucian-pintilie/