Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Arhiva Afectivă. Comsomolistul și camera lui Nabokov

E știut dintotdeauna că rușii își adoră patria, limba, obiceiurile, taigaua și săniile, Baikalul și Neva, turlele bisericilor, peisajele lui Levitan, valurile înspumate din marinele lui Aivazovski, scrumbia din chefurile lui Gogol, Războiul și Pacea lui Tolstoi. Ei bine, între rușii aceștia există unii, și nu puțini, care adoră să vadă în original crâmpeie de occident, chiar să se lăfăie în ele, oricât de scump ar fi prețul acestor experiențe.

Vântoasa memorie a mamei Rusia se lasă greu citită. În ochii ei se văd mii de secvențe zguduitoare sau duioase, evlavioase sau sângeroase, eroice sau pline de inocență. Dar niciodată nu vedem lașitate în ochii numitei Mati Radnaia. În schimb, găsim o poftă nestăvilită de a povesti, de a repovesti, de a evoca. Mama Rusia are darul reconstituirilor și al desfășurării multor momente de viață, cu toată vioiciunea sau tragismul cuprins în ele.
Iată secunde cu Pușkin zăcând cu glonțul lui D’Antes în abdomen; cu Esenin părăsit de Isadora Duncan, însurat apoi cu nepoata lui Tolstoi, bălăngănind fără viață agățat de un burlan în hotelul Angleterre din Leningrad; cu Ahmatova pozând lui Modigliani; cu Maiakovski tuns ca un soldat grăbit să o întâlnească pe Lili Brik; cu Țvetaeva scriind scrisori și lui Rilke, și lui Pasternak; cu Nabokov alergând după fluturi elvețieni; cu Mihail Șișkin povestind o întâlnire în camera Nabokov de la Montreaux.

Oh, câte ar mai fi de povestit…
Dar azi ne oprim la Mihail Șișkin. E contemporan cu noi și fiind un glas al zilelor noastre e mai ușor de deslușit totul, fiind mai scurt drumul amintirii. Între secvențe nu sunt veacuri, ci ani.
Mihail Șișkin este mult mai tânăr decât mine.
Aveam doisprezece ani când se năștea el.
Cehov ar fi avut 86 de ani când mă nășteam eu.
Cei născuți în 1960 au o viziune diferită asupra lumii. Destul de diferită de a noastră, a celor veniți pe lume în 1949.
Așadar, Șișkin. Mihail Șișkin* pleacă din Moscova în 1993 și se stabilește la Zurich, în Elveția. În povestirea „Pata lui Nabokov” aflăm cum autorul își câștigă pâinea făcând serviciul de translator pentru rușii îmbogățiți veniți cu afaceri in țara cantoanelor. Povestirea derulează o sumedenie de stări – de la cea de uimire până la cea de silă și de stupoare. Kovaliov, cel așteptat la aeroportul din Zurich, nu era un necunoscut ci un fost coleg de facultate, comsomolist convins, devenit om de afaceri cunoscător de engleză. Nu avea nevoie de serviciile de traducător ale lui Șișkin. Avea nevoie de cineva care să-i plimbe prin oraș soția și fetița în timp ce el era ocupat. Clientul Kovaliov își rezervase un apartament în Montreux Palace. Un apartament? Nu. Ci tocmai apartamentul în care locuise Nabokov. Kovaliov, deși comsomolist convins, îl aprecia pe Nabokov și dorise …

Dar mai bine să citim un fragment din povestire, așa cum a fost tradusă de Antoaneta Olteanu, din rusă în română, în volumul Paltonul cu gaică editat în 2017 la editura Curtea Veche.
„Camera Nabokov a lui Kovaliov se dovedise fermecătoare. I-am explicat că după moartea Verei, acolo au refăcut totul, au împărțit apartamentul scriitorului în camere diferite, dar pe el îl revolta tavanul scund, înclinat, ferestruicile înguste și balconașul minuscul.
— Cum a putut să trăiască aici?
În cameră, pe pereți erau fotografii vechi ale lui Nabokov și Kovaliov voia să o repete pe fiecare. A cerut la telefon să i se aducă în cameră un șah și s-a așezat cu Irina la măsuța din balconaș cum făcea Nabokov cu Vera lui. A trebuit să trag multe duble. Kovaliov voia neapărat să se fotografieze și la birou. Am spus pentru prima dată: ce bine că Nabokov a murit!”

Kovaliov, comsomolistul afacerist, știe că la un moment dat i se va face de petrecanie. După câteva pahare de tărie i se destăinuie fostului coleg. Colegul devenit translator-lacheu povestește la rândul său o istorioara cu ruși. Întâmplarea avusese loc tot în hotelul in care era cazat Nabokov.

„Țin minte că eu am povestit despre cum nu s-au întâlnit la Montreux Palace Nabokov și Soljenițîn. O poveste amuzantă. Ei au corespondat, s-au înțeles să se întâlnească. Nabokov a scris în jurnalul lui: „6 octombrie ora 11:00. Soljenițîn cu soția.” În mod evident, Soljenițîn a așteptat confirmarea.

El a sosit cu Natalia sa la Montreaux, s-au dus la hotel, dar a hotărât să plece mai departe, crezând că Nabokov e bolnav sau, din nu se știe ce motiv, nu vrea să îi vadă. Între timp, Nabokovii au stat o oră întreagă așteptându-i pe oaspeți – comandaseră un lunch la restaurant -, fără să înțeleagă de ce nu vin. Nu s-au mai întâlnit după aceea. Kovaliov a ridicat din umeri. Se pare că istoria nu i se păruse deloc amuzantă.”


Soljenițîn spunea într-un interviu că același principiu care i-a transformat pe oameni în urmăritori neobosiți ai bogăției, i-a transformat apoi în furnizori de idei superficiale. Materialismul a dus la individualism, iar individualismul a dus la o cultură lipsită de spirit. Libertatea Occidentului, potrivit lui Soljenițîn, a produs o bizară cultură a auto-îngăduinței intelectuale, a sărăciei spirituale.

Kovaliov din povestirea lui Șișkin nu întâmplător nu a avut nici o reacție.
A ridicat din umeri la fel cum o fi ridicat din umeri Stalin, citind în scrisorile disperate ce-i erau adresate, scopul călătoriei în străinătate a lui Mihail Bulgakov – documentarea.



Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii