Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Arhiva Afectivă. Da meri pă uliță

O nouă dimineață încărcată de știri internaționale îl găsi pe Rafailă Cloambă cufundat în tristețea lui ancestrală. Prin perdeluța de cipcă a geamului de la ușa bucătăriei o vede pe soacră-sa, Raveca Miheț, trebăluind în dormitorul ei.

Cu ochii la calendarul de perete, vechi de doi ani, Filă soarbe cu buze tremurânde ceaiul din cozi de cireșe. După fiecare înghițitură scoate câte un heee zgomotos și plescăie temeinic. Se ridică, pune ceașca în chiuvetă, unde, în ligheanul cu vase de spălat, revede în gând totul. Ca într-o reluare a unor transmisiuni în direct, retrăiește toate scenele cu soacră-sa Raveca oftând fără jenă. Da, fără nicio jenă, ba chiar scăpând câte o lacrimă, la masa de Crăciun și de Paște, în timp ce povestește de Relu Săroi, iubitul din tinerețe al Vetuței (actualmente propus pentru lista de deputați).

Când tristețea lui Rafailă, concurat o viață întreagă de Relu, căpătă dimensiuni paranormale, clanța cedează și ușa cu geam și cipcă se deschise singură. De pe scaunul lui de lângă masă îngăimă cu glas tărăgănat.
– Di ce n-ați dat-o dup’a lu Săroi, dacă atâta v-o plăcut de el?

Din dormitor, prin ușa întredeschisă auzi glasul gros și înfundat al soacrei.
– Mai taci, mă Filă, cu melancolia ta cu tot, că nu știu unde mi-am pus ochelarii.

Raveca își căuta disperată „ochelarii de aproape”, pe care nimeni din casă nu i-a văzut pe undeva. Mormăie, scotocind după blestemații ochelari, trăgând de sertare, mutând bibelouri, ziare, cabluri de alimentare, ba chiar și „Cartea Sfântului Efrem cel Nou, ajutătorul celor aflați în căutarea unui serviciu”.

Bărbatul ei, și socrul lui Rafailă, pe nume Remus Miheț, încă doarme ca un prunc, cu fața la perete. Aude el ceva mișcare cu urechea care nu-i în perină, dar somnul dulce îl biruie ținându-l în lumea visului. Acolo, în acea lume caldă ca plapuma, parfumată ca busuiocul candelei de lângă fereastră, Remus Miheț visează că el și Raveca, tineri, stau pe un dâmb înflorit, și că, la un moment dat, ea îl ia de mână declarându-i că vrea să se mute singură la bloc cu pensie cu tot. Chiar în momentul când el se pregătește să o felicite pentru spiritul ei hotărât, este trezit de glasul de altistă al Ravecăi.
– Îi jumătate la nouă și tu dormi. Mai mare rușinea, om bătrân să fii în pat la ora asta.
– Mai lasă-mă on pic, hai nu…

Raveca își zărește ochelarii lângă perna lui Remus, da cu un braț rupt.
– Ai, soarele lor, că s-or prăpădit și ăștia !

Trage puțin plapuma și cu palma grea și rece pe umărul lui zice:
– Te-am rugat, dacă mă vezi că mă sui în pat cu ochelarii și dacă adorm înaintea ta, să mi-i iei și să-i pui pe noptieră, sau nu te-am rugat?

Remus decide să se rupă din vis.
– Tu Ravecă, da ce-s io, servitoru tău? Cameristu tău? Auzi pretenție, să mă grijesc de ochelarii ei ! Asta-i chiar culmea!

În maieu, cu izmene flaușate și părul răscolit pe-o parte Remus intră în bucătărie. Se oprește în fața oglinzii de deasupra chiuvetei și își trece palma peste părul alb zburlit studiindu-și cu atenție bărbia.
– Nu te-ai bărberit de mult tată, zice Vetuța așezându-se pe un taburet și începând un ghem.

Rafailă, pe scaunul albastru cu spătar înalt, la un metru jumate de Vetuța, ținând sculul de lână cu mâinile depărtate, urmărește cum firul care pleacă de la el, urcă și coboară făcând să crească ghemul învârtit de mâinile Vetuței.
Remus si Raveca se sfădesc în dormitorul lor acuzându-se reciproc de imaturitate politică. La răstimpuri, Raveca gesticulează cu brațul rupt al ochelarilor.

O ușă se trântește afară și intră unul după altul copiii, care se înghesuie toți cuminți pe lavița din fața televizorului.
În fereastră, ciocănituri repetate. Vetuța lasă ghemul și se îndreptă spre ușă.

Vecina dinspre luncă, Reta „ciacâra” își scutură ghetele pe ștergătorul de sârmă. Apoi, cu răbdare, își trece fiecare talpă peste lama curățătorului aflat în dreapta ei, lângă prima treaptă. Vetuța cu ochii pe ghetele neașteptatei musafire așteaptă să le vadă ușurate de pământ.
– Aici, pe la noi, îi asfalt, de unde ai adunat atâta tină? Pi un veniși?
– Am vint pân livezi, nu pă uliță, să nu mă vadă careva.
– Di ce să nu te vadă lumea, tu? Ce? Nu-i voie să te vezi cu noi?
– Nu, nu..
– Da di ce?
– Relu Săroi..

Vetuța se îmbujoră puțin.
Rafailă, auzind de Săroi, aruncă sculul cât colo și plecă în pivniță.
– Ce-i cu el? Ce-o pățât Relu?
– Cred că l-or dat afară din programu aleșilor păntru deputăție.
– Cine l-o dat afară?
– Nu știu.
– Da ce-o făcut, tu Retă, zi repede.
– S-o înscris la un curs sanitar. Mi-o zâs mumă-sa. Știi doară ce mândră și ocoșă îi ea, ca tăț din neamu lu Săroi.
– Va să zâcă tu știi de la mumă-sa ? Auzi, nu șezi un pic cu noi? Hai să servești o gură de vinars. Avem și pancove.
– Nu, nu. Plec. Am vint numa să-ț spun, să știi ce-ai perdut când l-ai luat pe Filă.
– Retuța, dragă eu, cred că tu ai perdut. Crezi că nu știu cum îl pândeai pe Rafailă când descărca bicicleta la cooperativă? Știu! L-am luat pe Rafailă care nu avea și nu are ambiții, da măcar nu să-îndoiae după cum bate vântu. Du-te acasă vecină, da meri pă uliță, nu te mai împle de noroi pân grădini.

Rafailă care auzise totul stând pe prima treaptă a beciului zâmbi fericit. Își reluă locul pe scaunul albastru cu spătar înalt, la un metru jumate de Vetuța, ținând sculul de lână cu mâinile depărtate, urmărind cum firul care pleacă de la el, urcă și coboară făcând să crească ghemul învârtit de mâinile Vetuței.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog