PNL îl va propune pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis. Liberalii vor formarea unui guvern minoritar cu UDMR

Arhiva Afectivă. Cercetătoarea de după nor

Pe bunicii mei, Anastasia și Tiberiu Munteanu, deseori îi visez. Iar faptul că în vis asist la diversele lor dispute sau dialoguri pașnice nu mai e pentru mine o noutate. Mai mult decât atât, chiar și ziua, ei își fac simțită prezența spirituală sau jucăușă prin tot felul de așa zise „semne”. Spre exemplu, vreau să plec undeva și sunt grăbită. Încui ușa și după doi pași aud un zgomot din casă. Revin și găsesc umbrela căzută de la locul ei. Eh, mai cad obiectele, îmi spun și dau să ies din nou. Dar abia atunci observ că de fapt lumina rămăsese aprinsă în antreu. Altă dată nu-mi găseam o carte. „Mi-au arătat” unde era pitită cartea pe care n-o găseam de câteva zile. Cum „mi-au arătat”? În dreptul acelui loc, unde uitasem cartea, s-a răsturnat paharul pus în grabă pe marginea măsuței. Și la fel se întâmpla cu orice alt obiect rătăcit. Exact acolo, „în zonă” îmi cădea din senin o agrafă din păr, se rostogolea o gumă ori un creion. Ca-n filmele lui Tarkovski, veți spune. Oarecum, zic eu. Cu siguranță, lucruri din astea se întâmplă și altora, dar oamenii nu le dau importanță. Eu da. Am început să fiu, cu timpul, ceva mai atentă. Să nu credeți că am pornit-o pe cine știe ce pantă orto-meta-para. Nicidecum. Din copilărie am avut convingerea că întreaga viață a oamenilor e un balans între magie și realitate. Dar despre asta vom povesti poate cu un alt prilej.
Și acum, ultimul vis. Un vis avut în martie trecut, în timpul stării de urgență.


― Tibi, haide, vino repede, trebuie să vezi ceva. Hai, te rog! Lasă o clipă fluturii ăia azurii. De trei zile studiezi numai fluturi azurii.
― Unde să mă uit? Ce să văd?
― Uite, Tibi dragă, în norul ăsta liliachiu se află o fereastră și ea tot de forma unui nor ceva mai mic, dar foarte transparent, prin care la câțiva ani odată poți să vezi ce se întâmplă pe pământ.
― Și tu ce-ai văzut?
― Am văzut multe. Dar ce am văzut azi întrece orice imaginație.
― Mi-ai promis, nu o dată, că nu mai cauți să vezi ce se întâmplă acolo în abisurile alea. Ai promis chiar și aici față de cei care ne-au cazat provizoriu, că renunți la prostul obicei al iscodirii, al curiozității nestăpânite.
― Am promis, da.
― Și de ce îți este atât de greu să te dezbari de apucătura asta?
― Tibi, dragă, pentru ce numești tu „apucături” grijile mele pentru cei dragi?
― Tasi, suntem de ceva vreme aici, unde, știi bine, se află locul desfacerii nodurilor, al netezirii tuturor neîmplinirilor și neînțelegerilor.
― Și cât mai trebuie să stăm aici?
― Din cauză că tu ai fost mereu destoinică, dar idealistă, gata de orice sacrificiu pentru familie, dar ignorându-ți liniștea și sănătatea, uite pentru toate aceasta și nu numai, trebuie să mai stăm.
― Cât, spune-mi cât?
― Până când vei simți tu în sufletul tău schimbarea. Până când vei reuși să arunci balastul purtat o viață.
― Ce vrei să spui? Că n-am fost o mamă și o soție bună?
― Dimpotrivă, ai fost mult mai bună decât poate cineva să fie. Dar fără voia ta deveniseși cu timpul un fel de robot însuflețit. Iar în inima ta nu încăpea decât mândria pentru lucrul făcut cu devoțiune, o devoțiune împinsă până la absurd. Tu pe tine te ignorai, Tasi. Tu nu existai, ca om, decât în legitimațiile tale CFR, de tramvai sau în buletinul de identitate.
― Văd bine că pe oriunde ajung numai sufăr, sufăr într-una.
― Aici cine te face să suferi ? Faptul că îți sunt aproape, că ne vedem tot timpul nu te mulțumește?
― Eu te-am iubit mereu pe tine, pe copila noastră și pe nepoată. Eu îmi iubesc familia.
― Nu mi-ai răspuns la întrebare.
― Ba da, sigur că da, e bine că suntem împreună.
― Și atunci?
― Vreau sa știu ce fac cei rămași acolo, departe. Și uite, azi, prin fereastra aia transparentă prin care la câțiva ani odată se vede bine aproape totul, am văzut ceva cumplit.
― Ei bine ce era atât de cumplit?
― Nepoata noastră se hrănea cu ceva care semăna cu materialul plastic.
― Da, știu, de ceva vreme ei se hrănesc cu produse sintetice, acum se numesc „înlocuitori”
― Oribil!
― Oribil, neoribil asta este. Așa a fost concepută etapa asta.
― „Concepută” ai spus?
― Da, chiar așa am spus.
― Tibi, dragule, au ajuns să mănânce tot felul de surogate, mult mai rele decât ce mâncam noi după război. Pai margarina și cafeaua, făcută din orz sau cicoare, nu erau rele deloc și nici nu se îmbolnăvea lumea consumându-le.
― Și ce te-a impresionat atât de tare azi ? Te-am auzit cum mă căutai prin toate spațiile locașului, ți -am auzit glasul.
― Dar nu ai venit imediat, deși mă auzeai.
― Nu avem de unde „să vin” câtă vreme eram lângă tine. Deseori sunt lângă tine și nu mă vezi. Nu mă observi. Ești atât de încărcată de gânduri, speranțe, dorințe, amintiri triste, numai amintiri triste, încât nu mai vezi pe nimeni și nimic. Nici măcar pe mine. Repet întrebarea: ce te-a impresionat astăzi în asemenea hal încât doreai să-mi spui?
― Felul prin care se introducea plastic în sângele lor.
― De unde știi că era plastic?
― Așa arăta.
― Ce copilă ai rămas… Dar norul, norul prin care priveai, din ce era făcut?
― Vai de mine, Tibi! Te pomenești că și norul…? Tibi, de ce râzi? Am spus ceva de râs? Uite la el cum rade.. Oprește-te, Tiberiu din râsul ăsta că mă apucă groaza!
― Ce fată bună ești tu, scumpă mea Tasi. Dar când te apuci sa faci „cercetări” ești tare amuzantă. Hai, haide să mergem mai departe. Mai avem atâtea de dezlegat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii